Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Monșer – o sărbătoare a poeziei

Destino: un film realizat de Salvador Dali si Walt Disney

O bijuterie cinematografică de doar șase minute realizată de două dintre marile genii ale omenirii. În 1945, Salvador Dali şi...

Continuare...


Powered by

Monșer – o sărbătoare a poeziei

WebCulturade @
24 December 2016

Susține și tu Webcultura. Mulțumim!

Vezi aici cine sunt cei cărora le mulțumim până acum.

“Iubitorul de poezie este un poet special,
un suflet care îl încarcă pe cel ce scrie,
Aşa ajunge poetul să poarte pe umeri
toate durerile lumii.
Să ne fie primit.”

Ioana Haitchi

Există în poemele Ioanei Haitchi mai multe puncta de forţă, ca nişte tuşe decisive aidoma turnirurilor de scrimă. Se pare că duelul se dă în faţa oglinzii, poeta reuşind să-şi desemneze câştigătorul – acest “Monşer” – îndelung căutat şi găsit totuşi după o repriză de călătorie prin labirint:

“E o secundă care te minte, Monşer,
sau care se lasă minţită cu atâta uşurinţă,
încât te întrebi, dacă e mister
sau e curată nesăbuinţă
într-o anume rotire sau e un pas pătrat
al gândului în orizonturi sau cine ştie,
poate e chiar o formă perversă de păcat.” (Bontón)

Avem aici în această carte o imersiune, o transpunere în cuvinte care adună experienţe de viaţă trăite – un sens al cunoaşterii – mergând până la contemplaţie într-un labirint (acelaşi) posedat de o autonomie perfectă.

Poemele sunt analepse înşirate pe un orizont imaginar deasupra căruia se înalţă nadirul. Reducerea dar şi readucerea la esenţe conturează un univers liric liminar într-un scenariu spectral care probează o vervă creatoare de nestăpânit.

Este vorba de o adâncire în sine care bazându-se pe construct produce o stare finală de echilibru. Momentele schimbării centrului de greutate se realizează gradual, fără sincope ingerând ludicul:

“De zile prea lungi, Monşer, am oroare.
Strecoară în ele o zamă de peşte
Cu oase prea multe, cu prea multe picioare
Încălţate cu bocancii unor false mirese.” (Zile prea lungi)

Desfăşurarea rapidă şi graţioasă a imaginilor ne duce cu gândul spre o viziune expresionistă – puţin întretăiată – care întăreşte încă o dată maturitatea esenţială, energică şi imperativă ce caracterizează universul liric al poetei. (vezi – Ziua în care îţi scriu, Ridică cerul, O mie de cercuri, Zile prea lungi, Sărut peste sărut, Cămaşa cu sirene, Te mai las un timp, Lada de zestre)

Vorbim despre cartea unei poete autentice care mai are încă multe de spus şi suntem mai mult ca siguri că nu se va opri aici, vorbim despre un timp împlinit şi de o întâlnire cu o sărbătoare lirică pe care ne-o oferă Ioana Haitchi:

“Să n-o laşi să plece,
deja îi cunoşti fiecare parte de cer,
o să te rostească în toate limbile,
în fiinţele ei să te împace
ostoindu-şi furtunile
într-un alt leru-i ler.
Tu s-o cuprinzi
din creştet la glezne
până când îţi va cere
cu un sărut o altă dragoste.” (Tu s-o cuprinzi)

Gabriel Cojocaru

Despre autor

Comentează

Paspartu

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.