Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Iubirea, încotro ? Ar trebui regândită iubirea?

100 de ani de la naşterea Mariei Tănase

25 septembrie 2013, Muzeul Național al Țăranului Român. Muzeul Național al Țăranului Român și Romfilatelia au plăcerea să vă invite miercuri,...

Continuare...


Powered by

Iubirea, încotro ? Ar trebui regândită iubirea?

Mădălina Dumitrachede @
27 September 2016

Susține și tu Webcultura! Pentru că, împreună, putem supraviețui ignoranței și ignoranților.

Mulțumim. (Vezi aici cine a donat până acum.)

“Si tu ne m’aimes plus, c’est que tu ne m’as jamais aimé.”

“Modelele de ieri nu sunt neapărat și cele de azi, în schimb pasiunea se dezlănțuie cu aceeași violență și mânie. În acest sens, Romeo și Julieta sunt și rămân arhetipurile pasiunii eterne.”

(Éric-Emmanuel Schmitt)

otrava-iubiriiIscoditorul Éric-Emmanuel Schmitt pătrunde, prin romanul Le poison d’amour/Otrava iubirii, pe terenul nisipurilor mișcătoare, al pulsiunilor și tulburărilor amoroase din perioada adolescenței. Romanul face parte dintr-un diptic tematic – sentimenetul iubirii văzut ca o poțiune: L’Elixir d’amour și Le poison d’amour.

“Nu se poate alege în dragoste, căci suntem aleși de iubire” – regăsim această concluzie între paginile cărții. Așadar, Julia, Anouchka, Colombe și Raphaëlle sunt patru adolescente, “cele mai bune prietene din lume”, așa cum se consideră ele, la vârsta marilor pasiuni și pacte (pactul lor s-a legat pe Pont des Arts), la doar șaisprezece ani. Eroinele sunt eleve la liceul (nimic mai potrivit) Marivaux și se izbesc de o întrebare chinuitoare în zilele noastre: “De ce mai toate cuplurile – care se-ncheagă din iubire – se desfac foarte rapid ?” Există o singură excepție:  bunicii lui Raphaëlle – o plăpândă luminiță în obscuritate, dar și acesta e fragilă și dureroasă.

Prinse în capcana emoțiilor bulversante, fetițele de ieri se simt pregătite să pătrundă într-o etapă nouă, misterioasă, care le atrage. Rezervată întotdeauna, Julia pare mereu torturată de gânduri, deși rămâne seducătoare, Raphaëlle se-ntreabă necontenit dacă poate să fie atrăgătoare cu adevărat, ea reprezintă tipul androgin, Colombe își controlează feminitatea printre nenumăratele ei cuceriri și-și păstrează starea sa, de visătoare, iar Anouchka poate fi asimilată cu personajul copilăros căci are mari dubii cu privire la perenitatea iubirii,de aceea, ea se-ntreabă fără-ncetare, în oglindă: “Cine sunt eu ?”.

Shakespeare și tema iubirii din celebra sa piesă vor intensifica îndoielile din acest roman, în care “otrava” iubirii le va contamina atât mintea, cât și trupurile, lansând  o mare neîncredere în această noțiune. Parcurgându-le jurnalele sau citindu-le mesajele din telefon (sms) ori emailurile  vom descoperi ce poate însemna pasiunea amoroasă, cu toate fațetele ei, mai bune sau mai rele. Există, totuși, un bemol în analiza jurnalelor  pentru că (re)găsim neliniști, pasiuni, cuceriri și visuri, ce pot fi considerate aproape literare, dar prea bine scrise, pentru a fi credibile. Trebuie să ne lăsăm conduși de talentul lui Éric-Emmanuel Schmitt , care actualizează firul roșu din cea mai cunoscută scriere despre iubirea (pasională) juvenilă: Romeo și Julieta. Precum la Shakespeare, și aici,  jocul amoros sfârșește tragic, nebunia iscată din iubire conduce spre un final trist.

