Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Le flâneur

Fluturi

Vreau să vorbim despre fluturi. Nu despre cei din natură, pe care balaurii îi aleargă triști și lumina îi sparge...

Continuare...


Powered by

Le flâneur

Vladimir Stoicescude @
24 November 2013

Povestea trebuie să înceapă cu mărturisirea, plină de egoism, a autorului:

– în drumul către percepție și în permanenta și, de multe ori, inepta încercare de a separa Marea Roșie cu spada neascuțită și plină cu cerneală: am ales să îmi târăsc picioarele în căutarea muzelor și a inspirației precare.
– în speranța că, poate, artistul este infectat de către loc, de către aer, de către femeile locale, absint și alte alea: am ales să citesc Hemingway în Paris, Céline în New York, Cervantes în Spania și asa mai departe.

Am ales sa vorbesc despre Paris, acesta fiind locul în care am revenit, cu drag, de multe ori și care m-a influențat, probabil, cel mai tare.

***

Povestea mea pariziană a început pe la 20 ani: eram un tânăr aventurier, plin de vise, idealuri și percepții. Nu eram singurul, erau mulți ca mine și m-am trezit, într-o dimineață, savurând o bere, scumpă, pe aeroportul din Paris. Viața era frumoasă, însă ne uram cu toții. Ne abuzam mintea și trupul de parcă nu exista mâine ori acasă. Eram tineri, eram în Paris și eram extrem de fataliști. Îmi amintesc, cu drag, de fostul preot iezuit ce îmi cumpăra băutură și îmi preda istoria artei prin cafenele. Trăiesc și acum prin camerele de hotel, jegoase și pline de gândaci, prin care mi-am petrecut, uneori, nopțile. Parcă citesc și acum scrisoarea decanului prin care ne amenința ca ne exmatriculează din pricina momentelor crâncene de beție, oarecum periculoase: unul dintre noi, într-o seara, a spart ușa cancelariei căutând un loc în care putea să o cunoască mai bine pe o domnișoară. Toate bune și frumoase, din nefericire omul, de beat ce era, și-a uitat pantofii în incintă și plecat desculț prin zăpadă. Ne culegeam de pe jos unii pe alții, dar totuși aveam grijă ca celălalt să adoarmă pe o parte și lipsit de cheile de la mașină. Parcă mă văd, într-o vineri, la ora trei dimineața, așteptând autobuzul cu “gașca” pentru a ajunge la aeroport și a pleca la Amsterdam. Așteptam autobuzul pentru că nu ne permiteam să merge cu taxiul. Amsterdamul este o altă poveste, însă pot menționa că, falimentați moral și financiar, ne-am jurat că nu mai călcăm pe acolo și, de supărare, ne-am întors pe meleagurile francofone, cu câteva sticle de absint pe care le-am băut cu sos picant, pentru că erau îngrozitoare și nu aveam răbdarea să îl preparam cum trebuie.

În fine, episodul acesta fiind săvârșit, am continuat să mă uit înspre Paris și să petrec, uneori, câte 24 de ore pentru a îmi încărca bateriile. După ani și ani am revenit într-o altă conjunctură: eu eram, din punct de vedere mental, la fel de tânăr și m-am decis să-mi petrec vacanța la Paris. De aceasta dată am decis sa mă întâlnesc cu o tânără și frumoasă domnișoară pentru a îi arăta misterele Parisului: fata își săruta iubitul, îi spune că pleacă în vacanță cu fetele și pornește la drum. Nu ne-am permis să stăm în centru, am stat și noi prin Clichy și am ales să avem o idilă în “orașul iubirii”. Știți voi: Turnul Eiffel, Saint-Michel, Louvre, Champs-Élysées, luna, stelele și așa mai departe. Din (ne)fericire, datorită Universului, amândoi eram bolnavi: doctori, medicamente, camera de hotel într-o Londra în care am petrecut sub 24h și pe care nu plănuiam să o luăm. Spre final, datorită circumstanțelor, am rămas amândoi fără bani și am petrecut ultimele zile, idilice, plimbându-ne de mână prin Montmartre și mâncând “baguettes” cu lapte acru. Situația era atât de crâncenă încât a trebuit să sărim bariera de la metrou, în ultima zi, pentru a ajunge la aeroport. Alegem să nu repetăm “crima” și plănuim în stil “romantico-barbar” că ne vedem, din nou, peste 3-4 ani dacă suntem singuri.

În încheiere, pot spune spune că nu sunt mândru. Parisul este un oraș în care nevoia mea de cunoaștere este mai pronunțată decât moralitatea-mi proprie. Trebuie să menționez, totuși, că Parisul a făcut pentru mine ce a făcut și pentru alții: mi-a dăruit inspirație, povesti și chiar și muze.

Despre autor

Vladimir Stoicescu

| Blog | Facebook | De același autor

Eu Sunt lumina de la capatul noptii, si adierea vantului de vara. Sunt Alfa si Omega, intunericul in lanul de secara. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt ambitia inaripata si sunt sangele stramosilor. Sunt mormanul de pamant, sunt copilul muribund. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt vipera ce-ti sopteste , si sunt cantecul de leagan Sunt femeia ce zambeste la barbatul care intreaba Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt diavolul cu pene, sunt Adam in pielea goala. Sunt tristetea absoluta, efemera, si fatala. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt o pata de culoare, ba un verde, ba mai tare. Esti un negru! Sunt culoare. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt mainile lui Venus, si sunt catelusul schiop Sunt atent calcand pe tine, cand eu am calcat pe mine. Sunt … sunt … Sunt … sunt? Esti. Cogito ergo sum.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.