Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Mame agitate în Eden

Egalul timpului

Viata e ca un joc. Ca un film. Numai ca lipseste muzica de fundal. Si putini sunt cei capabili sa...

Continuare...


Powered by

Mame agitate în Eden

Mădălina Dumitrachede @
24 February 2014

Adore (2013): odă pentru politically incorrect.

Anne Fontaine este o realizatoare a cărei filmografie inegală cuprinde producţii inspirate (Nettoyage à secComment j’ai tué mon père, Coco avant Chanel), ambiţioase (Entre ses mains, La Fille de Monaco) sau inutile (Nathalie…, Mon pire cauchemar).

În cazul recentei pelicule, Adore (2013), cineasta ştie să se joace cu aştepările (bune sau rele) publicului. Ea îi oferă o poveste (adaptare a  romanului Les GrandsMères, de Doris Lessing) ce se află la limita  dintre melodrama larmoiantă şi senzaţionalismul vulgar, încercând să pulverizeze prejudecăţile cinefile.

Astfel, în Adore, “mamele perfecte” sunt două femei splendide, cvadragenare, bune prietene încă din copilărie, vecine într-o zonă paradisiacă, situată undeva prin Australia. Una dintre ele, Lil (Naomi Watts, perfectă, ca de obicei), tocmai şi-a pierdut soţul; cealaltă, Roz (Robin Wright, aproape sublimă), nu pare foarte afectată când soţul ei primeşte o nouă slujbă în Sydney. Unite mereu de acel  “ceva” greu de detectat, cele două femei îşi găsesc echilibrul în casele lor din faţa mării, fiecare dimpreună cu fiul ei –  într-o simetrie aproape perfectă -, care nu pare să fie spulberată încă de la începutul filmului.

Oh, Doamne, …noi am făcut aşa ceva?”

Cei doi băieţei adorabili – din primele cadre ale filmului -, devin rapid frumoşii tineri virili, ce-şi petrec timpul surfând pe valurile înspumate ale oceanului, în faţa mamelor care-i admiră neîncetat.

Lil chiar se minunează: “My God,… did we do that?” (“Oh, Doamne, …noi am făcut aşa ceva?”), privind trupurile  musculoase ale celor doi post-adolescenţi (“They’re beautiful. They’re like young Gods”). Realizatoarea le filmează pe cele două actriţe fără nicio vanitate, iar cele două îi întorc favoarea, oferind camerei ba un rid fin, ba un gât relaxându-se uşor şi-o piele uşor lăsată, etalând frumuseţea iradiantă a două femei ajunse la jumătatea vieţii.

Saltul de la paradis către infern are loc în seara în care Roz se lasă sedusă de fiul prietenei sale. Apoi, din răzbunare, propriul ei băiat va încerca să-i succească minţile văduvei Lil. În scurt timp, ceea ce păruse doar un derapaj ocazional va deveni un acord tacit între cele două cupluri şi se va oficializa încet-încet în ambele case, departe de văzut lumii.

Anne Fontaine sfărâmă, unul câte unul, tabuurile, fără să justifice, să scuze sau să condamne alegerea  niciunuia dintre personaje. Frumuseţea insolentă a actorilor săi, splendoarea cadrului natural din décor sunt strălucite subterfugii ale regizoarei ca să-şi deruleze povestea.

Spectatorul este, totuşi,  intrigat de parti pris-ul scenaristic ce nu face mare caz de caracterul scandalos al acestei situaţii. Nici isterice nebune, nici psihopate periculoase, Lil şi Roz îşi trăiesc (mai mult sau mai puţin) liniştite idilele în braţele propriilor vlăstare, fără să se preocupe de faptul că aceste relaţii cvasi-incestuoase ar putea fi un pericol pentru ele însele sau pentru fiii lor.

Adore (2013)

Regizor: Anne Fontaine. Scriitor: Doris Lessing. Scenarist: Christopher Hampton. Compozitor: Christopher Gordon. Operator: Christophe Beaucarne. Producător: Michel Feller, Barbara Gibbs, Andrew Mason. Monteur: Luc Barnier, Ceinwen Berry.

Distribuţia: Naomi Watts (Lil), Robin Wright (Roz), Ben Mendelsohn (Harold), Xavier Samuel (Ian), James Frecheville (Tom), Sophie Lowe (Hannah), Gary Sweet (Saul).

Anne Fontaine descrie, în mod obiectiv,  o celulă familială bolnavă, toxică, dar care pentru cele două “eroine”, pare  să reprezinte o formă de paroxism. Prietene dintotdeauna, unite ca nişte surori, au exlus din viaţa lor orice alt bărbat, păstrând doar prototipurile perfecte ale idealului masculin: propriile lor progenituri.

Ajutată de farmecul trăsăturilor perfecte ale actorilor, Anne Fontaine filmează uimitoarele “ritualuri” ale personajelor precum o documentaristă fascinată de instinctele-spectacol din lumea animalelor. Lil şi Roz fac jocul “contractului – îi lasă pe cei doi tineri bărbaţi să-şi împlinească rostul în faţa lumii. Cei doi se căsătoresc, fac copii şi au o viaţă socială respectabilă. Când totul părea în limitele acceptabilului, scenariul virează către imprevizibil. Cineasta intervine cu acelaşi stil sec, lipsit de afectare, în a justifica întorsătura din final.

Un cadru final ne arată “consecvenţa” personajelor (reduse la imaginea minusculă a unor insecte),  care şi-au asumat până la capăt alegerile, fiind lăsate să plutească în propria lor derivă. Realizatoarea se fereşte de-a ne indica dacă e rău sau bine şi lasă totul în voia spectatorului uimit.

Adore

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.