Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

FRESCOMANIA – variaţiuni pe o arie de Frescobaldi

“Numai omul e în stare să facă imposibilul”

Zece gânduri utile în viață. Maturitatea este adeseori mai absurdă decât tinereţea şi foarte frecvent, nedreaptă faţă de tinereţe. Alături...

Continuare...


Powered by

FRESCOMANIA – variaţiuni pe o arie de Frescobaldi

WebCulturade @
29 October 2014

Marţi, 4 noiembrie, ora 19:00, A1 găzduieşte ultimul eveniment din seria CIMRO DAYS 2014, FRESCOMANIA – un proiect inedit prin care Centrul de Informare Muzicală din România al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti a provocat tineri şi foarte tineri compozitori să creeze variaţiuni contemporane pe o temă de Girolamo Frescobaldi (sec. XVII).

Aria Se L’aura spira din Primo libro d’arie musicali per cantarsi (1630) va căpăta opt înfăţişari inedite, miniaturile intersectându-se şi cu rafinate aranjamente ale originalului pentru diverse formule instrumentale realizate de compozitoarea Doina Rotaru, un nume de referinţă pe plan internaţional. Ansamblul SonoMania, sub bagheta lui Vlad Răzvan Baciu, va da viaţă acestui şir de metamorfoze, unele mai apropiate de sursă, altele transformând-o aproape total, unele şăgalnice, reverenţioase, altele lirice şi altele, adevărate explozii de virtuozitate. Vocea sopranei Veronica Anuşca va fi firul cristalin care va ţese aceste frânturi de vitraliu unele de altele.

Să vedem cine sunt compozitorii participanţi la aceste Variaţiuni pe o temă dată – unul din foarte puţinele proiecte care susţin financiar creaţia nouă a tinerei generaţii – cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.

Sebastian Androne  – Fresco meets Baldi

Proaspăt căştigător al Premiului George Enescu pentru compoziţie simfonică, pentru lucrarea Tektonum. Una din marile speranţe ale şcolii româneşti de compoziţie. A absolvit facultatea ca șef de promoție în cadrul UNMB, unde a studiat sub îndrumarea lui Dan Dediu. A lucrat şi cu Joe Cutler, Howard Skempton și Ed Bennett la Conservatorul din Birmingham prin programul Erasmus, în 2013. Numeroase premii pentru compoziţie. În prezent își încheie studiile de masterat tot în cadrul Universității Naționale de Muzică din București. Are “prostul obicei” de a fi pe cât de talentat, pe atât de politicos.

Cătălin CreţuBird’s-Eye View of Frescobaldi’s ‘Se L’Aura Spira’

Compozitor, pianist, îmblânzitor de senzori electronici şi sintetizatoare. Membru al duo-ului opus.art (percuţie şi electronics) cu care concertează de doi ani. Preşedinte al Asociaţiei OPUS şi director executiv al Festivalului Internaţional de Arte Noi InnerSound. A studiat compoziţia la UNMB cu Adrian Iorgulescu şi Dan Dediu, apoi a urmat cursurile de master în compoziție, management cultural și compoziție multimedia la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg. În anul 2012 a încheiat școala postdoctorală MIDAS. Din anul 2008 este cercetător științific la Centrul de Muzică electroacustică și Multimedia al UNMB.

Gabriel MălăncioiuFrescobaldi’s Winter Dream

Probabil singurul compozitor din lume care respectă deadline-urile. Proaspăt căştigător al Premiului Publicului pentru coloana sonoră originală a scurmetrajului de animaţie The Gift (Julio Pot, Chile) în cadrul Serii de Film Mut a festivalului InnerSound. Din anul 2001 a început studiul compoziţiei sub îndrumarea lui Remus Georgescu, urmând un master cu Cornel Ţăranu la Academia de Muzică  Gheorghe Dima din Cluj.  A participat la numeroase cursuri de compoziţie în străinătate. În 2011 a fost acceptat  la Academia Experimental Studio des SWR, Freiburg, Germania. În prezent, predă în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Muzică.

