Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Hariclea Darclée: Privighetoarea Carpaților

Cotroceni Creativ – concurs de design de obiect

Muzeul Național Cotroceni lansează COTROCENI CREATIV, un concurs de design de obiect, pentru a găsi soluții actuale de valorificare a...

Continuare...


Powered by

Hariclea Darclée: Privighetoarea Carpaților

Sorin Tudorde @
10 June 2013

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Viața și iubirile unei mari artiste internaționale și ale românce care și-a iubit țara mai presus de orice.

S-a născut la Brăila, pe 10 iunie 1860 și, potrivit spuselor lui Nicolae Carandino, ursitoarele i-au prezis că “va călători mult și va fi mereu în sărbătoare”. Și așa a și fost. Doar că “sărbătoarea” nu înseamnă întotdeauna și “noroc în dragoste”, iar “mereu”, în cazul ființelor umane, nu echivalează cu “veșnicia”.

O promisiune mare, cât un întreg destin

Născută într-o familie cu rădăcini elene, Hariclea Haricli, a fost înscrisă la un pension din Viena, așa cum se întâmpla, în epocă, cu toate tinerele de familie bună. Aici, fermecată de frumusețea vocii sale, profesoara ei de canto Mathilde Marchesi se oferă să îi dea câteva lecții, cerând în schimb doar făgăduiala că Hariclea își va dedica viața muzicii. O promisiune pe care tânăra româncă o va face, cu atât mai mult cu cât prima sa întâlnire cu opera avea să fie Traviata, de Verdi, interpretată de Adelina Patti. O întâlnire care avea să-i marcheze viața, destinul și iubirile.

După cum o cereau rigorile vremii, Hariclea avea să se întoarcă la București la vârsta măritișului. Și, în 1881, nesocotind dorința familiei de a se mărita cu un “bărbat cu stare”, se lasă pradă sentimentelor adolescentine și îl ia de soț pe Iorgu Hartulary, un tânăr și frumos ofițer de cavalerie. Iubirea lor avea însă să stingă repede, iar la 26 de ani, Hariclea, avea să plece la Paris, pentru a urma Conservatorul.

Nașterea unei stele

Este acceptată în prestigioasa clasă de canto a lui Edmond Duvernois, care a început să o pregătească pentru un eventual debut la Opera Comique. Destinul avea să decidă însă altceva: Pedro Gailhard, membru al consiliului director al Operei din Paris, a venit la Conservator în căutarea unei soprane care ar fi putut interpreta rolul principal în celebra Romeo și Julieta a lui Charles Gounod. Nemulțumit de toate elevele care îi fuseseră prezentate, Gailhard se pregătea să plece când, din spatele unei uși, a auzit o voce care l-a determinat să-l împingă pe Duvernois din fața sa și să dea navală în clasă: “Netotule, știi bine cu câtă disperare căutăm o Julietă, dar nu ai scos niciun un sunet despre această voce minunată!”.

A doua zi, Hariclea Haricli avea audiție chiar în fața marelui Charles Gounod. Maestrul  a fost atât de impresionat de frumusețea vocii ei încât a izbucnit în lacrimi. Și, deși tânăra nu avea defel experiență scenică, a fost angajată pe loc pentru rolul titular în cel mai important spectacol al deceniului: reprezentația Romeo și Julieta cu numărul 200. Din pricina uneltirilor de culise este însă înlocuită, în ultimul moment, cu Adelina Patti, deși vârsta înaintată a acesteia nu o mai recomanda deloc pentru rolul Julietei. Gounod avea însă să continue să creadă în ea și îi încredințează rolul Margaretei din “Faust” și îi sugerează numele de scenă care să fie tipărit pe afișe. Și astfel, în 1888, Hariclea Darclée avea să își facă debutul pe scena Operei Mari din Paris.

În scurt timp, numele de Hariclea Darclee avea să fie pe buzele tuturor iubitorilor operei, iar pretențiosul public parizian avea să o ovaționeze la scenă deschisă, în toate spectacolele. Au urmat apoi Scala din Milano și celebrele teatre din Roma. Și, mai ales, marea dragoste.

“Ceva ți-a scăpat, domnule Puccini…”

La Milano, Giuseppe Verdi este fermecat de vocea ei și, după reprezentația cu “Traviata”, devine unul dintre foarte bunii săi prieteni, într-o perioadă în care, aflat în culmea gloriei, prea puțini erau aceia care reușeau să-i intre în grații. La rândul său, Hariclea strălucea tot mai puternic în peisajul artistic italian: în luxoasa sa locuință de pe Via Cernaia din Milano, puteau fi adesea văzuți Verdi, Mascagni sau Ricordi, iar scrisorile de prietenie și de dragoste începuseră să nu mai contenească.

