Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Încă avem niște comori. Ce facem cu ele?

Cinci lucruri mai puțin știute despre… vaci

Sau despre cum trăim, cu toții, înconjurați de vaci, fără ca noi să știm asta. Iată cinci lucruri care ne...

Continuare...


Powered by

Încă avem niște comori. Ce facem cu ele?

Mihaela Kloos-Ileade @
18 April 2013

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că Webcultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim pentru susținere!

364 de zile pe an ne facem că nu vedem. Și ne mințim că nu știm…

18 Aprilie. Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice. Indiferent de starea edificiilor din zona lor de răspundere, autoritățile se simt datoare să “marcheze” discursiv ziua de 18 Aprilie. O zi pe an. Prilej de conferințe, ceremonii de premiere a unor inițiative și reînnoirea angajamentelor pentru promovarea patrimoniului cultural. În restul de 364 de zile, trecem grăbiți. Nu vedem și nu știm. Mai grav că ne facem că nu vedem și nu știm. Monumentele sunt doar niște umbre golite de orice semnificații, interesante pentru fotografi și turiști nedumeriți.

Administrarea neputinței

Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice are în fiecare an o temă specifică. Anul acesta atenția se îndreaptă în special asupra monumentelor și clădirilor de patrimoniu, care au avut de-a lungul timpului un rol însemnat în educație. Starea în care ele se găsesc astăzi este în perfectă concordanță cu starea învățământului românesc, din aceleași cauze: administrare haotică, responsabili inconștienți sau indiferenți la realitatea din teren, lipsa fondurilor și direcționarea lor spre alte investiții, prioritare.

Școala Generală Nr. 2, Sebeș (Mühlbach), jud. Alba. Inscripție: “Educația înseamnă libertate”, Foto: Cornelia Guju.

Când vorbim despre conservarea monumentelor istorice, lipsa fondurilor pentru restaurări e problema invocată la unison de către autorități. “Vrem, dar nu putem. N-avem fonduri. N-avem cu ce.” În contextul hățișului de probleme în care e îngropată țara, probabil că altfel se stabilesc prioritățile. Să zicem că asta putem să înțelegem resemnați.

Dar de multe ori vorbim în primul rând de inconștiență, nepăsare și dispreț. Tot asta transmitem și când ne tăiem pădurile și parcurile. Cel mai trist este când pentru unele monumente (de exemplu Palatul de la Cisteiu, Alba, dar mai sunt și altele)  e prea târziu ca să se mai poată recupera ceva.

Nu suntem doar martori; suntem complici!

Am fost martori neputincioși timp de zeci de ani, când multe dintre fortificațiile și castelele României au servit  drept sedii CAP. Suntem martori complici din ’90 încoace, de când sub ochii noști aceste cladiri sunt cu totul devastate. Cred că degradarea și vandalizarea continuă se explică și prin faptul că la nivelul comunităților locale, aceste monumente nu mai sunt percepute drept valori de patrimoniu. Sunt doar niște ruine abandonate, foste grajduri, mormane de moloz. Nu mai sunt nici ale lui Dumnezeu, nici ale statului, nici ale românilor, nici ale minorităților. Ale nimănui.

ziua monumentelor

Fotografiile din colaj provin din diverse surse, menționate în albumul În Transilvania, pe urmele sașilor.

Cotețe pentru animale și depozite de fier vechi

Numai indiferența și inconștiența explică de ce permitem ca aceste monumente să fie locuite ilegal, de la oameni la animale, sau să fie prădate de toate bunurile, de la orgi și strane de secole, la ferestre. Concret, în câteva cazuri se sugerează pe la colțul ulițelor că orgile dispărute ale unor bisericii fortificate ar fi ajuns la fier vechi (ex. Daia, jud. Mureș). La Vințu de Jos, jud. Alba, localnicii spun că dispar văzând cu ochii porțiuni din zidurile castelului Martinuzzi. Și lista neagră poate continua…

Normalitatea are pentru noi o altă definiție

Fiecare avem un exemplu de edificiu din apropiere care a rămas fără acoperiș, fără burlane, garduri, mobilier, tablouri, etc, în curtea căruia se ară până sub temelii, se cresc animale, ale cărui ziduri, dacă nu sunt furate cărămidă cu cărămidă, se tencuiesc și devin anexe gospodărești. Despre astfel de enormități vorbim deocamdată. Că nu avem infrastructură adecvată, trasee turistice, panouri cu informații sau că găsim bisericile încuiate… acestea sunt mofturi de turiști umblați prin țări străine.

Cum să facem ca indignarea noastră și a altora să nu rămână doar o furtună într-un pahar cu apă?

Mihaela Ilea-Kloos este inițiatoarea proiectului PovestiSăsești.com. Un proiect care merită urmărit și simțit din tot sufletul.

Despre autor

Mihaela Kloos-Ilea

| Blog | Twitter | Facebook | De același autor

Ani la rând am ascultat. Am învățat. Acum caut, visez și scriu.
Descoperă Transilvania frumoasă și povești despre sașii de ieri și de azi pe povestisasesti.com

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.