Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Liber la bilete la cel mai mare festival de operă în aer liber – Opera Nights

Bilanț

Cităm la nesfârșit o sensibilă frază: “Speranța moare ultima.”, dar niciodată nu ne săturăm să-i absorbim înțelesurile. Atunci când încetăm...

Continuare...


Powered by

Liber la bilete la cel mai mare festival de operă în aer liber – Opera Nights

WebCulturade @
20 May 2013

Susține și tu Webcultura! Pentru că, împreună, putem supraviețui ignoranței și ignoranților.

Mulțumim. (Vezi aici cine a donat până acum.)

Opera Nights, cel mai mare festival de operă în aer liber din România, vă pregătește scena pentru cele mai frumoase amintiri din vara aceasta.

Între 10 și 15 iulie 2013, amatorii de muzică bună în prag de seara sunt așteptați la Palatul Magna Curia din Deva și Castelul Corvinilor din Hunedoara pentru cinci seri de poveste.

Aflat la a treia ediție, Opera Nights vă așteaptă cu un program extins și divers: arii din opere de Giuseppe Verdi și Richard Wagner, operele Trubadurul, Don Pasquale și Elixirul dragostei și musicalul My Fair Lady. Ultima seara va găzdui un eveniment în premieră – Balul Operei, în regia cunoscutei Alice Barb, eveniment în cadrul căruia participanții vor fi invitați să danseze. Ca urmare a bunei colaborări din trecut, și în 2013 orchestra și corul Teatrului Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța vor oferi acompaniamentul pentru soliști veniți din Constanța, București (Opera Română București, Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian”), Japonia, Spania, Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova.

În acest an, Opera Nights va avea invitați speciali: Altețele Lor Regale, Principesa Moștenitoare Margareta a României și Principele Radu al României, dar și Excelența sa, Ambasadorul Franței în România, Philippe Gustin.

Biletele pentru festival pot fi procurate, începând cu data de 22 mai 2013, de la casieria Teatrului de Artă Deva, casieria Centrului Cultural “Drăgan Muntean” din Deva sau casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara. Cei care doresc pot rezerva bilete pe adresa de e-mail gruiann@gmail.com.

Biletele vor fi repartizate între cele trei casierii şi rezervarea online. Diagramele locurilor vor putea fi consultate pe site-ul operanights.ro, iar la adresa de e-mail menţionată veţi putea solicita şi informaţii despre locurile disponibile. Periodic (foarte probabil săptămânal) vor fi actualizate diagramele, pentru a putea avea informaţii referitoare la locurile rămase disponibile.

Costul unui bilet este de 50 lei / seară, dar există și posibilitatea unui abonament pentru toate cele cinci seri de concerte (mai puțin Balul Operei) în valoare de 200 lei. Bilete în picioare vor fi disponibile în seara spectacolului, în limita spaţiului disponibil, la preţul de 10 lei.

Pentru mai multe detalii referitoare la eveniment, vă rugăm vizitați site-ul nostru operanights.ro, unde găsiți inclusiv fotografii și extrase video de la edițiile precedente.

Opera Nights este o producție a Asociației Culturale DevART, care deține drepturile de proprietate intelectuală asupra evenimentului. Ediţia 2013 a beneficiat de finanțare din partea AFCN.

Despre autor

Comentează

Muzica

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.