Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Important

Cum mă iubești…

Îmi place cum ești, nefiresc de cuminte, cu tine as respecta, fără rest, orice decalog- ia aminte! îmi place cum...

Continuare...


Powered by

Important

Cum pot publica

– Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular.

– Autorii care au mai mult de trei texte publicate vor putea beneficia de o pagină de autor dedicată (vedeți aici un exemplu).

– Nu ne face plăcere să spunem acest lucru, dar, dacă tot e “la modă”: în cazul nefericit în care vom avea de a face cu un plagiat, autorul va fi exclus din comunitate (iar textele sale vor fi șterse).

Cum pot comenta

– Știm că în fiecare român zace (și) un mic critic literar, dar considerăm că oamenii trebuie încurajați să scrie, iar criticile trebuie să fie constructive și decent formulate. Este regula după care ne ghidăm în aprobarea comentariilor.

Cum pot participa

– Întâlnirile Cenaclului WebCultura (cele din viața reală, firește), vor fi anunțate din timp în cadrul rubricii Anunțuri.

– Întâlnirile au loc săptămânal, în fiecare joi, de la ora 19:00, la Absintherie Sixtina (Strada Covaci, nr. 6, etaj. 1 – vezi harta).

– Participarea la întâlnirile Cenaclului este gratuită, necondiționată și deschisă oricărui doritor. Altfel spus: puteți să nu comandați nimic, pe toată durata întrunirii și nimeni nu se va supăra. Dacă însă vă decideți să vă comandați ceva de la bar, va trebui să vă achitați consumația.

Cum pot citi în cadrul Întâlnirilor

– În fiecare vineri, în cadrul rubricii Anunțuri, vom lansa o invitație la înscrieri pentru aceia care doresc să citească în cadrul întâlnirii din joia care urmează. Înscrierile se fac prin intermediul comentariilor pe site, singura condiție necesară fiind aceea de a avea măcar un text publicat pe paginile Cenaclului. În principiu, nu vor fi mai mult de trei persoane care vor citi în cadrul unei întâlniri. Acestea vor fi alese în ordinea înscrierilor (celelalte urmând a fi, dacă doresc, reprogramate pentru următoarea întâlnire).

Șapte reguli de respectat în cadrul Întâlnirilor

1. Autorul își citește propriul text;
2. Pe durata comentariilor participanților la Cenaclu, autorul nu vorbeste despre textul său (evitând, pe cât se poate, polemicile);
3. În cazul în care dorește, fiecare autor poate spune câteva cuvinte despre propriul text doar după ce s-au încheiat comentariile referitoare la textul său;
4. Toate comentariile făcute de participanți vor avea în vedere textul, nu persoana;
5. Ordinea în care citesc autorii este stabilită înainte de începerea fiecărei întâlniri;
6. Vorbim pe rând;
7. Punem telefoanele mobile pe silent (dacă trebuie să vorbim la telefon, ieșim din sală).

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.