Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Împotriva avântului electoral

Crede.Viseaza.

Mereu spune ca va fi puternica, iar de fiecare data cand plange isi spune ca nu se va mai repeta...

Continuare...


Powered by

Împotriva avântului electoral

Octav E. Popade @
31 October 2014

Mi se spune din diferite părți că trebuie să merg la vot. Înțeleg, de exemplu, de ce e bine să merg la vot. Mai înțeleg, iară, de ce e normal să pot să merg la vot. Dar de ce trebuie să merg la vot mai exact?

Argumentul clasic e următorul: “Dacă nu votezi, nu mai ai ce comenta dup-aia”. Sună just, mai ales că sentința nu-i include (sper) pe cei de prin spitale sau pe cei care se duc la vot și votează… cu cine câștigă. Pentru că dacă votezi X, iar apoi X o face lată, nu mai ai orișicum ce comenta – ai greșit, ai pierdut. Cei care în ‘33 au votat cu Hitler nu vor fi avut vreo predispoziție să “comenteze” după război. Citită corect, povața devine: “Dacă nu votezi deși ai putea foarte bine să o faci, nu mai ai ce comenta dup-aia când nenea pe care nu l-ai votat iese președinte și face țara tocană”. Cam așa. Însă, de unde până unde? Adică alegătorul, bietul alegător, în eterna străformare a convingerilor politice, nu-și poate el schimba părerea post festum? Nu poate el greși? Nu poate vota strâmb – mai precis, cu ceea ce apare ulterior ca fiind “strâmb”? Citită invers, implicația sună deci destul de prost, pentru simplul motiv că dreptul meu de a cârâi înainte și după scrutin nu depinde de mersul meu la vot.

Alt argument e: “Dacă nu votezi, următorii aleși nu-și vor mai îndrepta politicile spre tine”. Tema apare (dacă citesc eu bine un text cam alambicat) aici. Argumentul e ceva mai sofisticat decât primul, și parțial acceptabil, dar nu neapărat suficient pentru concluzia pe care o propune. Admițând că aleșii iau decizii pe seama demografiei scrutinului, fiecare uitându-se cum s-a prezentat poporul la vot cu cinci ani în urmă, e cam perfid să mi se spună să vin la vot în condițiile astea. Păi parcă votam pentru că e democrație și funcționează, nu pentru că, de facto, grupulețul meu trebuie să smulgă cât mai mult din atenția pe care o primește grupulețul vecin. În plus, s-ar putea foarte bine să n-am ce vota. Eu aș merge cu plăcere la vot, ca să-i fie grupulețului din care fac parte cât mai călduț, dar nu pot merge la vot simpliciter, trebuie să și aleg pe cineva.

De cealaltă parte a entuziasmului electoral

Întâi, tehnic vorbind, este imposibil ca un (anumit) buletin de vot să influențeze rezultatele alegerilor. Poate mulți vor da ochii peste cap în fața unui așa calcul, dar chiar dacă avem 11 milioane de oameni de-o parte și 11 milioane + 1 de cealaltă, ar trebui să fie clar că niciunul dintre acele 11.000.0001 voturi de pe partea câștigătoare nu va putea fi considerat în sine responsabil pentru rezultatul final. De obicei, în fața acestui calcul, se inaugurerază bine-cunoscuta pantă alunecoasă: “Păi dacă toți ar face ca tine…” OK, dacă toți ar face ca mine, ar fi nasol, dar asta poți afirma despre aproape orice. Dacă toți ne-am face fotbaliști sau ospătari s-ar duce țărișoara de râpă – asta nu înseamnă că alegerea respectivă (pentru fiecare) e o alegere greșită. Iată, în acest sens, un exemplu funny produs de Doinița Oancea:

Dacă nu ai avut ocazia să participi la Revoluţia din ’89, aşa cum am făcut-o eu la vârsta de 6 ani, alături de părinţii mei, sus pe tanc, tu ai ocazia acum să dictezi schimbarea pe care o aşteptai: prin votul tău. Mergi la vot! Pentru că poţi!

Partea cu tancul trebuie, probabil, înțeleasă alegoric, dar prima parte e serioasă: „tu ai ocazia acum să dictezi schimbarea pe care o aşteptai” Ori am văzut că, tehnic vorbind, exact opusul se aplică: nu ai ocazia să dictezi nicio schimbare prin votul tău. De fapt este printre puținele ocazii pe care nu le ai atunci când mergi la vot.

Apoi, moral vorbind, este greu de susținut ideea că e de datoria mea să votez. Din nou, poate că e într-adevăr bine să votezi în unele condiții (vezi câteva exemple mai jos) dar e clar că nu încalci vreo lege morală refuzând să votezi. Nu e ca și cum s-a promis en masse că se va vota și câțiva mai catâri rămân acasă, își fac un ceai și ascultă Horace Silver. Cea mai mică cefalee e suficientă să justifice nedusul la vot, pentru simplul motiv că a te duce la vot e un drept, nu o obligație. O variantă extremă, marca Liiceanu:

Eu am spus sus şi tare, mereu, că a nu îţi utiliza dreptul de vot este o crimă la [a]dresa celor care au murit în ’89 şi care au trăit Piaţa Universităţii în prima ei parte, în ’90. Măcar oamenii aceia, dacă nu noi toţi merităm să ne facem datoria de votanţi. În orice situaţie se poate vota!

