Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Labirinturile unui destin

Aveti ceva de declarat?

O imagine incredibilă. Primii oameni care au pășit vreodată pe Lună au trebuit ca, la întoarcerea pe Pământ, să semneze...

Continuare...


Powered by

Labirinturile unui destin

Anișoara Melnicde @
21 August 2018

“Laur”, de Evgheni Vodolazkin.

Pentru început vreau să spun că întâlnirile cu cărți de asemenea calibru sunt rare și o mare șansă să le citești și să te citească. Vodolazkin are o scriitură simplă, de o sensibilitate tulburătoare, deci lectura nu poate fi decât o revelație. Este o carte ce te poartă prin labirinturile unui destin, destinul unui om care își depășește condiția de simplu muritor.

Acțiunea se petrece în Evul Mediu, perioadă în care molima curma multe vieți omenești. Istoria protagonistului, Arseni (nume de botez pe care îl va schimba de câteva ori pe parcursul vieții) începe în slobzia Rukina, lângă mânăstirea Sfântul Kiril. Își petrece copilăria împreună cu bunicul său, Hristofor, un cunoscător desăvârșit al proprietăților vindecătoare ale plantelor, dar și un om cu credință nestrămutată în Dumnezeu. Hristofor e un vraci foarte apreciat în împrejurimi. După moartea bunicului, Arseni îi preia îndeletnicirea, tămăduirea oamenilor devine o vocația succesorială. Cunoștințele aplificate de harul divin fac din Arseni o prelungire a bunicului său și acesta se bucură de aceeași încredere din partea celor ce-și caută leacul.

Soarta îi aduce într-o zi pe femeia vieții sale, Ustina, datorită căreia trăiește fericirea și amărăciunea deopotrivă. Cei doi, prin hotărârea lui Arseni, trăiesc iubirea clandestin, neprecedată de rânduiala creștină cuvenită. Bucuria de a fi fizic unul alături de celălalt nu durează prea mult, deoarece Ustina și pruncul lor mor la naștere. Iubirea însă dăinuie dincolo de acest sfârșit. Arseni își asumă vina pentru această nenorocire sperând să ispășească păcatul prin misiunea de a vindeca oamenii cu și mai mare râvnă. Astfel, Arseni își părăsește izba, își ia o nouă identitate și începe un drum lung al peregrinărilor pe ținuturile întinse ale Rusiei. Înzestrat cu darul previziunii, Arseni vede fie sfârșitul celor suferinzi, fie vindecarea miraculoasă. Acesta vindecă mai ales prin cuvinte și atingeri. Cuvintele au scopul de a ușura chinul muribunzilor, de a-i pregăti de trecerea în lumea cealaltă, și a le insufla credința în nemurirea sufletului.

În cartea drumului, Arseni pornește spre Ierusalim împreună cu Ambrogio, un vizionar catolic italian cu care devine bun prieten. Drumul lor este marcat de obstacole, popasuri la mânăstiri și întâlniri semnificative în itinerarul lor prin Kiev, Lvov, Regatul Poloniei, Viena, Munții Alpi, Veneția, îmbarcarea în corabia Sfântul Marcu cu care traversează Marea Adriatică, Marea Mediterană, insulele grecești (Corfu, Cefalonia, Creta), Cipru, debarcarea fiind în Jaffa, un oraș din Orient, cu o existență iluzorie. Apropierea de Orașul Sfânt e marcată de cele mai grele încercări. Arabii și mamelucii, luați drept călăuze, sunt de fapt hoți și asasini. Arseni scapă, ca prin minune, viu din această cursă și ajunge să pășească pe locurile sfinte.

În cartea liniștii, Arseni se întoarce la baștină, oarecum schimbat, îmbătrânit, tăcut, dar cu puteri sporite. Acum oamenii simt acțiunea binefăcătoare prin simpla contemplare a acestuia. Arseni se îndoiește de calea pe care și-a aleso, crede că vindecările sunt primite de oameni în chip automat, nu-i provoacă la rugă și căință, nu le stimulează sufletele. Îndoială este motiv de căutare neobosită, continuă și ziditoare.

Arseni călugărit Laur este prototipul sufletelor mărețe care se cred întodeauna mai puțin decât sunt.

Iată un fragment:

”Nu sunt sigur de calea mea, și de-asta mi-e tot mai greu să merg înainte. Pe o cale necunoscută poți merge multă vreme, foarte multă vreme, dar nu poți să mergi la nesfârșit. E ea salvatoare pentru Ustina? Dacă aș avea măcar un semn, măcar o speranță…
Ce semn vrei și ce conoaștere, a întrebat starețul care stătea lângă Mormântul Domnului. Oare nu știi că oricare drum ascunde în el primejdia? Oricare – și dacă nu ești conștient de asta, atunci de ce să te mai miști? Iată, spui că pentru tine e puțin să crezi, vrei să și știi. Dar cunoașterea nu presupune întărire a spiritului, cunoașterea e evidență. Efortul presupune credință. Cunoașterea e pace, iar credința e mișcare.
Dar nu la armonia păcii aspirau sfinții?
Ei mergeau prin credință, a răspuns starețul. Și credința lor era atât de puternică, încât se transforma în cunoaștere.
Eu vreau să aflu doar direcția generală a drumului, a spus Arseni. În ceea ce ne privește pe mine și pe Ustina.
Dar oare Hristos nu este direcția generală, a întrebat starețul. Ce direcție mai cauți? Și ce înțelegi tu prin drum – nu spațiile care rămân în spate? Ai ajuns cu întrebările tale până la Ierusalim, deși ai fi putut să le pui, să spunem, și de la mânăstirea Sfântul Kiril. Nu spun că sunt nefolositoare călătoriile: ele au sensul lor. Nu fi doar asemnea dragului tău Alexandru, care a avut un drum dar nu a avut un țel. Și nu te lăsa atras peste măsură de mișcarea orizontală.
Dar de ce să mă las atras, a întrebat Arseni.
De mișcarea verticală, a răspuns starețul și a arătat în sus.”

Despre autor

Anișoara Melnic

Anișoara Melnic

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici.

Comentează

Parteneri