Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Inaltarea la vis

“Diavolul este tot un înger”

10 gânduri despre dragoste și viață. Dragostea este copilul iluziei și părintele deziluziei. Iată aspirația umană prin excelență: setea de...

Continuare...


Powered by

Inaltarea la vis

Sorin Tudorde @
2 July 2012

Acolo unde se termină visul și începe visarea.

V-ați întrebat vreodată de ce avem tendința de a uita visarea chiar dacă suntem atât de norocoși încât reușim să ne păstrăm visele? De ce, cu cât înaintăm în vârstă, ne pierdem din curajul visării cu ochii deschiși și al visării de față cu ceilalți? De ce păstrăm doar visul, fațeta intimă a visării, ca și când visarea în sine ar fi vreo povara, sau chiar vreo vină, pentru “conștiința socială”?

Ne-am obișnuit să ni se spună – și ne-am obișnuit să credem – că visarea este un păcat adolescentin care nu mai are ce căuta în tolba plină de griji a maturității. Și totuși, visarea este singura în stare să pună în funcțiune motorul care, din când în când, poate schimba lume în bine și viețuirile în viață. Iar visătorii sunt singurii în stare să ne trezească din somnul rutinei care se instalează între două vise alungate pe furiș de pe vreun colț de pernă. Și să ne spună că visarea nu poate fi despărțită de trăire. Iar ei, visătorii, sunt cei pe care ar trebui să îi ascultăm.

Lucările pe care tocmai le vedeți aparțin lui Nicholas Scarpinato, un fotograf în vârstă de doar 18 ani. Unul dintre oamenii care încă nu și-au pierdut visarea. Și care, sper eu, nu și-o va pierde niciodată.

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.