Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Identitatea argentiniană a tangoului

Azi

Poate mai mult decît oricînd, mediocritatea iese la iveală în peisajul tot mai pestriț al unei Românii furate și frustrate....

Continuare...


Powered by

Identitatea argentiniană a tangoului

Bischin Maria-Roxanade @
15 November 2017

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Tangoul este un dans pasional. Se pune problema originii sale, întrucât într-o eră a globalizării, datorită fenomenului transnaționalizării, el a devenit familiar și în Paris, și în New York. El se poate dansa oriunde. Important de reținut este că, tangoul este un dans al culturii urbane. Este un dans ce deschide orizontul cultural al oricărui oraș și, foarte important, că se adresează oricui.

Kathy Davis, sociolog și specialist în istoria orală a Școlii din Amsterdam, menționează că există globalizarea tangoului atât în dans, cât și în muzică. Ea vorbește în cadrul Congresului de Cercetare în Dans despre “fenomenul transnațional” (Kathy Davis: Dancing Tango. Passionate Encounters in a Globalizing World , New York, 2015, 89) care afectează tangoul. Originile tangoului trebuie căutate în zonele sub-sahariene ale Congo-ului, în rândurile populației afro-americane barriós. El se inserează în Argentina datorită valurilor de imigranți din ultimele decade ale secolului XIX. Este un dans de societate dedicat oricărei clase sociale, el avându-și originile în cartierele sărace ale Buenos-Aires-ului. Spre deosebire de vals, el nu este un dans dedicat în exclusivitate societății înalte și totuși, în zilele de azi clasăm tangoul la categoria highlife.

“Deși recunosc originile din clasa de jos a societății pe care le are tangoul, spectacolele din Monserrat, San Telmo și Barracas sunt de obicei o versiune mai periată a muzicii și dansului care au izvorât din bordelurile și sălile de dans din arrabales (mahalale) cu reputație proastă.” (Wayne Bernhardson, „Argentina”, National Geographic Washington DC, Washington, p.68.)

La fel ca jazz-ul anilor 1930, tangoul este incipient un dans pentru societatea de jos, pentru societatea de mijloc care își dă întâlniri în cafenelele modeste de pe bulevardele Buenos –Aires- ului. Cel care a transformat „tango canción” într-un „dansa decente” la nivel internațional este Carlos Gardel. De aici, controversa dacă tangoul s-a născut în Franța sau în Uruguay. În anii 1890, chiar și în teatrul argentinian era inserat tangoul. Și da, el este de origine argentiniană, de fapt este un proces formator continuu, parte organică a culturii urbane din Buenos- Aires.

Tangoul se va transforma prin Carlos Gardel și în poeme muzicale, întrucât el va dedica versuri Buenos –Aires-ului – „Iubitul meu Buenos Aires” și „Volver”. Carlos Gardel a devenit un simbol al culturii argentiniene și a redat tangoului frumusețea sa argentiniană împreună cu Jose Razzanó. Cu arta lirică „Noche triste” a lui Pascual Contursi, vor califica tangoul ca dans internațional. Evoluția tangoului se suprapune și cu evoluția industriei cosmetice a lui Maximillien Faktorowicz. Legenda lui Gardel a determinat ca multe filme interbelice să reia tema tangoului liric în regia lor. De atunci și până astăzi nu a mai fost decât un pas.

Ceea ce este și mai frapant este că tangoul a înflorit în timpul regimului totalitarist de stânga al lui Péron. Naționalismul totalitarist îi va adăuga o fațetă pregnant argentiniană, întrucât acest lucru a fost un fenomen pozitiv. În 1983, când Argentina redevine republică democratică și stat de drept, tangoul a reînflorit parcă și mai puternic, dovada că dansul acesta nu a putut fi afectat sub nici o formă de nici un fel de regim, fie el și unul dăunător precum totalitarismul.

Trupa Pink Martini a adus tangoului o fațetă energică, pasională în melodii precum “Donde Estas Yolanda”, “Una notte a Napoli”. Cocktailul de jazz și tango a fascinat lumea pe tonalitățile pianistului Thomas Lauderdale. Din punct de vedere sociologic, tangoul exprimă pasiunea față de o identitate, susțin sociologii Școlii de la Chicago avându-l ca reprezentant al dansului pe Wacquant. Așa cum am specificat, Carlos Gardel cu „Por una Cabeza” aduce tangoul pe picior de egalitate cu valsul în incipit unde cântă viorile, iar apoi totul se transformă în tango. Tangoul era mai mult ca un manifest împotriva regulilor clasice și un manifest pentru eliberarea emoțiilor, a hipersteziilor eului.

Horacio Ferrer, în studiul “The Golden Age of Tango”, vorbește despre efectul de metaforă plastică și plasticizantă în cadrul dansului de tango. Tangoul împrumută atât elemente de lirism, cât și de dramă, iar astăzi își preia elementele din fenomenul teatrului post-dramatic. Horacio Ferrer consideră că sunt două epoci ale tangoului: epoca de aur ce se suprapune perioadei de metamorfoze interbelice, și perioada „grea”, perioada dictaturii comuniste, dar așa cum am demonstrat anterior, dictatura nu a afectat tangoul. În acest fel, tangoul a devenit parte organică a identității argentiniene.

Despre autor

Bischin Maria-Roxana

Bischin Maria-Roxana

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.