Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Horia Mihail a cântat Mozart la New York în turneul Pianul călător

Aveți îndrăgostiți

Un poem de dragoste (pentru oamenii inteligenți și sensibili). Aveți îndrăgostiți, n-au nume, și au vieți doar unii pentru alții,...

Continuare...


Powered by

Horia Mihail a cântat Mozart la New York în turneul Pianul călător

WebCulturade @
6 May 2014

Turneul Pianul Călător a ajuns anul acesta, după un adevărat tur de forţă prin România, peste ocean,  la New York, unde Horia Mihail a susţinut două recitaluri.

Primul a avut loc la ICR New York, pe  2 mai, la sala Auditorium. Programul a fost, ca şi în ţară, unul 100 % Mozart, Horia Mihail interpretând două rondouri, două fantezii şi două sonate din creaţia mozartiană.

horia-mihail-ICR-NY“Seara aceasta are conotaţii care nu se pot explica în cuvinte, pentru că Horia a fost copilul de suflet al lui Iosif Sava. Nu l-am văzut de 20 de ani şi iată că acum, ca un arc peste timp, ceea ce cândva  a fost o promisune a devenit certitudine”, a spus Marghit Sava (soţia regretatului om de radio si televiziune, muzicologul Iosif Sava) care a asistat la primul recital.

“Am ştiut din primele 30 de sec ca va fi un recital excepţional”. “A fost superb, îmi vine să plâng, m-a impresionat extraordinar”, au mai spus spectatorii prezenţi la recitaluri.

Şi pentru Horia Mihail a fost un moment deosebit, el revenind în SUA după 10 ani, destinul său creator şi formarea sa ca pianist fiind însă strâns legate de acest continent. Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995, după o perioadă de trei ani. În 1999, a primit Artist Diploma de la Boston University unde a studiat cu Anthony di Bonaventura. A funcţionat o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University.Dacă în periplul său prin ţară, Horia Mihail s-a reîntâlnit cu toate cele trei piane calătoare, la New York a cântat de asemenea pe un pian prieten, cel al ICR New York, pian numit Boston şi pe care chiar el l-a inaugurat cu cca 14 ani în urmă: “Este un lucru foarte interesant, nu am mai cântat în aceasta zonă de 12 ani, sunt foarte bucuros că am revenit cu proiectul meu de suflet, realizat împreună cu Radio România”, a spus Horia Mihail.

Directorul Institutului Cultural Roman in Statele Unite, Doina Uricariu consideră că proiectul Pianul Călător în America ar trebui să continue:

“Eu îi doresc lui Horia Mihail ca Pianul Călător să aibă şi în America un destin, măcar prin nişte microturnee desfăşurate cu mari centre universitare americane şi ca el să se reîntoarcă aici de pe poziţia succeselor pe care le-a avut până acum şi cu această perspectivă a călătoriei.”

horia-mihail-ICR-NY-2Al doilea eveniment a avut loc în 4 mai la Klavier Haus şi a fost  precedat de o prezentare a proiectului ”Pianul călător” susținută de Oltea Șerban-Pârâu,  muzicolog,  director al Centrului Cultural Media Radio România. Acest moment s-a bucurat de prezenţa mai multor oficiali printre care Christian Vogg, directorul Departamentului Radio al Uniunii europene de Radio si Televiziune.

“În 2011 era doar ideea de a folosi faptul că Radio România avea trei piane mai vechi dar perfect recondiţionabile şi utilizabile în comunităţi mai mici şi a găsi o formulă ca aceste piane să ajungă în câteva oraşe din România unde nu existau astfel de instrumente. Începând din 2012 am găsit şi posibilitatea de a construi şi o dimensiune înternaţională a proiectului”, a declarat Oltea Șerban-Pârâu, iniţiatoarea proiectului.

Tot în aceste zile proiectul a fost prezentat reprezentanților radiourilor publice europene si americane, invitați la New York pentru Met Broadcasting Day.

Odată întors în ţară, Horia Mihail va reveni împreună cu Pianul Călător, ca şi anul trecut, în parcurile bucureştene, acolo unde a fost primit cu mult entuziasm şi in 2013 de simplii trecători sau de melomani de toate vârstele şi condiţiile, încântaţi să petreacă o oră în aer liber în compania muzicii de cea mai bună calitate. Recitalurile vor avea loc în 10 mai în Parcul Herăstrău şi 11 mai în Parcul Cişmigiu, cu sprijinul ARCUB.

Ultimul act al turneului va avea loc pe 14 mai la Chişinău.

Traseul turneului poate fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.

Despre autor

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.