Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Harul negocierii la români

Alice în Ţara Tovarăşilor

Closer to the Moon: o nouă bijuterie marca Nae Caranfil. Am avut recenta bucurie de a ajunge la cinema şi...

Continuare...


Powered by

Harul negocierii la români

Mădălina Dumitrachede @
6 December 2013

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

În plină “epocă a hipsterilor”, românul nu se mai tocmește: el “negociază”.

Supărător de frecvent, în ultima vreme, neologismul “negociere” circulă ţanţoş ca o vocabulă magică. El flutură victorios stindardul “libertăţii buzunarului”. În arealul est-european, este o emblemă a economiei de piaţă, ce pare să însemne nimic mai puţin decât o nouă epocă de aur “curat-murdar”, după expresia unui poliţai caragialian. Dar, sub acest neologism fălos – negociere – nu se ascunde decât nepoata bine fardată a unei vechi cunoştinţe, cumătra tocmeală, purtată şi uzată de când lumea.. Acceaşi Mărie cu aceeaşi pălărie!

Aşadar, astăzi, când pronunţi “negociere” parcă ai îngurgita o tabletă de fericire (a se citi: antidepresiv). Te simţi omul epocii actuale, proaspăt descins în Eldorado, până când…Până când ajungi să aplauzi onestitatea dicţionarelor, care te lămuresc fără greş: A NEGOCIA – “a discuta, a trata încheierea unei convenţii economice, politice, culturale etc.”.

Ehei, dar nici tradiţia (a se citi: obiceiurile pământului) nu se lasă mai prejos: ea îi face concurenţă domnului Dicţionar, pe piaţa liberă a conotaţiilor, mânjind, pe şest, negocierea cu uleiurile râncezite ale tocmelii. Străbunica tocmeală a avut ea timp, slavă Domnului, să-şi tot schimbe feţele. Şi, uite-aşa, tocmeala a ajuns, în ultimă instanţă, un joc al şireteniei, ai cărei campioni erau cândva faimoşii geambaşi (negociatori de splendide patrupede numite cai). Tocmeala a devenit o păcăleală serioasă, spre deosebire de păcălelile practicate de copiii mari şi mici de 1 Aprilie. O păcăleală, adică un furt pe faţă, susţinut de mătuşa şiretenie, obişnuită să încalce, mai mereu, porunca a opta: “Să nu furi!”.

Acela care-şi fură semenul, cumpărându-i truda pe un preţ derizoriu, nu face altceva decât să transpună în scena existenţei motivul tragicomic al “păcălitorului păcălit”, fiindcă, sub cei câţiva bănuţi acaparaţi cu aportul şireteniei şi risipa orgoliului de duzină, sufocă bruma de conştiinţă care i-ar mai putea releva dimensiunea adevărului cotidian. “Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (Marcu, 8, 36-37).

La Porţile Orientului (o regiune relativă, un soi de “utpoie neagră”), s-a negociat dintotdeauna, şi adesea, fără ruşine, de la sacul auriu de porumb şi până la zestrea unei fete. Distingem cu tristeţe în majoriatea negociatorilor cabotinul care se lăfăie în rolul meschin al lui Hagi Tudose. Dar, slavă Cerului, există în imaginarul românesc şi simpaticul antipod al sinistrului personaj delavrancian. Există personajul Dănilă Prepeleac, în care ne bucurăm să-l descoperim pe fratele bun al popularului Păcală. Citim povestea lui Ion Creangă cu împlinirea confortului moral, fiindcă, deşi Dănilă Prepeleac pare să fie un mare păcălit şi este departe de a exprima un model existenţial, el ne oferă o compensaţie rarisimă – contrariul lăcomiei, împinsă uneori până la josnica hoţie. În “negocierile” lui, Dănilă Prepeleac este marele senior al generozităţii şi, întotdeauna, omul preţuieşte clipa imediată, confortul ei modest şi personal. Pentru apărarea lui Dănilă şi spre binele împătimiţilor negociatori, adăugăm îndemnul preţios de-a ocoli cu precauţie gâlceava care ar întina cugetul: “Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa” (Matei, 5.40).

Stan Păţitu’ ar putea gira şi el cugetarea lui Diogene: “Dreptatea este o virtute a sufletului care dă fiecăruia după merit, iar educaţia este cea mai bună provizie pentru bătrâneţe”. Ehei, zei buni, cum se mai citeşte educaţia (sau lipsa ei) în “hora” unei negocieri. Și, ce te faci dacă aşa-zisa “negociere” se insinuează şi-n amor?

Viață, ce gust minunat ai!

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă.
Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC “I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.