Pietro Mascagni, autorul “Cavalleriei rusticane”, o considera cea mai importantă soprană a epocii și, firesc, și-o dorea la toate premierele sale. La fel gândea însă și Giacomo Puccini, autorul “Boemei”. Așa că, după succesul lui Mascagni cu “Iris”, în interpretarea Haricleei Darclee, Puccini a decis să o câștige definitiv pe româncă de partea sa și a distribuit-o într-o operă nepieritoare: “Tosca”. O partitură care ar fi bucurat oricare altă artistă, dar la care Hariclea a avut obiecții:

– Da, dar ceva ți-a scăpat, domnule Puccini…
– Ce anume, draga mea?
– Umanitatea Floriei Tosca…”
– Dar, draga mea, scena cu Scarpia…
– E minunată, maestre. În general, Scarpia şi Cavaradossi au ariile lor, trăiesc din plin. Dar Floria Tosca nu are marea arie.
– Cum, Floria Tosca nu cântă destul?
– Cântă destul, dar nu cântă ce trebuie. Lipsește marea ei arie în care ea să-şi mărturisească emoțiile, pasiunile, suferințele, din care spectatorii să-i cunoască puterea de jertfă în dragoste şi mai ales demnitatea femeii în fața târgului umilitor propus de Scarpia…

Și astfel, la sugestia româncei Hariclea Darclée, avea să se nască “Visi d’Arte, Visi d’Amore” din actul al II-lea, momentul culminant al operei Tosca.

Privighetoarea Carpaților

Premiera a avut loc pe 14 ianuarie 1900, la Roma, la Teatrul Constanzi și a fost urmată de o avalanșă de elogii în presa vremii: “Marea artă vocală şi dramatică a Haricleei Darclée depășește limitele interpretării, ridicându-se în sferele cele mai înalte ale creației”, “Ea posedă o calitate miraculoasă a vocii – este prima dintre marile cântărețe ale zilelor noastre”, “Timbru, volum, întindere, vocea acestei doamne e mai degrabă un instrument decât o voce omenească” și, nu în ultimul rând, “Cine ești dumneata, Hariclea Darclée?”.

O întrebarea la care, marea soprană a răspuns simplu, amuțindu-i pe toți: “Eu nu sunt numai originară din România, ci româncă de limbă și sentiment. În țara mea sunt multe voci ca a mea, despre care nu știe nimeni”. Iar de atunci, presa din întreaga lume avea să o numească “Privighetoarea Carpaților”. Iar ea, Hariclea Darclée, avea să primească aceste cuvinte ca pe un titlu de noblețe: “Nimic nu mă măgulește mai mult decât acest epitet”.

O iubire pătimașă

Unul dintre cei care s-au îndrăgostit la Milano de Hariclea Darclée a fost Ruggiero Leoncavallo, compozitorul devenit celebru prin opera sa “Paiate”. O iubire căreia românca nu i-a răspuns, așa cum nu a răspuns multor altora. Și nimic nu prevestea că premiera operei “Tosca” ii va aduce nu doar un inimaginabil succes, ci și o inimaginabilă dragoste: baritonul Eugenio Giraldoni (cel care interpretase rolul lui Scarpia). O iubire pătimașă, presărată de despărțirile tot mai numeroase ce precedau plecările în turnee. Și de emoțiile și pasiunile revederilor.

“Despărțirea noastră și acel adio de la Grand Hotel, unde locuia, au fost dureros de sfășietoare. Ne-am schimbat inimile. Ea mi-a luat-o pe a mea, eu am păstrat-o pe a ei.” (însemnare din jurnalul intim al lui Eugenio Giraldoni.)

Iubirea lor a durat însă doar patru ani: în timpul unui turneu în Rusia, Eugenio avea să aibă o scurtă aventură cu fiica unui prinț caucazian. Și, cum aceasta a rămas însărcinată, a fost forțat să o ia de soție. Iar după ce Hariclea primește o scrisoare de la “doamna Giraldoni”, românca decide să pună capăt relației și să își reverse întreaga dragoste în muzică. Și, chiar dacă Eugenio își va părăsi nevasta și o va implora să reia relația, Hariclea nu se va mai întoarce la el niciodată. Într-una din ultimele lor revederi, el îi va oferi în dar caietul său de insemnari. “Păstrează-le totdeauna, citește-le din când în când… Eugenio care te adoră”.

