Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Mircea Albulescu: “Nu cred că aș putea face altceva decât să bucur oameni”

Muzicanții din Bremen: spectacol muzical pentru copii

Pe 19 mai, ora 11.00. Recomandat copiilor peste 3 ani. Cu: Razvan Ropotan, Radu Craciun, Ruxandra Coman si Viorica Pintilie. Regia:...

Continuare...


Powered by

Mircea Albulescu: “Nu cred că aș putea face altceva decât să bucur oameni”

Sorin Tudorde @
4 October 2013

“Nu există pe lume îndeletnicire mai vie decât teatrul!”

“Eu, cum am jucat astă-seară, nu voi juca la fel niciodată. Depinde de Măria Sa Publicul din sală, depinde dacă pe partenerul meu îl doare capul, dacă altuia i-a murit mama, dacă s-a întâmplat altceva. Spre exemplu, la un moment dat, când am venit din străinătate, se juca “Dispariția lui Galigai” la Teatrul de Comedie și nevastă-mea n-a venit la aeroport să mă întâmpine. Au trimis o mașină de la teatru, că începea spectacolul seara. De la aeroport am ajuns la teatru în ultima clipă. Gong. Actul I. Pauză. Se deschide ușa și apare nevastă-mea. “Bine ai venit!” “Bine te-am găsit!” Cutare, cutare. În difuzor se aude imperios: “Albulescu, hai în scenă!”. În clipa aia am văzut cum era îmbrăcată și am întrebat-o: “Dar tu de ce ești îmbrăcată toată în negru?” “Hai la treabă, Albulescu!” “A murit taică-tău. Ieri l-am îngropat.” M-am dus în scenă. N-am avut timpul nici să suspin. Renunțarea este un preț al acestei Îndeletniciri. Știi că vrei să faci asta? Da! Dar trebuie să plătești! Nu știu dacă este voie să fac această comparație, dar riscul este umbra necesară a succesului. N-ai riscat? Ești un om stimabil, dar rămâi într-o minunată și comodă lume a comunului.”

“Ce cătați aici să ne luați nouă bucuria asta?”

“Prin 1969 a apărut moda să mergem în fabrici cu Teatrul de Comedie, să jucăm acolo, pe terenul dânșilor. Am hotărât să mergem la schimbul doi, ei să fie mai puțini, să caște ochii la noi o vreme și noi să bifăm o ieșire “la uzină”. Era acolo o platformă și mai dincolo, între niște utilaje, mă schimbam. La un moment dat, a apărut lângă mine un om care cred că era cu un cap mai înalt decât mine. Cu un bumbac își ștergea uleiul de pe mâini. A venit cu o față foarte puțin prietenoasă la mine, s-a uitat foarte atent și a zis: “Ce cătați aici?” Mă gândeam unde dracu’ să fug! “Păi, știți tovarășu’, am venit cu teatrul, cu Teatrul de Comedie, e și tovarășu’ Beligan, îl știți…” “Ce cătați aici?” “Păi…” “Ce cătați aici?” “Da’ de ce mă-ntrebați așa?” “Măi, tovarășu’, eu mă duc la teatru de două ori pe an. Îmi iau nevasta, ne cumpărăm bilet, mergem la teatru, nevastă-mea atunci îmi cumpără mie o cravată, o batistă, eu îi cumpăr ei un batic și mergem la teatru. După spectacol, ne oprim la o bodegă lângă casă, mâncăm o friptură, bem câte o bere amândoi, după care ne întoarcem acasă și o bună bucată de vreme, când povestim despre o întâmplare, spunem: «Când a fost asta? Înainte sau după ce am fost la teatru?» Ce cătați aici să ne luați nouă bucuria asta?” Am rămas de piatră!”

“De unde-l cunoști pe Albulescu?”

“Noi putem să înfăptuim arta teatrală numai în măsura în care ea este apreciată. Mă rog, acum aprinde lumea televizorul, e altceva. “De unde-l cunoști pe Albulescu?” “Păi cum? L-am văzut la televizor!” “Dar la teatru?” “Nu!” “Dar la film?” “Nici!” “Păi atunci de unde-l cunoști?” “Păi dacă îl dă la televizor.” Nu se transmite nimic, nu se gustă nimic! Este pur și simplu cum noi doi ne uităm aici pe geam și vedem o mașină albastră cum trece. “Domn’e, ne-am plimbat cu o mașină albastră!” “Chiar ați fost în ea?” “Nu, am văzut-o de la etajul 4! Mă rog, mai trecea lumea pe acolo și mă mai ținea unul de vorbă.” Altfel era religiozitatea muncitorului care își oferea această îmbogățire de două ori pe an și, mai mult decât atât, faptul că teatrul îi măsura lui timpul, că atunci ea îi cumpăra lui o cravată, el îi cumpăra ei un batic și sărbătoreau evenimentul.”

“Cum mă aduc eu înapoi, la mine?”

“Eu, Albulescu, am problemele mele tot mai multe și mai grele pe măsură ce îmbătrânesc. Trebuie să vii așadar mai devreme la teatru ca să te golești de tine însuți, ca să poți intra în pielea personajului. Într-o sticlă de un litru încape numai un litru, într-o teacă nu încape decât o singură sabie. Eu trebuie să mă golesc de mine însumi ca să pot să-mi asum problematica lui, a personajului. Încet, încet, mă uit pe mine şi uit de toate problemele care vin cu nemiluita peste capul unui om. De foarte multe ori, reușesc să mă golesc de toate aceste probleme. Când nu reușesc, mă simt foarte rău, eu cu mine însumi. Publicul nu simte întotdeauna, dar eu mă simt rău pentru că „n-am fost”, ci m-am prefăcut. Apoi urmează o altă problemă: după ce am fost personajul, cum mă aduc eu înapoi, la mine?”

“Tot ce pot eu face e să deschid o fereastră, nu să arăt drumul”

“Nu are niciun rost să dai sfaturi. Dacă doua capre nu seamănă, e foarte greu ca oamenii să fie la fel. Nu toți au aceleași date somatice, același noroc, același vis. Nu îi e nimănui de niciun folos să-i spun eu cum e bine. Un sfert de secol am fost profesor și mi-am dat seama ca tot ce pot eu face e să deschid o fereastră, nu să arăt drumul. Fiecare are drumul său: unii reușesc, alții nu. De fiecare data e alt motiv, dincolo de motivul general – norocul.”

“Dorința de a ne regăsi în vise”

“În zilele noastre, un basm înseamnă, din fericire pentru noi, ce a însemnat dintotdeauna: dorința de a ne regăsi în vise, dorința de a ne regăsi într-o lume în care binele învinge, un vis în care el balaurul, el șarpele, sunt foarte puternici și foarte răi, dar el Făt-Frumos, ea Ileana Cosânzeana sunt întotdeauna atât de fericiți că – pentru noi și în numele nostru – pot să biruie răul, cel puțin pentru o bucată de vreme. Până când un alt rău va veni din nou, până când ei din nou se vor alia și vor face ca din victorie în victorie viața noastră să nu fie plicticoasă și atunci când pierdem o bătălie să fim siguri că va fi și o a doua bătălie, și o a treia bătălie, și că până la urmă noi și ai noștri vom învinge.”

Mircea Albulescu
(4 octombrie 1934 – 8 aprilie 2016)

(surse: 1, 2, 3, 4, 5)

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

    Comentarii
  1. Carmen Saraga

    Un om deosebit ....Un actor talentat și inspirat ....de un profesionalism desăvârșit. ...toată stima !

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.