Copilăresc și destul de bombastic pentru cineva creditat cu simț filosofic. Dacă s-a luptat în 1989 pentru ceva în privința asta, acel ceva e dreptul de a vota, nu faptul de a vota. Ei n-au murit ca să merg eu la vot, ci ca să pot să merg eu la vot. Dar diferența dintre cele două n-ar trebui să-i scape unui om citit cum e domul Liiceanu.

Și apoi, practic vorbind, cred că trebuie admis că unii oameni sunt mai capabili decât alții în ceea ce privește judecata politică. Faptul că oricine are dreptul să voteze nu înseamnă că oricine o va face cu egală competență și cu egală pătrundere a împrejurărilor socio-economice. Acum câțiva ani era votat Vadim Tudor – acel Vadim Tudor, care, confruntat în direct cu o acuzație de viol a răspuns: „Păi dacă te violam nu te mai sculai de jos, fă, prăpădito, dar nu ești genul meu” (Filmulețul e pe Youtube). Pot presupune, deci, că oamenii care au votat un așa personagiu sunt, catifelat spus, simplii d.p.d.v. politic. De aceea nu văd din punct de vedere practi motivul din spatele poftirii lor la scrutin.

Și-atunci, când e bine să mergi la vot? Păi de exemplu atunci când ai o anumită expertiză politică, fie ea și mai generală, care-ți livrează convingeri cu privire la ce ar fi bine pentru „țărișoară”. Sau atunci când tata sau mama candidează. Sau atunci când ești membrul unui partid care și-a exprimat suportul pentru mai știu eu ce candidat. Sau atunci când faci parte dintr-o minoritate într-un fel sau altul discriminată. Iată patru categorii solide – singurele cu adevărat solide.

Dacă nu te duci la vot, poți foarte bine să fii OK. Ești, cel mai probabil, un om normal. Ba chiar poate unul care e îndeajuns de modest încât să recunoască că nu e de bun simț să te preocupe orice ai dreptul să te preocupe.

avant-electoral

Despre autor

Octav E. Popa

| LinkedIn | Facebook | De același autor

Facultatea de Comunicare și Relații Publice (BA, 2007-2010), Universitatea din Amsterdam (MA, 2010-2012) Universitatea din Amsterdam (PhD, 2012-2016)

    Comentarii
  1. Sigisman Mignificul

    Cu câteva observaţii
    - prima categorie nu-i chiar aşa solidă. Ba e de-a dreptul lichidă ... se prelinge în orice atunci când vrei să afli mai exact în ce constă expertiza de care vorbeşti, şi care a fost foarte vag conturată, a contrario, prin exemplul cu Vadim.
    - mai e o categorie: cei care merg la vot şi-şi anulează votul. Ăştia pun ştampila pe mai mulţi candidaţi, eventual mai scriu şi nişte măscării pe buletin, cu pixul. Pentru ei e sau un act expresiv (mi-e silă de voi) sau o modalitate de a se asigura că votul nu le-a fost fraudat.
    - mai sunt ăia care se duc la vot în virtutea răului cel mai mic. Nu că ei ar şti care-i soluţia bună pentru ţară, dar ştiu care-i cea mai rea, şi vor s-o elimine. Te poţi aştepta că ăştia să apară în turul 2. Şi nu cred că ăştia se subsumează primei categorii inventariate de tine.

    • Octav E. Popa

      Într-adevăr. Dar interpretezi „solide” drept „clare și bine delimitate” ori eu mă refeream la „furnizoare de argumente bune pentru mersul la vot”. În a doua accepțiune, poate să fie deci „solidă” în sensul meu și „lichidă” în sensul tău (cu care sunt, deci, de acord).

      Probabil că mai sunt și alte categorii, dar ce descrii tu acolo nu mi se par exemple bune . Primul e un act expresiv (și deci nu unul declarativ, cum e votul). Iar al doilea nu văd cum diferă de primul meu exemplu - până la urmă, toată lumea votează „răul mai mic”. Presupun că în sec. XXI nu-și face nimeni impresia că vreun candidat este Pericle în persoană sau Dumnezeu. Strict vorbind, tot timpul se votează împotrivă.

  2. Diana

    Am facut un exercitiu de imaginatie. Mi-am imaginat ca toti cetatenii cu drept de vot s-au dus sa voteze si s-a constatat ca prezenta la vot a fost de 120 %. Asta ne-o spun toti politicienii, care se acuza reciproc de furt, de 25 de ani in coace (stiu ei ceva). Mi-am imaginat contrariul. Daca niciun cetatean cu drept de vot n-ar merge sa voteze. Atunci cine ne-ar conduce ? A merge sau a nu merge la vot ? Aceasta-i intrebarea.
    Si eu cu cine sa votez ?

    • Sigisman Mignificul

      Diana, exact asta e chichireaza. Cele două întrebări nu sunt independente. Firesc este să merg la vot pentru că am cu cine vota. Dacă nu am cu cine vota, firesc este să nu merg la vot, sau sa merg la vot si sa mi-l anulez.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.