Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Festivalul filmului japonez la București

Cerul meu e mai frumos, acasă

Greieri cântă lin în întuneric Luna luminează-n cer, feeric Câte-o stea sclipește tremurândă, Licuricii se aștern la pândă, Și-n livada...

Continuare...


Powered by

Festivalul filmului japonez la București

WebCulturade @
10 December 2014

Ambasada Japoniei, Japan Foundation și Arhiva Națională de Filme – Cinemateca Română invită publicul cinefil la Festivalul filmului japonez, care va avea loc în perioada 11-17 decembrie 2014 la București.

Ca și până acum gazda Festivalului va fi Cinemateca Română, proiecțiile urmând să aibă loc în sala Eforie (str. Eforie nr. 2) și sala Union (str. Ion Câmpineanu nr. 21), după programul menționat mai jos.

Ediția din acest an cuprinde un număr de șapte pelicule relativ recente realizate în perioada anilor ‘2000 de către regizori japonezi din tânăra generație precum: Nobuhiro Yamashita, Hiromasa Hirosue, Nami Iguchi, Toshiaki Toyoda alături de mai vârstnicii Hideyuki Hirayama și Hajime Hashimoto. Selecția include diferite genuri de la comedia neagră, filme cu gangsteri, dramă, povești de dragoste, etc.

Festivalul se va deschide joi, 11 decembrie de la orele 19.00, la sala Eforie, cu pelicula ”Broasca care râde” (Warau Kaeru), programul următoarelor zile fiind următorul:

Vineri, 12 decembrie, ora 19.00, Sala Union – “Pisica fuge de acasă” (Inu-Neko), subtitluri în engleză.
Sâmbătă, 13 decembrie, ora 19.00, Sala Union – “Împușcături la Matsugane” (Matsugane Ransha Jiken), subtitluri în engleză.
Duminică, 14 decembrie, ora 19.00, Sala Union – “Primăvară albastră” (Aoi Haru), subtitluri în engleză.
Luni, 15 decembrie, ora 19.00, Sala Eforie – “Războiul bandelor – Conspirația” (Shin Jingi Naki Tatakai-Bousatsu), subtitluri în engleză
Marți, 16 decembrie, ora 19.00, Sala Eforie – “Copacul amintirilor” (Toukou no Ki), subtitluri în engleză.
Miercuri, 17 decembrie, ora 19.00, Sala Eforie – “14 ani” (Juyon-sai), subtitluri în engleză.

Intrarea publicului la toate proiecțiile este liberă!

Festival-film-japonez

Despre autor

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.