Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Ingerii din(tre) noi

Galerie foto: frumusețea României prin ilustratele unui soldat german din Primul Război Mondial

Imagini fascinante, inedite și emoționante din România anilor 1900. Vă invităm, în cele ce urmează, să admirați nouăsprezece cărți poștale....

Continuare...


Powered by

Ingerii din(tre) noi

Mihai Patrascude @
12 January 2016

Munchen. Octombrie. O zi ploioasă, mohorîtă, cu picuri deși pe caldarîm și un zgomot înfundat, al zilei ce parcă nu vrea să înceapă din cauza întunericului și a ceții care tronează în voie. La un hotel din periferie, de muncitori cu ziua sau de turiști rătăciți, nici măcar personalul nu a apărut pentru servirea de dimineață.

Bubuituri surde, înfundate, trădînd un scîrțîit de uși neîngrijite sau somnul mult prea puțin al celor ce urmează să își înceapă ziua, de cu noapte, pe șantier. Cuvinte aglutinate, neterminate, contorsionate, abreviate, chinuite, într-o bavareză autentică, în combinație cu sunetele care încearcă să imite o germană de emigranți. Pe holuri întuneric și, din loc în loc, cîte o lumină pală parcă de felinar murdar. Pînă și apa ce curge la grupurile sanitare comune trădează frustrarea de a fi “condiționată” cu aerul de pe coloane, ieșind cu zgomote dureroase și cu scrîșnete neregulate…

Într-o încăpere cu mai multă lumină, văd un chip desprins parcă din altă lume. La o masă, într-o tăcere monumentală, cu gesturi de o eleganță și o cumințenie ireale, o fetiță mănîncă și se uită la desene animate. Mai are puțin pînă să meargă la școalå și își petrece timpul cuprinsă de magia poveştii pe care o urmărește. Un domn distins, și el din altă lume, caută dezorientat în încăperea ce se vrea a fi o sală de mese, negåsind un început în mesele lăsate în dezordine, cu farfuriile murdare.

ingerFetița îl observă și, cu o voce de un cristal auriu, îi spune ceva. Apoi îl îndrumă spre locul de unde se poate servi cu tacîmuri curate și farfurii imaculate. Se așează, cu aceeași eleganță și cumințenie, la locul ei, reluîndu-și în tăcere lumea poveștii. La un moment dat se ridică și își ia o cutie de lapte pe care nu reușește să o deschidă. Mă uit la mîinile ei delicate și îmi pare imposibil să poată face acest lucru. Ambalajul ieftin și grosier nu e conceput pentru a fi desfăcut fără un oarecare gest de forță.

Se uită la mine și mă roagă să o ajut. De altfel și mie îmi dă dificultăți cutia de lapte. După ce o desfac îi umplu cana de lapte, îmi mulțumește frumos și își reia locul, în tăcere, în poveste. După cîteva minute, cînd fetița consideră că a sosit timpul să plece, termină ce avea în farfurie, apoi își strînge tacîmurile și cana, le așează în sectorul cu vase de spălat, salută și pleacă. Cu aceleași gesturi elegante și cuminți.

Fetița din Munchen e semnul că îngerii sînt din(tre) și prin(tre) noi, că oricît de mohorîtă și de înfundată ar fi realitatea, la un moment dat Cel de Sus ne trimite semne și motive pentru a vedea frumusețea și lumina îngerilor. Și, în mare măsură, șansa de a-i urma…

Despre autor

Mihai Patrascu

| De același autor

Născut la Baia Mare, în 22 iunie 1974. A publicat peste 50 de studii, articole, recenzii sau traduceri în România, Elveţia, Franţa, Italia, Canada, Bulgaria, Mexic. Cărţi publicate: Jurnal (1998), Profeţi ai Mileniului (1998), Scrieri despre Nikos Kazantzakis (1999), Vallarta (2000), Palermo (2003), Acasă înseamnă Europa (2003), Oameni, fapte, zboruri (2012).

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.