În dimineața asta

Vino pe ţărm… Nisipul nu-i fierbinte
sub tălpile-mi desculţe, doar tăcut.
Mâinile-abia aşteaptă să te-alinte,
să fie iederi, buzele-n sărut

să se topească iar şi iar, iubire…
Vino pe ţărm, acolo unde eu
te-aştept cu nerăbdare în privire
să înălţăm de sfoară-acelaşi zmeu,

să ascultăm în scoici ce spune marea
despre povestea noastră, despre noi
şi pescăruşii ce brăzdează zarea
să-i urmărim cu ochii, amândoi…

dimineata-asta

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Aura Popa

Aura Popa Blog | Facebook | De același autor

Educatoare și mamă a doi copii, a publicat, începând cu anul 2012, poezie și proză în mai multe antologii și volume: "Vin dintr-o stirpe cu accente clare / şi pe strădanie şi pe contemplare…"

Recomandări

Adaugă comentariu