Hariclea Darclee: primul “brand” de renume internațional al României

Din Madrid la Rio de Janeiro, de la Montevideo la New York și de la Lisabona la Moscova sau Constantinopol, “privighetoarea din Carpați”, era admirată în întreaga lume. Simpla menționare a numelui său pe afișe umplea sălile de spectacole, compozitorii o venerau, fanii din toate colțurile lumii îi vânau autografele pe fotografii, designerii celor mai renumite case de moda se luptau pentru a-i concepe toaletele, doamnele din înalta societate îi copiau stilul vestimentar, iar în Italia erau deja lansate parfumuri care-i purtau numele (cel mai cunoscut fiind “Essenza Darclee”).

Prestigiul ei era atât de mare, încât autoritățile sud-americane au primit-o cu un ceremonial aproape diplomatic, folosindu-se de prezența ei pentru inaugura monumente și teatre noi. Iar dragostea ei pentru țara în care s-a născut era chiar mai mare.

– Unde aţi preferă să cântați?, a întrebat-o, la un moment dat, un impresar.
– Să va spun drept, la București.
– București?! Pentru țările lipsite de cultură sunt buni și artiști de mâna a doua…

Impresarul chiar nu putea înțelege de ce o artistă atât de mare ar fi preferat Bucureștiul. Ceea ce a urmat avea să îl lase însă fără grai:

– Se pare că ați uitat că sunt și eu din țară aceea «lipsită de cultură», i-a replicat Hariclea și i-a rupt în față contractul pe care abia apucase să îl semneze. Un contract cu o sumă mai mult decât frumușică: 50.000 de franci.

“Sunteți demnă de a fi adorată în genunchi și este ceea ce fac, rugându-vă să nu mă uitați cu totul…”

De-a lungul anilor, Hariclea Darclée a fost adorata de bărbați din lumea întreagă. Însă ea a răspuns cu dragoste doar muzicii și poporului său. Carlos I al Portugaliei, de pildă, i-a trimis înflăcărate scrisori de dragoste vreme de șapte ani. O iubea atât de mult încât, în încercarea de a-i fi aproape și a putea astfel să-i intre în grații, s-a deghizat într-un admirator oarecare și, cu barba, ochelari și haine obișnuite, a așteptat să fie anunțat de cameristă și, într-un târziu, primit în camera de oaspeți a apartamentului rezervat în hotelul Braganza. Hariclea avea însă să îl recunoască imediat, iar măritul rege avea să fie nevoit să se resemneze: “Revin la trista realitate a lucrurilor și nu voi mai scrie până ce nu voi avea fericirea să primesc un cuvânt din parte-vă. Nu vreau să continui a vă plictisi… Sunteți demnă de a fi adorată în genunchi și este ceea ce fac, rugându-vă să nu mă uitați cu totul…”.

Un alt pretendent la iubirea celebrei românce a fost Abdul Hamid, ultimul sultan cu puteri depline al Imperiului Otoman. Aflând de neasemuita sa voce, acesta a dorit ca ea sa fie prezentă la nunta fiicei sale. Hariclea a dat curs invitației și a fost primită cu fast la Constantinopol, de către garda personala a sultanului, și purtată cu trăsura palatului până la cel mai luxos hotel, Pera-Palace. Darclee a dat aici trei spectacole, Traviata, Faust și Trubadurul. Trubadurul nu era în repertoriul său, însă, fiind o cerință expresă a sultanului, Darclee a fost nevoită să învețe într-o singură zi întreaga operă. Eforturile i-au fost apreciate, Abdul Hamid oferindu-i, în semn de mulțumire, două decorații: “Medalia Artistică” și “Marele Ofiter al Sefakatului”. Ba chiar mai mult: într-una din seri, acesta i-a oferit o floare de diamant pe care o desprinsese de pe pieptul soției favorite. Cum un asemenea gest era mai mult decât grăitor, fosta posesoare a diamantului i-a pus româncei în vedere să părăsească orașul cât mai grabnic…

Tristul sfârșit al unei neasemuite Privighetori

În 1936, după 27 de ani glorie și de strălucire se întoarce, în sfârșit în patrie. Avea deja 76 de ani și visa să înființeze o școală românească de canto. Situația sa financiară se înrăutățește rapid în momentul în care viile sale de la Cotnari sunt distruse de grindină. La 78 de ani era deja săracă și încă mai aștepta ajutorul Casei Regale pentru a înființa școala mult dorită.

Hariclea Darclée s-a stins din viață în 1939, în Spitalul Filantropia din București, într-o sărăcie lucie. Până și funeraliile Privighetorii care dusese numele României peste tot în lume au fost suportate de către Legația Italiană de la București…

Și, ca un blestem, de pe urma celei care a fost Hariclea Darclée s-au mai păstrat doar două înregistrări. Aceste înregistrări.

“Celebritatea, gloria sunt că strălucirea metalelor. Se datorează luminii din jur. Dacă s-ar putea, le-aș mai cuceri o dată.” (Hariclea Darclée)

(surse: 1234)

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti.

Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.