Lumina Universului îmbrăţişând deşertul
Prea multor rătăciri în suflete-nchistate,
Îmi spulberă cu voia-mi a patimii bătaie
Şi-mi dăruie pe astre o tainică cetate.
Din lacrima Iubirii zideşte împăcarea
Îmbrăţişarea caldă-n rupestrele altare;
Un ultim gest de pace ce-nvinge remuşcarea
Iar zborul lin de îngeri îl face neuitare.
Cu fulgi de nea pe pleoape sau arşiţă de vară,
Acelaşi Christ rămâne plângând lângă trădare,
Iertând-o, o preschimbă în perle şi-o presară
Pe fruntea nemuririi, pe-a crucii-mbraţişare…
