Maratonul de lectură și-a stabilit recordul

Maratonul de lectură, organizat de Revista de Povestiri în perioada 1-30 aprilie, a ajuns la final. Emilia Zăinel a citit cel mai mult dintre toți cei 30 de participanți, atingând cifra de 10767 de pagini sau 45 de cărți citite într-o lună.

Startul Maratonului de lectură a avut loc pe 1 aprilie, printr-un eveniment numit “Metroul cititorilor“. 150 de oameni care au vrut să promoveze cititul au venit cu cărțile lor (în afară de maratoniști) și au citit de la stația Berceni până la stația Pipera.

Mecanismul competiției a implicat un “checkpoint” la Cărturești MȚR, unde participanții puteau veni zilnic să ia câte o carte, numai după ce trimiteau pe mail recenzia cărții citite anterior. Toate recenziile au fost publicate online și pot fi citite chiar aici.

28 dintre cei 30 au rămas în cursă, 21 dintre ei au citit mai mult de 2000 de pagini. Maratonul a reunit în jur de 300 de cărți de ficțiune, publicate de editurileUnivers, Rao, Nemira, Casa de Pariuri Literare, Vellant, Curtea Veche, Humanitas, Polirom și Herg Benet.

Emilia Zăinel (locul I) va fi premiată cu o tabletă de la Evolio, colecția digitală a Revistei de Povestiri și un card de cititor feroce de la Bookblog, Mădălina Peicea și Mirela Văduva (locul II și III) se vor bucura de premii creative de la Smuff.ro, iar autorul celei mai bune recenzii va purta un tricou de la Culture Soup. Toți maratoniștii care au depășit 2000 de pagini vor păstra cărțile pe care le-au citit. Îi veți putea revedea pe toți pe 16 mai, de la 19:00, în Music Club, la lansarea numărului 13 al Revistei de Povestiri, când va avea loc și premierea.

WebCultura

Recomandări

Adaugă comentariu