În chip de Adevăr și de Iubire
Tresaltă-n suflete nebiruite mărturii,
Ce-și decorează mantia de dor, în înfrățire,
Crezând făr’ de mirare în virtute, mii și mii…
Se lasă-n voia unui veac ce stă la pândă,
Ei capătă neîncetat alai ceresc
Cu care seacă tot vrăjmașul de izbândă,
În fața lor, tot răul și durerea iar pălesc.
În clipa zorilor, amarul se-ntețește
Și se răsfiră-ntr-o-ntunecime șubredă și grea,
Între întemnițați tot zidul le zvonește
Că-n chip de diavol, un gardian se-apropia
Să-mprăștie cu-o bâtă iar tăcerea
Și s-o urnească dintr-un suflet blând,
Fără să știe că Hristos tot cobora cu mângâierea,
Ducând în temnițe nepieritor și al iubirii cânt…
Și răsunau pereții de dragoste curată pentru-aproape,
Se unduiau în ochii celor ce vărsau în lagăr nedreptate,
Le tresărea tot sufletul printr-o privire și prin șoapte,
Dar tot urau cu îndârjire zi și noapte…
Și ei, cei tari prin cuget și simțire,
Zâmbeau cu dragă inimă și gând de jertfă-nfloritoare,
Se lăsau iar bătuți și torturați fără de știre,
Chemând cu sufletul tot pe Hristos, drept alinare.
Iar rănile-s fără-ndoială tot mai vii,
Când răul și minciuna se izbesc
De suflete sărace, slabe, cenușii
Ce crunta lor pedeapsă ispășesc…
Ori gândul cel curat în suflete de diamant se-ascunde
Și-și apără credința, neamul și trăirea,
Trecând în glorie deplină de pumni, de vorbe și de bâte,
Pentru Hristos au scris în temniță Iubirea!
