Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Maktub

“Nu vă mai lăsaţi constrânşi de nimeni!”

Ca şi cum timpul n-ar exista… Nu vă mai lăsaţi constrânşi de nimeni şi de nimic, nici de vremuri, nici...

Continuare...


Powered by

Maktub

Anca Horjde @
17 May 2017

Sau așa a fost scris…

Destinul, cel care umblă cu fața acoperită, încât doar ochii lui îți mai dezvelesc câte ceva pe drumul pe care pășești. Hainele, ascund răsărituri și apusuri care mai colorate sau întunecate, aducând cu ele deșertul, mișcarea, liniștea, neputința, sufocarea, împlinirea.

Pe unde trece, orice lucru devine posibil, deschide orizonturi, schimbă decorul, schimbă oameni, închide drumuri. Sigur, putem porni la drum cu gândul că el este un spin care poartă numele Destin, și din cauza căruia noi nu reușim să ajungem să ne bucurăm de floare, însă acceptându-l, îmbrățisându-l, nu înseamnă că alegem să ne pierdem dreptul de a arbitra.

În fiecare clipă luăm decizii, în fiecare clipă ne aflăm la răscruce de drumuri, și alegem ceva, conștient sau mai puțin conștient, dar alegem. Depinde doar de noi cu ce sens el intră și rămâne în viața noastră.

“Așa a fost să fie…” , este o vorbă cu care am crescut și pe care am auzit-o din gura celor în vârstă, rostită atunci când oameni se confruntau cu necazuri, încercări care parcă îi plimbau să-și cunoască limitele, sau când viața se scurgea din trupuri ca urmare a unor boli, accidente.

Pământul este doar un mijloc prin care putem conștientiza misiunea nostră, oferindu-ne posibilitatea de a trăi și cunoaște Raiul și Iadul. Floarea este Raiul. Spinul este Iadul.

Credința joacă un rol foarte important în acceptarea spinilor care pot să apară pe drumul nostru. Dar, care ar mai fi farmecul acestei vieți dacă nu am întâlni labirinturi prin intermediul cărora să învățăm că ceea ce ne stăpânește și ceea ce stăpânim sunt doar niște mijloace prin intermediul cărora noi putem cunoaște dezvoltare personală nu doar atașare.

De asemenea, importantă este muzica care ne însoțeste, pentru că ea dă glas lumii noastre. Și e cea care cunoaște atingeri și creionări cu fiecare gând, cu fiecare acțiune a noastră așa cum inima permite înregistrarea bătăilor sale, oferind astfel posibilitatea de a-i cunoaște ritmul, frecvența și normalitatea, adică cunoașterea modului în care își trăiește viața.

Indiferent de perioada pe care o trăim, esența rămâne aceeași, schimbarea fiind legată doar de decor și de oamenii care o locuiesc. Pășim pe pământ nu pentru a juca un rol, ci pentru a deveni mai bogați spiritual cu fiecare experiență trăită, și merită să îl lăsăm să ne surprindă.

Despre autor

Anca Horj

| De același autor

Când gândurile se transformă în cuvinte se nasc emoții.

    Comentarii
  1. gabriel

    ESENTA...in CUVINTE POTRIVITE...

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.