Mă tem

mă tem c-am obosit prelung în mine
de ţipătul nesomnului din gând,
de viscolul prin care-mi zburdă timpul,
de tot ce-a fost târziu sau prea curând…
într-un spital al nopţilor pierdute
zac răsărituri fără de-nţeles,
de-am câştigat sau de-am pierdut vreodată
mă tem că azi oricum nu are sens
pentru că am albit în nerăbdarea
de-a mă-mprimăvăra la nesfârşit
şi printre ziduri căutând ferestre
mă tem cumplit că tare-am obosit.
mai pasc în sânge cai fără zăbală
şi-n coama-mi păsări şi-au făcut cămin
dar prin cenuşa îngerilor arşi
găsesc doar şerpi la care să mă-nchin.

mă tem c-am obosit prelung în mine
de întuneric, de risipă şi… de tine.

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Nina Tărchilă

Nina Tărchilă Facebook | De același autor

Sufletul meu respiră prin cuvânt. Așa își traduce emoțiile cât să le înțeleagă și ceilalți, așa spune povești despre lumina și întunericul din el, despre viața asta trăită parcă între oglinzi paralele, ca într-un puzzle fără sfârşit. Dar cuvântul e doar povestea emoției - înaintea lui este întotdeauna bătaia aia in plus a inimii. Și totul este să o auzi atunci când se-ntâmplă cât să ai ce povesti!

Recomandări

Adaugă comentariu