Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

În tăcere

Caras Ionut: fotograful doinelor noastre

O picătură de genialitate într-un ocean de suflet românesc. Se numește Caraș Ionuț, are 34 de ani (este născut pe...

Continuare...


Powered by

În tăcere

Mihai Patrascude @
11 November 2015

Poate că o mare parte din gesturile mărunte care ne fac fericiți au, la capătul lor, un suflet care s-a dăruit pentru noi.

Ni se întîmplă, tuturor, să acceptăm unele lucruri în tăcere. Ni se arată, fără să înțelegem, senzații și fapte pe care nu le putem explica. Căutăm răspunsuri, explicații, sensuri sau orice altceva. Și nu găsim… În tăcere.

Am asistat, recent, la o imagine de acest gen. Un creator, foarte cunoscut după nume, dar foarte puțin după chip, stătea alături de opera lui. Gînditor, mulțumit și întrebător, cu chipul emanînd lumină. Prețuind ce mai e de făcut și unde mai trebuie să insiste. Scormonind idei pentru ce ar trebui, de acum încolo, să dea lumii. Alături de el, o mare mulțime care venea și aprecia capodopera, într-un flux continuu. Oamenii auziseră de rodul mîinilor și minții lui și veniseră aici ca în pelerinaj. Și admirau. El, tăcut, stătea și privea…

Am stat și m-am gîndit că astfel de momente avem multe în viață: cînd trecem pe lîngă lucruri frumoase, le admirăm, le apreciem și le lăudăm, ne umplem de starea pe care ne-o inspiră și de bucuria pe care ne-o dau, însă nu știm să vedem dincolo de aceste lucruri. Poate că – și așa este – în spatele lor este de multe ori cineva care, în tăcere, stă și privește.

Poate că o mare parte din gesturile mărunte care ne fac fericiți au, la capătul lor, un suflet care s-a dăruit pentru noi. Iar noi reușim să apreciem rezultatul, nu și omul care s-a jertfit, făcînd un bine. Ni se întîmplă chiar cu cei apropiați, care poate că, uneori, au nevoie și de recunoașterea noastră sinceră. Și nu știm să mulțumim pentru grija pusă în palme și dăruită prin lucruri și gesturi care, de multe ori, avem impresia că ni se cuvin… Așa e truda mamei, care nu va fi înțeleasă și apreciată de copii la adevăratul ei sacrificiu. Pînă la schimbarea rolurilor.

Se spune că oamenii mari fac lucruri în tăcere. Capodoperele nu sînt însoțite de gălăgie sau trîmbițe. De reclamă sau zgomot. De baloane colorate sau artificii. Lumina nu coboară pe pămînt cu sunet, cu excepția fulgerului, care e de scurtă durată. Lumina adevărată, plină, care coboară în lume vine încet, în tăcere, cuprinzînd și copleșind noaptea, învingînd întunericul.

Lumina de pe chipurile celor dragi din jurul nostru ar trebui, mai mult, să ne dea de gîndit. La fel ca și gesturile lor. În tăcere.

tacere

Despre autor

Mihai Patrascu

| De același autor

Născut la Baia Mare, în 22 iunie 1974. A publicat peste 50 de studii, articole, recenzii sau traduceri în România, Elveţia, Franţa, Italia, Canada, Bulgaria, Mexic. Cărţi publicate: Jurnal (1998), Profeţi ai Mileniului (1998), Scrieri despre Nikos Kazantzakis (1999), Vallarta (2000), Palermo (2003), Acasă înseamnă Europa (2003), Oameni, fapte, zboruri (2012).

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.