Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Frica

Vulturi în vacanță

Una dintre poeziile celui mai important reprezentant român al curentului suprarealist. În august când cerul se umple de tauri un...

Continuare...


Powered by

Frica

Mihai Patrascude @
30 January 2017

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Am asistat, în primele mele deplasări în Italia, la un scenariu: în fața mea, într-un compartiment de tren, o tînără vorbea cu familia și cu prietenii la telefon. Un cuvînt obsedant care se relua – chiar deranjant pentru noi, ceilalți – era paura.

Deja știam italiană suficient de bine pentru a purta conversații nu numai uzuale, ci la un nivel de business, cu termeni tehnici, chiar academici, cu formule de politețe specifice, deosebit de elegante în limba lui Dante. Cum nu reușeam nicicum din context, în ciuda densității folosirii cuvîntului mai sus-amintit, să deduc sensul sau semnificația lui, deveneam tot mai curios și din ce în ce mai preocupat. Firul gîndurilor mele se tăiase de mult și singura mea preocupare era să ascult conversația tinerei și să deduc meandrele paurei

După mai bine de o oră, cedez și iau telefonul, scriindu-i un mesaj prietenului meu Liviu, care peste zece ani avea să devină preot la Roma, întrebîndu-l de sensul cuvîntului care mă chinuia de ceva vreme. Răspunsul a venit prompt și surprinzător pentru mine: frica. E sentimentul pe care îl au toți cei de aici – îmi spune Liviu – , nu am văzut nicăieri așa o nație care să fie, la tot pasul, cuprinsă de frică.

La mulți ani după acest episod, văd cum aproape tot în jurul nostru e cuprins și învăluit în frică. De la omul de rînd care își teme locul de muncă, pînă la – încă nevindecată – teama libertății de exprimare sau – ceea ce e mult mai apăsător – frica de celălalt, fenomenul este îngrijorător. Frica ne domină și ne guvernează, ne îndrumă sau ne limitează, ne impune sau ne ordonează viața, ne face să nu mai știm, să nu mai dorim, să nu mai iubim, să nu mai fim…

Văd cum frica de celălalt, de multe ori (iar aici realitatea depășește orice imaginație) chiar omul de lîngă noi, aproapele nostru este cel care ne-o induce și ne-o alimentează, conține forme de un proteism fără cuvinte.

În acest context, îndemnul pe care l-am auzit de la cineva drag – să vă exprimați după cum simțiți, lăsați trăirea să vă conducă, dacă vreți să trăiți din plin, ridicați toate barierele cenzurii sau ale prejudecăților – devine în contradicție, ba chiar în conflict cu toată lumea din jur. Iar eu de departe prefer să îi dau curs decît să fiu prins într-o lume guvernată de frică!

Despre autor

Mihai Patrascu

| De același autor

Născut la Baia Mare, în 22 iunie 1974. A publicat peste 50 de studii, articole, recenzii sau traduceri în România, Elveţia, Franţa, Italia, Canada, Bulgaria, Mexic. Cărţi publicate: Jurnal (1998), Profeţi ai Mileniului (1998), Scrieri despre Nikos Kazantzakis (1999), Vallarta (2000), Palermo (2003), Acasă înseamnă Europa (2003), Oameni, fapte, zboruri (2012).

    Comentarii
  1. Carmen

    Stimate Mihai,
    Din nou, scriitura dumneavostra e deosebita.
    Frica, insa, e un pacat si din fericire nu va intineaza, devreme ce puteti gandi si scrie astfel. Pana la urma, e o adresare frumoasa si evidenta ca nu trebuie sa ne temem.
    Multumesc !

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.