Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Fiecare om are propria-i frumusețe

Cele mai bune licee și școli generale din România

Două topuri pline de surprize. În topul celor mai bune cinci licee din România în anul 2014, Bucureștiul apare de...

Continuare...


Powered by

Fiecare om are propria-i frumusețe

Anca Horjde @
13 February 2018

Fiecare om are propria-i frumusețe. Ochii, nestematele fiecăruia dintre noi, cei care fac legătura cu lumea noastră interioară, o lume care dezvelește taine, trezește simțuri cu o simplă privire și e păcat să nu le permitem să ne povestească.

Pentru că ochii sunt fereastra care îți permite să vezi, să simți anotimpul interior, liniștea sau tumultul, cei care pot să apropie sau să îndepărteze, să nască zâmbet sau teamă, bucurie sau lacrimă. Probabil că am uitat de puterea pe care o au și am transferat acea putere cuvântului. Dar pe un om nu ai cum să-l cunoști doar prin intermediul cuvântului, trebuie să-l vezi, să-i desfaci cuvântul cu ochii, cu buzele, cu mâinile și doar atunci vei putea spune că ai cunoscut din acel om.

Modul în care ei comunică este de o profunzime și înțelegere superioară gurii, probabil de aceea și noi oamenii avem nevoie unii de ceilalți, tocmai pentru a ne reflecta, pentru a ne vedea frumusețea sau goliciunea. A noastră, ei pe-a lor și invers.

Pentru că dacă ai întreba marea despre adâncuri, despre valuri, despre oamenii care s-au bucurat de ea, ea nu va putea să-ți răspundă, însă toți cei care au cunoscut-o îți vor putea spune câte ceva despre ea, așa cum au simțit-o ei în acel moment, așa cum au văzut-o și s-au văzut ei, în acel moment, în ea. La fel se întâmplă și în cazul ochilor.

Mereu mi-a plăcut să privesc ochii pe care îi iubesc, să le admir frumusețea, să mă regăsesc privindu-i. Și privindu-i, regăseam, un alt eu și un alt el, o lume care fură, care contopește, care îți pune aripi, care schimbă.

Dacă ar fi să găsesc o asociere, pe ochii căprui i-aș asocia cu pământul, cei care au nevoie pentru a-și găsi stabilitatea, de rădăcini, de apă pentru a da viață. Ochii albaștrii, cu cerul, zborul, apa, cei care sunt în căutare de libertate, rebeli. Iar când mă gândesc la ochii verzi, îmi vine în minte iarba, frunza, cruditatea, culoarea care îmbracă pământul, care se hrănește cu pământul și fără de care nu poate trăi.

Și totuși, când le privești profunzimea nu mai contează nici culoarea, nici chipul, ci doar ce reușesc a-ți transmite ca stare, ca emoție prin oglindirea lor.

Despre autor

Anca Horj

| De același autor

Când gândurile se transformă în cuvinte se nasc emoții.

Comentează

Parteneri