Limba romana va fi predata la Oxford

Peste 20 de studenți s-au înscris deja la cursurile care vor fi susținute de dr. Oana Uță-Bărbulescu de la Universitatea București.

Primul lectorat de limba română finanțat de către statul român în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a fost deschis luni şi funcționează în cadrul Facultății de Lingvistică, Filologie și Fonetică a prestigioasei Universități Oxford, informează Ambasada României la Londra.

Lectoratul a fost înfiinţat în baza unui protocolul de cooperare între Institutul Limbii Române din Bucureşti şi Universitatea Oxford. Lectorul de limba română, selectat prin concurs de către Universitatea Oxford, este Oana Uţă-Bărbulescu, fostă absolventă a Colegiului Naţional “Al. I. Cuza”, doctor în litere şi specialist în lingvistică din cadrul Universităţii Bucureşti.

“Limba română este o ramură a limbii latine care s-a separat foarte timpuriu de restul Imperiului Roman și a rămas izolată vreme de secole. În fapt, ea a dispărut din consemnările istorice aproape fără nicio urmă până la începutul secolului XVI. (…)Este un fel de “soră demult pierdută” al altor limbi latine mult mai cunoscute și este timpul să “o aducem acasă”, pentru a mă exprima așa. Noul lectorat ne va ajuta să facem acest lucru” a afirmat cu această ocazie Martin Maiden, profesor în cadrul aceleiași Facultăți.

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu