Iarna palmei mele-mi plânge,
Cand tu mă strigi de după zare,
Cu-atâtea amintiri de verde sănge
Printre troienele-mi atât de-amare.
Cu arma zâmbetului tău mă plimbi,
Printre tăciuni de albastră lamă stinsă
Și inima tot mai mereu mi-o schimbi,
Pe-un plop, ce de atâta timp nu mai există.
Și cum eu aș putea să înțeleg când pleci,
Cu urme reci, în voalul tău de alb cleștar,
Lăsând doar glastre singure și seci
Ce te așteaptă în zadar?
