Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Esența unui sentiment

10 sfaturi pentru femeile singure

Ce trebuie să facă o femeie singură pentru a-și găsi perechea potrivită. Iată 10 “sfaturi practice” publicate în 1938 în...

Continuare...


Powered by

Esența unui sentiment

Mădălina Dumitrachede @
19 October 2015

“Dragostea trebuia să fie inventată, pentru a poetiza viața.”

Dragostea nu mai este la modă. Se poartă cinismul, aroganța și atitudinea “hard to get“. Războiul dintre sexe a căpătat forma unei competiții pentru câștigarea independenței emoționale. Romantismul are mireasmă de levănțică și-ți amintește – cu duioșie – de copilărie.

Eric- Emmanuel Schmitt este un scriitor căruia cu greu îi poți rezista, mai ales când este vorba despre unul dintre cele mai adânci mistere ale umanității: dragostea. “În Elixirul dragostei m-a interesat, mai ales, distincţia dintre dorinţă şi sentiment. Cred că, în privinţa iubirii, problema constă în faptul că denumim cu acelaşi cuvânt două teritorii diferite: cel al dorinţei şi cel al sentimentului. La graniţa dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracţia fizică şi dragostea, se nasc marile noastre poveşti, nu întotdeauna fericite.”

Elixirul-dragosteiCu talent și cu dibăcie, neobositul autor francez explorează izvorele iubirii, căutând  Elixirul dragostei într-un delicat roman (ce are, mai degrabă, forma unei nuvele). Trăim în secolul vitezei, purtăm cu noi un bagaj de iubiri neasumate pentru că o poveste de dragoste începe cu adevărat doar în momentul gestului decisiv.

După cinci ani de iubire – cu dorințele amorțite încă -, Louise și Adam s-au despărțit. Ea a traversat oceanul, stabilindu-se în Canada, iar el a rămas în Paris. Lui îi lipsesc vioiciunea și spiritul celei deja instalate la Montréal. Nepăsător la regrete, Adam îi propune Louisei să rămână amici, ca o urmare logică pentru o pasiune consumată. O asemenea concesie i se pare de neadmis, de aceea Louise îi răspunde sec, explicându-i că povestea lor de iubire va rămâne la Paris, aparținând trecutului. (Orice concesie mă costă. Prietenia după dragoste m-ar umili. Nu mă tentează să reamenajez o imensă pasiune într-o mică garsonieră cordială, prefer pur și simplu să mă trezesc în stradă.”) Totuși, la insistențele lui Adam, cei doi mențin relația călduță, purtând o corespondență care să elimine ideea înstrăinării totale: “Nu cumva, dragostea ține de un proces material, chimic, de un amestec de molecule care poate fi reprodus științific? Sau e un miracol spiritual? Și tu, care-ți dorești prietenia… Ei bine, hai să inaugurăm prietenia meditând la iubire.” Corespondând prin e-mail, cei doi îşi evocă trecutul comun, momentele de bucurie, cotiturile și rănile nevindecate, dar pomenesc şi despre noile relaţii. Întrebarea este dacă vor putea redescoperi dragostea. Oare există o metodă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit cândva pe Tristan și Isolda?

Încă din titlu, autorul distilează esența amoroasă și ne atenționează că lucrarea mustește de referințe culturale (povestea mitică de iubire dintreTristan și Isolda). Așa cum ne-a obișnuit, Eric-Emmanuel Schmitt va etala o scriitură în ton cu vremurile actuale: corespondență electronică. Bunăoară, magia de odinioară se va transforma – aici – în ceea ce astăzi denumim cu un termen generic manipulare. (“Nici vorbă de o singură femeie. Femei. Nimeni nu te poate înlocui, Louise.”) Poțiunea magică poate echivala cu acel mijloc infailibil de-a cuceri pe cineva, de-a păstra iubirea. Fin observator, dar și lucid, al capriciilor inimii, Eric-Emmanuel Schmitt reuşeşte să transpună – în romanul de mici dimensiuni – parcursul, plin de capcane (una fiind chiar colega Louisei- preafrumoasa Lily), al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre. Bogăția de nuanțe invită cititorul atent la meditație: “Draga mea Louise, Doar pielea desparte iubirea de prietenie. Și-i așa de subțire…”. De cele mai multe ori, suntem educați să nu ne asumăm riscuri emoționale. Este mai puternic cel care iubește/investește mai puțin. “Cine nu riscă nu câștigă” este deviza lumii moderne în orice altceva, mai puțin în dragoste. În iubire, este o dovadă de “slăbiciune”.

Parcurgând schimbul epistolar dintre Louise și Adam, personalitățile celor doi ni se conturează și putem observa opoziția (din categoria :the opposites-attract”). Adam este un avatar al lui Don Juan, cu fason freudist (profesia lui este cea de psihanalist), care pendulează între Eros (iubirea carnală) și Agápe (iubirea spirituală). “Vânatului îi prefer vânătoarea.” declară Adam. Pentru el, “sexul și iubirea ocupă două teritorii diferite”, încercând să-și justifice, astfel, numeroasele infidelități: “Flirtul nu este dragoste, ci dorinţa de dragoste.Te pierzi în generalităţi abstracte. Coboară pe pământ, Louise.” Nu numai personajele sunt diferite, ci și mediile, cele două orașe (Paris – Montréal) reprezintă culturi diferite.

Convinși că avem de-a face cu veritabile legături periculoase, rescrise pentru actualitate, constatăm că, Louise – cea romantică – se dovedește a fi pragmatică, ba chiar răutăcioasă. Umblând, cu finețe, la dozajul elixirului, încearcă să afle dacă poate stârni reacții din partea lui Adam, mărturisindu-i noua sa pasiune pentru un alt bărbat: “Totul vibrează în mine…Uitasem în ce măsură pasiunea, rafinata, îmbătătoarea şi abracadabranta pasiune, poate da farmec universului.” Jocul dintre cei doi foști amorezi devine un amestec subtil de poveste romanțioasă, incitantă și reflecții cu tentă filosofică. Țesătura din Elixirul dragostei este un fină, dar cu multiple straturi, ce implică gelozie, infidelitate, manipulare, căutând mereu…iubirea.

Racordat la spiritul vremii, în care relațiile sunt fast, romanul epistolar de mici dimensiuni are și unele limite: forma “pastilată” (scurtă și concisă) face ca personajele să pară lipsite de consistență, iar mormanul de e-mailuri o discuție la limita dintre dezbaterea cu tentă filosofică și ilustrarea artei de manipulare în iubire.

În cele din urmă, problema de fond este una de natură filosofică: aceea a libertății în dragoste. Singura certitudine este aceea că fiecare are libertatea de-a rata ocazia de-a fi iubit de cine trebuie. Autorul este foarte atent să nu răspundă, este original, face o piruetă literară și lasă cititorul să decidă, printre cugetările sale: “Dragostea scapă logicii, căci nu aparţine nici raţiunii, nici dovezilor, nici adevărului: este o alegere persoanlă.”

Și, totuși, o concluzie este foarte clară: “Dragostea trebuia să fie inventată, pentru a poetiza viața.”

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.