Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Misterul lucrurilor simple

Africa pentru Norvegia

Norvegienii îngheață de frig, așa că africanii au decis să-și doneze caloriferele pentru a-i ajuta. O excelentă acțiune de promovare....

Continuare...


Powered by

Misterul lucrurilor simple

Gabriel Tihoide @
4 August 2017

Zabovesc adeseori si ma intreb de ce simt aceasta nevoie viscerala de a cunoaste simplitatea… si nu doar sa o ating, ci sa ma cufund in ea, sa ma scald in insasi esenta lucrurilor, imbatat de o neintinata fericire! Vreau sa ma identific cu ea, sa ma reintorc “acasa”, acolo unde imi este locul… vreau sa ma bucur de lucrurile marunte, cele cu adevarat importante.

Simplificandu-ne viata, devenim mai fericiti, mai liberi, mai neimpovarati. Este o adevarata eliberare in a constientiza ca avem nevoie de mult mai putin decat suntem tentati sa credem. Putem renunta la atat de multe lucruri care ne ingreuneaza, ne complica viata si nu ne aduc, de fapt, decat nefericire. Un trai simplu, neprihanit ne va rasplati prin multa bucurie si pace in suflet.

Existenta celor mai luminate minti, a celor mai nobile suflete a fost guvernata de cumpatare, sobrietate, naturalete si echilibru. Ne dorim sa evadam din tumultul cotidian pentru a gasi refugiu si confort in simplitatea vietii de la tara. Tanjim dupa onestitate, altruism, loialitate, curatenie sufleteasca si buna-credinta. Cred ca insasi actul iubirii impune o simplitate a emotiilor, a trairilor, a simtamintelor.

Oare nu este insasi iubirea simpla, inocenta?!? …insa deopotriva, cea mai intensa traire, cu neputinta de cuprins cu mintea.

“A iubi” – imi imaginez ca fiind cel mai profund “exercitiu” al simplitatii. Cred ca iubirea inseamna, in primul rand, a (te) darui fara limite, fara teama! Iubim, constienti fiind ca vom pieri, insa ea va dainui. Iubim azi, acum, fara a cere nimic in schimb, fara teamat, in liniste si pe deplin incredintati ca iubind, vom deveni nemuritori. Tot ce posedam este clipa! Avutia noastra este puterea cu care iubim si totodata singura nadejde in viitor.

Dragoste… iubire …simt ca si cum iubirea ar insemna o intrupare a dragostei, precum o faptura prinde contur si viata din aburii fierbinti ai supei primordiale. In clipele mele de neliniste metafizica, dragostea nu imi este indeajuns… am nevoie de iubire pentru a supravietui acestei dileme. Iubirea o simt fierbinte, arzatoare, animata de un clocot cosmic si etern! Imi doresc sa o simt, sa o cunosc, sa ma cuprinda in flacarile ei si sa ma mistuie pana la cenusa!

Iubirea e un foc viu, patrunzator. De cele mai multe ori, ea nu salasluieste in cuvinte, ci in priviri, atingeri, imbratisari, in sarut. Ea trebuie sa prinda viata, sa se consume, sa arda! Iubirea nu presupune chibzuinta, nu se cantareste, nu se examineaza! Ea se invata, se simte si se consuma in cantitati nelimitate! Nu are oprelisti, nu cunoaste prejudecati. Ea are neaparata nevoie de goliciune, de naivitate, de daruire, de credinta si de prezenta… e copilaroasa precum o fetita inconjurata de parinti. Ea ne cere salturi neasteptate in abis, vesteste iminenta durerii, presupune abandonare de sine si un strop de nebunie.

Cuvintele sunt uneori neputincioase… este nevoie de mai mult – de intruparea Cuvantului, in si prin Iubire. Din neant – catre Cuvant, de la Cuvant la Om, spirit si materie. Pastram in palma noastra o farama de divinitate, iubind.

Nu de putine ori insa, iubirea inseamna curaj suprem, renuntare si durere, foarte multa durere… iar durerea este atat de chinuitoare incat singurul lucru pe care suntem in stare sa-l facem este sa respiram anevoios. Supravietuim acestui cataclism prin credinta, rugaciune, vointa si… iubire. Acum stiu ca o simpla atingere intre indragostiti poate sa deschida portile infinitului… si am mai aflat ca singurul leac pentru dragoste este… mai multa iubire!

