Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Miracolul copilăriei

Eram eu, erai tu

Îmi e dor de zilele în care eram eu, Eu, cea mică, ce privește cerul bleu, Ce visează, pictează, iar...

Continuare...


Powered by

Miracolul copilăriei

Mădălina Dumitrachede @
1 June 2014

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

O lume fără copii ar fi ca un cer fără îngeri. Fărâma de puritate ce ne luminează existenţa o datorăm tocmai copilului fără vârstă care ne însoţeşte întreaga viaţă.

Uneori, pentru om, uitarea este necesară, alteori, o memorie prea încărcată de întâmplări neplăcute, de tristeţi şi nenorocuri ne-ar afunda  în apele adânci în care fiinţa noastră s-ar îneca irevocabil. Uităm clipele de oprelişte şi durerea pricinuită de oameni şi de soartă, urmărind fotograme din basmul viu al copilăriei.

Uităm senzaţiile sufocante ale nenorocirii şi disperării, uităm  chipuri, deprinderi şi vicii, remuşcări şi resentimente – ca să avem puterea de-a ierta şi de-a ne izbăvi. Uităm neîmplinirile de orice fel, uităm chiar şi emoţiile pozitive, gustul izbânzii şi binefacerea, veselia deplină. Trăirile extreme provoacă, de regulă, o criză a conştiinţei;dovadă sunt manifestările primare pe care le avem în astfel de momente.

Câmpul virgin al memoriei infantile reţine pentru totdeauna amprente ale impactului cu viaţa, grafemele primelor revelaţii. Suntem preaplini de copilul etern din noi, prea marcaţi – ultragiaţi şi, în egală măsură, alintaţi – de propria noastră copilărie. Întreaga noastră experienţă ulterioară nu se configurează decât pe temeiurile celor dintâi trăiri. Copilăria trebuie să fie cel mai frumos anotimp dintre vârstele omului.

Nimic nu poate egala tihna fără de griji, uimirea cu care descopeream tainele existenţei, nevinovăţia fiinţei care nu cunoaşte ranchiuna, invidia, ci doar supărările trecătoare şi repezi ca o ploaie de vară. Copilăria reprezintă cugetul neîntinat de presimţiri grele, regrete şi porniri pătimaşe, veselie nedisimulată, bucurie fără margini şi privilegiul de-a zugrăvi, în culori de vis şi basm, realitatea.

Principiile de viaţă, conduita şi convingerile omului matur nu sunt, la urma urmei, decât reflexul copilăriei sale. Rememorarea trăirilor – care însoţesc jocul cu imagini purtate de ochiul interior al adultului – trezeşte  liniştitoare nostalgii. Rememorarea are  darul de a odihni şi de a reechilibra, ba chiar de a remonta o persoană doborâtă de straturile succesive de întâmplări ale vieţii de adult. Universul copilăriei poate deveni refugiul de taină –  Edenul şi limanul în care sufletul, prea plin de sentimente, îşi află ocrotire. Aici, omul se regăseşte pe sine întreg sau se realcătuieşte din cioburile în care cutremurele vremii l-au sfărâmat.

Tocmai de aceea, oamenii mari, în vacarmul acestei lumi bulversate  de sine, ar trebui să fie mai procupaţi de contactele (cu realitatea) pe care le mediază  copiilor, de valorile şi reperele pe care le oferă.  Altminteri, nu ar rămâne decât coşmarul unei societăţi gata să se autodevoreze.

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă.
Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC “I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.