Inimă nebună

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Ce ar putea să mai spună o inimă nebună
De setea de-a cunoaște atât de cuprinsă
A unei lumi ce prin trup astăzi îi aparține
În pulsații vii, emoții și suspine.
Un somn adânc îi cuprinde a inimii bătaie
Acestei lumi ce se îngroapă cu pământ de vie
Când tot mai puțin se vorbește de căință
Îi plângi de milă lipsa de lumină și credință.

Ce ar putea să mai spună o inimă nebună
Când pacea și-o mai găsește doar în iubire
Când speranța e a sufletului împodobire
Iar suferința – întărire a cugetului împreună.
Cum ar putea să mai întrebe – chiar ea?
De dorința de-a învața cuvântul ce creștea
E-adevărat, nepătrunse sunt ale lui cămări
Te lovești de ele îmbrățișând diverse stări.

Dar, cuvântul, m-a învățat că a lui sămânță
Poate să crească diferit în fiecare ființă
Și că ceea ce gândesc până să rostesc
Pe drumul gândului multe se mai zdrobesc.
Iar așezate una lângă alta în legătură
Stări și gânduri nu doar litere adună.
Așa cum și-n iubire, sufletele fire împletesc
Dar în al amintirilor dans, despre ele vorbesc
tăcerile…

Anca Horj

Anca Horj De același autor

Când gândurile se transformă în cuvinte se nasc emoții.

Recomandări

Adaugă comentariu