Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Gala Twin Art 2013

Povesti sculptate

Sculpturi în cărți realizate de către artista canadiană Rachael Ashe. “Lucrările mele sunt motivate de nevoia de a experimenta cu...

Continuare...


Powered by

Gala Twin Art 2013

WebCulturade @
11 March 2013

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

O seară specială pentru o cauză nobilă!

În data de 20 martie, începând cu ora 19:00, va debuta Gala Twin Art, eveniment organizat de HHC România cu sprijinul extraordinar al Filarmonicii “George Enescu”.

Dacă iubești muzica de calitate și crezi că arta de a fi om este cea mai importantă artă, vino la Ateneul Român, lasă-te cuprins de sonoritățile magice pe care le vor trezi la viață violonistul Alexandru Tomescu și pianistul Andrei Licareț și descoperă povești frumoase despre oameni care vor să schimbe în bine viitorul copiilor abandonați din România.

În calitate de Ambasador HHC, Alexandru Tomescu, violonistul român al cărui talent excepţional i-a câştigat dreptul de a cânta la celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu, va susţine un superb recital în cadrul Galei TwinArt 2013 împreună cu pianistul Andrei Licareţ.

Andrei Licareţ este laureat al unora dintre cele mai prestigioase concursuri (Jeunesses Musicales, Yamaha, Lorry Wallfisch, etc.). Pianistul dovedeşte la fiecare concert sau recital susţinut o sensibilitate pe măsură în abordarea repertoriului său extrem de vast. Recent şi-a făcut debutul la prestigioasa sală Carnegie din New York.

Pentru Gala din 20 martie, cei doi muzicieni pregătesc un recital cu lucrări de Ludwig van Beethoven, Antonin Dvořák, Pablo de Sarasate şi Jules Massenet. Biletele pot fi achiziţionate prin intermediul reţelei bilete.ro.

Despre autor

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.