Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

“Locuim poetic un spațiu prozaic”

Cafea cu lapte

O scurtă poveste în acuarelă. O demonstrație de desen în acuarelă realizată de rusoaica Lora Zombie, o tânără artistă autodidactă...

Continuare...


Powered by

“Locuim poetic un spațiu prozaic”

Ana-Maria Botnarude @
18 May 2018

Interviu cu Teodor Baconschi.

Fiu al poetului A.E. Baconsky, Teodor Baconschi este un antropolog religios, autor, diplomat, teolog și politician român (Partidul Mișcarea Populară), fost ministru de externe al României,

Ana-Maria Botnaru: “Trăiți într-un timp în care, dacă scăpați a zecea parte din ceea ce este prescris, veți fi pierduți. Dar va veni un timp în care cel care va reuși să observe a zecea parte din ceea ce este prescris acum va fi salvat” (Sfântul Ioan Gură de Aur). Excelență, cum ar trebui să înțeleagă un modern această formidabilă profeție?

Teodor Baconschi: Părinții Bisericii au fost interpreții Tradiției apostolice, formate prin desăvârșita revărsare a Sfântului Duh, în ziua Cincizecimii. Profeția maximă fusese realizată în iconomia lui Iisus Hristos. Ei, hermeneuții elenizanți ai Bibliei semite, nu se mai ocupau cu ghicitul viitorului, refuzând până și ispita hiliastă de a ”calcula” data Parusiei (a doua venire, anunțată, a Domnului). Deși scrisă la bătrânețe, de apostolul Ioan (ucenicul cel iubit), Apocalipsa și-a făcut greu loc în canonul Noului Testament. Exista, cum încerc să spun, o reticență firească față de ideea de profeție după Hristos. Aș interpreta pasajul christostomian pe care mi-l supuneți ca pe o metaforă a elasticității harului divin : nefiind material, nu are obligații formale. Dumnezeu pendulează liber între maximalism și minimalism, bifând pe lista Lui soteriologică pe oricine poftește. Asta nu înseamnă că orice am face am putea fi mântuiți, căci avem a ne feri de erezia apocatastazei, adică de ipoteza că în final toate, inclusiv demonul, vor binemerita iertarea divină). Înseamnă doar că cei mai deștepți dintre noi, cu ajutorul Duhului, își reprezintă libertatea divină în termeni paradoxali. Răspunsul uman e și el palpitant, adică imprevizibil, tocmai pentru că suntem partenerii Lui Dumnezeu : dacă El poate orice, noi putem măcar imagina ce implică omnipotența, fără să ne mai fandosim cu scorul nostru de ”virtuți”. Din partea cealaltă a Ocheanului, totul se vede altfel.

A.-M.B: “Sfârşitul lumii va veni atunci cînd nu va mai fi cărare de la om la om”. Comunicăm instant și enorm, dar suntem tot mai singuri. Ce am pierdut? Ce am câștigat? Ce avem de făcut pentru a nu se șterge această cărare?

T.B.: Citați aici esența antropologiei filocalice : dialogul. Când acesta nu mai întrunește condiții tehnice și ontologice de articulare, lumea (ca lume umană) dispare. E radical adevărat. Aș întoarce spusa și pe partea cealaltă : nu mai avem loc pe lume când dispare cărarea dintre eul nostru social (falsificat de narcisism) și eul nostru profund, netocmit și gol, care așteaptă ploaia iubirii de sus. Interesant mi se pare și termenul-cheie : cărarea. Asta ne ferește de poze metafizice. Viața e procesuală, dialectică, dinamică și mereu neîmplinită, căci peregrină (în sensul că e mai importantă călătoria decât destinația). Ce avem de făcut ? Aș zice că ne face trebuință risipirea confuziei dintre comunicare și împărtășire

A.-M.B.: Povestiți-ne câte ceva despre aventura intelectuală de la Paris. Asta ar putea da idei (bune) unora.

T.B.: Am scris un jurnal parizian, publicat. Găsiți acolo tot ce vă interesează. Parisul e universul străin care mi-a devenit, în timp, cel mai familiar. Compatrioții mei mincinoși mi-au îngropat puritatea formativă și idealismul originar într-o calomnie recurentă, legată de acuzația că aș fi trucat, ca ambasador al țării noastre, lucrarea democratică a unui vot. E o victorie semnificativă a urii față de omul care caută. E măsura nemerniciei de care nu ne-am vindecat, după ce comunismul ne-a intoxicat ființa, simțul adevărului și demnitatea de a fi liberi. Prin prisma acestei dureri, Parisul e pentru mine o lume a expierii eșuate.

A.-M.B.: Cum arată lumea interioară a unui conservator? De ce au conservatorii o presă atât de proastă în prezent?

T.B.: N-aș spune că au o presă proastă. Mă refer la conservatorii inteligenți, moderați, lucizi, realiști, cultivați și iubitori ai civilizației europene. Ei sunt tare puțini în România, unde cultura înaltă a fost înjosită de mercenarii pseudo-presei de tranziție. Conservatorismul politic, moral și filozofic e pluta de salvare a memoriei noastre nealterate : ceva inestimabil. Nu trebuie să ne plângem că suntem puțini. Orice conservator autentic știe că a pierdut partida.

A.-M.B.: Cum vedeți situația creștinismului / creștinilor în lumea de astăzi?

T.B.: După două milenii de luptă istorică, religia creștină e a doua natură a omului occidental și totodată schema civilizației planetare (singura temelie a unui umanism integral). Există o etichetă (adică un protocol) creștin, care contează infinit mai puțin decât faptul că nu avem alternativă : pentru a fi liberi, trebuie să acceptăm că nu ne suntem suficienți, că alteritatea divină e complementul definitoriu al umanității noastre prezervate în orice condiții exterioare. Ca însumare a generațiilor, istoria e răs-cruce, stare de sacrificiu obiectiv. Situația creștinilor în secolul 21 nu e mai bună sau mai rea decât cea a creștinilor din orice alt veac posterior Învierii. Ea ne arată că nu suntem de aici, că lumea ne rămâne străină (chiar și atunci când îi estetizăm rațiunea de a fi). Nu ne ajunge frumusețea tragic limitată a cosmosului creat : casa noastră e altundeva. Nimic anormal, așadar, în senzația că ne aflăm într-un culoar care se va lărgi luminos, până la realizarea adevăratei noastre condiții supralumești. Oricum, nu recomand lamentația victimizantă. Creștinul știe că mormântul nu e acolo, la capătul drumului, ci în sinea lui carnală, efemeră și suferindă. Locuim poetic un spațiu prozaic, pe care-l transfigurăm prin metaforele noastre incomplete.

Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi. Mulțumim!

Despre autor

Ana-Maria Botnaru

| Blog | De același autor

Jurnalist cultural freelancer (din 1999), doctor in filologie al Universitatii din Bucuresti (2009), pasionata de literatura, muzica baroca, apologetica crestina si... pisici.

Comentează

Parteneri