Mihai Măniceanu –  Bicephalous

Compozitor şi pianist remarcabil. Spaima acordorilor, căci fiecare recital este un tur de forţă, mai ales dacă include piesele proprii. A studiat pianul în cadrul UNMB la clasa lui Viniciu Moroianu. Bursă Erasmus la Hochschule fur Musik und Theater ”Felix Mendelssohn Bartholdy” din Leipzig (2003-2004). În 2005 absolvă secţia de compoziţie a UNMB (Dan Dediu), urmând apoi masteratul (pian)  cu Steluţa Radu. Numeroase premii. Este invitat frecvent să susţină recitaluri în ţară şi în străinătate. Lucrările sale sunt interpretate cu mare plăcere de către ansambluri importante. Deşi scrie greu. Este lector la UNMB.

Adina Sibianu –  InsPIral

Chip de Botticelli, forţă componistică de Samson. A studiat compoziția la UNMB cu Dan Dediu (2000-2005). Au urmat cursurile postuniversitare cu Ștefan Niculescu, o bursă de studii la Universitatea Carl von Ossietzky – Oldenburg, Germania, și studiile doctorale, încheiate tot sub îndrumarea prof. Dan Dediu. Dintre lucrările sale mai importante amintim: “Miroirs” pentru două piane (2007), “Str(e)ich” pentru șapte instrumentiști (2008) și “Air” pentru orchestră de cameră (2009). În ultima vreme activitatea sa este legată de Muzeul Naţional “George Enescu” din Bucureşti.

Alexandru SimaVendeleria

O altă mare speranţă a componisticii româneşti. Totodată, cel mai puţin fioros Scorpion din istorie. A studiat la UNMB cu Doina Rotaru, iar în prezent este student la master în cadrul aceleiaşi instituţii sub îndrumarea lui Dan Dediu. A participat la numeroase workshop-uri naţionale şi internaţionale (Universul Celibidache 2012, Innersound 2013 sau LiedForum Vilnius Festival 2013) şi a colaborat cu Trio Alto (sax. Daniel Kientzy), Mercury Quartet, SonoMania, etc.  A obţinut premiile III (2012), II (2013) şi I (2014) la concursul naţional studenţesc Ştefan Niculescu.

Sabina UlubeanuClustercantabile

Compozitoare, fotografă, mamă şi leoaică. Preocupată de timp şi memorie în muzică (tema doctoratului). Co-director al festivalului InnerSound. A studiat compoziţia la Bucureşti cu Tiberiu Olah şi Doina Rotaru (master în 2004), apoi la Oldenburg cu Violeta Dinescu. Ca fotograf a expus cu succes la Bucureşti, Lisabona, Viena. Ca şi în muzica sa, caută să captureze în imagini comuniunea spaţiu-timp-memorie, iar în ultima perioadă este preocupată de a îngemăna aceste două pasiuni ale sale, fie prin proiecte multimedia, fie prin muzică pentru filme mute. În 2013 a fost cronicar oficial al concursului “George Enescu”.

Diana Rotaru2 little whos

Preocupată de promovarea muzicii noi, hypnagogie, sincretism şi mai ales de a scrie muzică (când apucă). Coordonator CIMRO şi organizatorul CIMRO DAYS 2014, director artistic al ansamblului SonoMania şi co-director artistic al festivalului InnerSound. Asistent universitar la UNMB unde chinuie studenţii cu sunetele pe care le iubeşte cel mai tare, cele ale secolelor XX şi XXI. A studiat la UNMB cu Ştefan Niculescu şi Dan Dediu şi la Paris cu Fréderic Durieux. Numeroase premii (printre care Premiul George Enescu ex-aequo în 2003 şi 2005, Irino Prize, Tokyo 2004 sau ISCM-IAMIC Young Composer Award, Vilnius 2008). 2 little whos a fost creată în rezidenţa oferită de Muzeul Naţional George Enescu în vara acestui an.

Interpretează ansamblul SonoMania: Veronica Anuşca (soprană), Ştefan Diaconu (flaut), Valentin Ghita (oboi), Tamara Dica (violă), Eugen-Bogdan Popa (violoncel), Olga Podobinschi (pian, percuţii). Invitată specială: Raluca Stratulat (vioară). Dirijor: Vlad Răzvan Baciu. Conceptul FRESCOMANIA aparţine lui Lucian Beschiu.

CIMRO DAYS 2014 este realizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Accesul la toate evenimentele este gratuit. Grafica este realizată de Mihai Cucu.

Pentru informaţii suplimentare vizitaţi website-ul nostru oficial CIMRO.RO sau pagina de Facebook.

FRESCOMANIA

Despre autor

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.