Privirea unei femei poate exercita o forta de atractie mai puternica decat gravitatia corpurilor ceresti. Misterul de nedeslusit al zambetului ei, farmecul lui neasemuit, limbajul trupului mladios, feminitatea dezarmanta ne fascineaza necontenit pe noi, barbatii. Femeia este deopotriva mister si simplitate, eleganta, gratie si gingasie. Precum orice floare, unica in felul ei, ea are nevoie de multa iubire, caldura, admiratie si devotiune, zi de zi! Vreau (trebuie!) sa iubesc femeia pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce vreau eu sa fie!

Felul in care actioneaza fortele si legile Universului, in care se misca atomii si moleculele, modelarea Creatiei, anatomia corpului uman (atractia manifestata fata de o anumita fizionomie), inexplicabila fascinatie a operelor de arta – toate poarta semnatura “proportiei divine”, a numarului de aur: Phi. Suntem noi insine purtatori ai amprentei demiurgice si deopotriva, prin propriile creatii, multiplicatori ai acesteia.

Prefer sa fiu sedus de frumusetea Creatiei, nu sa incerc sa deslusesc complexitatea ei, logica ei intrinseca. Cred ca am toate raspunsurile… in fond, nu este oare omniprezenta tiparului divin un argument suficient pentru a-mi potoli setea de cunoastere? Nu ma pot oare minuna indeajuns doar privind, cu ochi de copil, grandoarea universului si splendoarea naturii?!?
Am nevoie de maretia muntelui, de armonia trunchiurilor, de tihna fosnetului frunzelor leganate de vant, de murmurul apelor si racoarea padurii, de jocurile de lumini si umbre ale norilor, de gingasia si indrazneala florilor pentru a trai. Caut adeseori imbratisarea eterica a arborilor, miresmele si linistea solemna a padurilor, energia primordiala ce ne-o ofera natura. Spiritul cauta dimensiunea edenica… Dumnezeu a creat totul intru pacea si desfatarea noastra.

Frumusetea unei imagini rezida in insasi simplitatea ei – incanta si fascineaza privitorul. O partitura muzicala ne dezmiarda auzul prin simplitatea ei – acel “je ne sais quoi” care ne intriga, ne atrage, ne face sa rezonam in profunzime, cu fiecare celula a corpului. Exista succesiuni de note muzicale, partituri, fraze muzicale sau unele imagini care pur si simplu farmeca, bucura nespus, inexplicabil de mult auditoriul prin puritatea lor. Privirea si auzul sunt calauzite natural, firesc, fara efort, intr-o dulce leganare a simturilor. Nu s-a ratacit nicio nota disonanta, totul este la locul sau, intr-o desavarsita armonie. Culorile, formele si proportiile se impletesc de unele singure intr-un vesmant pe care ne dorim sa il purtam adesea, cu multa placere.

Mai presus de praful de stele – oare nu suntem un noian de simturi, ganduri si trairi? Nu suntem oare predestinati? Iubind, la randul nostru, atingem nemurirea, eternul. Suntem intr-o perpetua cautare a fericirii… de fapt, iubind, deschidem portile catre fericire. Sa ne bucuram asadar de candoarea privirii unui copil, sa primim caldura tainica a imbratisarii si sa ne lasam cuprinsi de inflacararea iubirii. Suntem plamaditi pentru a ne bucura, a (ne) pretui si a iubi. Insa deasupra tuturor lucrurilor, am fost haraziti cu liber-arbitru, cu puterea de a alege: intre bine si rau, intre a crea si a distruge, a iubi sau a detesta, intuneric si lumina. Cred ca aceasta este marturia neindoielnica a dragostei divine.

Precum stropii de ploaie purifica aerul, lacrimile ne redau inocenta privirii. Doar gratie unui cuget simplu putem privi cu limpezime catre cer si catre cei de langa noi.
As incerca sa definesc credinta in cateva cuvinte: indrazneala de a nadajdui in cele nevazute, fara tagada, atunci cand orice ratiune este potrivnica.
Sa nu uitam nicio clipa ca, dintre darurile cele mai de pret, credinta si dragostea sunt singurele pe care nu ni le poate rapi nimeni, niciodata. Sa redevenim simpli, crezand si iubind.

(Gabriel Tihoi)

Despre autor

Gabriel Tihoi

Gabriel Tihoi

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.