Adolescentele învață seducția, conștientizează puterea exercitată asupra băieților, dar, în egală măsură, ele fac cunoștință și cu gelozia, manipularea și trădarea. Tainele din jurnalele lor nu se întrepătrund decât selectiv. Fetele devin, pe nesimțite, femei. Fiecare personaj își exprimă adevărul, unul subiectiv, deci incomplet, invers decât o face naratorul care “fușerește” exactitatea. Totuși, am putea spune că “tutorele” adolescentelor va fi chiar Shakespeare, des citat, fiindcă fetele aveau de pregătit, pentru orele de “Rétho” (cursuri de artă teatrală), cunoscuta piesă Romeo și Julieta. Trecând printr-un spectru larg al culorilor, care pornește, aici, de la rozul istorioarelor despre fete (în genul seriilor TV populare) spre gri și, în final, negru; povestea aduce în prim-plan suflul unei actualități tulburate.

Adolescentele vor descoperi și alte fațete ale iubirii – tatăl uneia dintre ele era gay (divorțul intră, deja, în sfera obișnuinței), iar bunica alteia suferea de maladia Alzheimer (cu toate acestea, după moartea soțului, femeia și-a urmat partenerul de-o viață în doar câteva ore!).

Înveșmântând scrierile fetelor cu lirism (desprins și din eleganța din descrierile fizice), introducând dialoguri și suspans, Éric-Emmanuel Schmitt conturează portrete convingătoare. Toți cei care îl îndrăgesc pe acest autor pentru maniera sa de abordare a sentimentelor și a psihologiei vor avea plăcerea de-a regăsi formația sa de filosof, deși e “deghizat” în scriitor. Așadar, un lucru este cert: iubirea reprezintă un subiect complex, nuanțat, la orice vârstă.

Tinerii care descoperă mai întâi prietenia, apoi află cum iubirea leagă fiecare za din “lanțul iubirii” și demonstrează, că deși punctele de vedere sunt diferite, dragostea nu are vârstă, iar “lacrimile sunt mesaje subtile, care distilează multe informații.”Formal, apar stilizate însemne  ale actualității (email, sms, jurnal), totuși, iluzia iubirii este aceeași ca la tinerii din Verona, atât de bine surprinși de marele Will. Din păcate, în fiecare epocă au existat variații, dar și unele modele de cuplu care-au sfidat trecerea timpului, râmânând unite, deși, astăzi, acestea au devenit rarități. Tinerii prezentați de Schmitt învață cum să controleze presiunile sociale pentru a forma un cuplu, de aceea  personajele declară că dragostea trebuie să aleagă, deși mereu contează dozajul.

Tragediile, fie și cele din amor, s-au născut din exces. Le poison d’amour ilustrează adolescența (prin excelență, perioadă a exceselor) ca o vârstă periculoasă, când orice comedie poate deveni tragedie. Ideile contrafăcute despre iubire sau excesele ivite din pulsiuni pot deveni toxice și, uneori, pot duce la un final trist. De aceea, în urma unei asemenea lecturi, se impun moderația și reflecția. Violența transpare cu fiecare pagină parcursă și se impune în finalul teribil pe care autorul îl rezervă personajelor sale. Condensate, emoțiile puternice – resimțite din plin – impun o profundă analiză asupra acestui sentiment omenesc care presupune atât de multe riscuri: iubirea.

Cu subtilitate, Éric-Emmanuel Schmitt prezintă confuzia sentimentelor, elanurile, emoțiile bulversante ale adolescenților de azi, dorințele radicale, visurile, dar și personalitățile fragile. Otrava capătă nuanțele reci ale albastrului versatil – atât al seninului zilei, cât și al nopții – (așa cum apare și în ilustrația de pe coperta originală), iar titlul rezumă ravagiile pe care le poate face dragostea, îndeobște, în adolescență.

Le poison d’amour devine o interesantă alternativă fluidă, pe alocuri hipnotică, pentru respectul de sine – (care este) o versiunea modernă a vechiului concept – onoare.

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Literatura

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.