Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

EA si el

Filmele anului 2012

Secvențe din 302 filme în doar șase minute și jumătate de montaj video. 1) 0:16 – Beasts of the Southern...

Continuare...


Inregistrare

Colaboratori

Trimite-ne un articol prin intermediul formularului de aici. Daca ne place, il publicam. La cel de al doilea articol publicat vei primi o parola personala.

Ai uitat parola?

Noua parola iti va fi trimisa pe e-mail.

Aboneaza-te gratuit

Powered by

Autor: Claudiu Merisanu

EA si el

Claudiu Merisanu4 November 2016

Cum mama dracului m-au gasit tocmai pe mine? Dintre toti terapeutii din lumea asta…fix pe mine m-au ales. Urmeaza sa vina peste cateva momente. Un… cuplu. As putea sa le spun. Desi nu stiu cum altfel as putea sa ii numesc. Am pregatit deja totul. Am carnetul de notite. Am o scrumiera pe masa pentru ea, ca de… femeia fumeaza. Ce sa ii fac. Nu am de ales. Trebuie sa o las. Cica am jurat sa fac bine. Daca asta o ajuta pe ea sa se calmeze, iti dai seama ca o sa o las sa isi fumeze plamanii in fata mea. Din partea mea poate sa ii si scuipe insangerati. Cine sunt eu sa o judec. Iar el… eeeeellll. El este minim magic. Daca ea este o degenerata, el in schimb este un domn. Elegant. Are grija de el. Politicos. Bine, are scaparile lui de caracter. Dar nu ca ea.

Ciocanit la usa. Intra. Ea si el. El elegant ca intotdeauna, un costum burgundy inchis. Parul negru, tuns, asezat. Inalt, cu o privire care nu doar ca ingheata sangele in tine ci si alte parti moi. Problema e ca dupa ce iti arunca o privire tipica, incepe sa ti se faca frica ca partile vor ramane moi pentru eternitate. Ea….ea o degenerata exact ca data trecuta. Cu un par rastafarian. Ochii albastrii. Blonda. Deja cu tigara in gura. Cu sute de bratari incolacite pe un centrimetru cub. O fusta compusa din ramasitile a patru fuste, cred, refuzate la fabrica boschetarilor marginalizati. Bluza, daca o putem numi bluza, de o nuanta care banuiesc ca la un moment dat a fost alba. Acum e o chestie indistincta. Patata, roasa de sobolani parca. Si incaltata in slapi. E pur si simplu un amalgam de jeg, haos si nebunie femeia asta.

Se aseaza amandoi. Ea trage scrumiera si se uita lung la mine.
Ea: Salut Adam!
El: Doctore Adam. Buna ziua.

Ma uit la ei si nu imi vine sa cred cu cata naturalete mi se adreseaza. Tind sa uit cu cine stau de vorba.

-Bine v-am gasit dragii mei. Data trecuta, am avut impreuna o discutie scurta, prin care sa ne facem cunoscuti intre noi. Astazi, discutia dintre noi va lua putin amploare. Inteleg ca sunteti aici deoarece exista oarecare…disesiuni intre voi. As dori sa le lamurim. Usor, usor vom parcurge tot ceea ce va nemultumeste unul la celalalt si vom incerca sa ….sa elidam aceste probleme. Este in interesul nostru, al tuturor ca voi doi sa va intelegeti. Sa aveti un echilibru. Asa ca…cine vrea sa inceapa?

Vorbeste ea prima. Evident.

-Domnu’ doctor. Uite care-i dilema mea existentiala. Sunt satula pana peste cap. Plictisita. Depresiva. Imi vina sa va traznesc pe toti din jur. Sunt inconjurata de dobitoci. Toti paduchiosii si rapciugosii. De ce e omul atat de prost, de infantil si de bou? Adica, am ajuns sa ma trezesc dimineata. Hotarata sa schimb ceva. Sa ii dau drumul la treaba. Si ghici ce? Ajung de stau si fumez toata ziua in prostie, tigara dupa tigara, haladui aiurea pe strazi si ma bag la tot felul de ganduri cretine de genu’ “cum ar fi fost daca” sau “ce as fi putut sa fac acolo”! Si stii ce-i cel mai naspa? Ca incep si cu scenarii idioate. Imi imaginez diferite cadre cretine care sa ma faca sa sper in optimism. Stiu pe unde am gresit in viata asta. Stiu perfect. Daaaaar se pare ca nu pot sa accept. Si ma conving de toate imbecilitatile posibile, imposibile, probabile si improbabile. Unde e motivatia pe care cica o aveam la un moment dat? Sau mai clar. Am avut vreodata motivatie? Cum pot sa fac sa duc ceva catre un final palpabil? Si sa nu ma mai dau cu capul de pereti zilnic, pentru ca, sincer… deja ii doare pe pereti.

Ma uit la ea si nu imi vine sa cred cate cuvinte a putut rosti fara sa respire macar. Cate poate sa tina in ea…si este debusolant ca tocmai ea dintre toti, tocmai ea atinge prin ceea ce spune tramele omului “adult”.

El zambeste. Se aseaza picior peste picior.

– Domnule doctor. Eu am o problema diferita in esenta ei. Ma cuprind gandurile optimiste, care imi confera acel dram de speranta necesar supravietuirii. Momentele acelea definite de : ” Va fi bine! “. O sintagma placuta auzului, dar…vine ea si imi curma aceasta fericire efemera. Femeia asta intra in gandurile mele si nu pot sa o scot de acolo. Incepe sa doboare perete dupa perete cu capul ei. Incep in acele momente si ma gandesc: “Ce caut eu aici?” “Ce scop final am? Si mai ales cum va fi drumul catre destinatie?” . Dar, dupa cum bine stiti…eu sunt legat de maini si de picioare. Ce ar trebui sa fac?

Ma uit la el la fel de debusolat. Incerc sa incropesc un raspuns.

-Pai, e uneori mai simplu decat credeti amandoi. Solutia sta in voi.
Ma uit la ea.
– Domnisoara. In primul rand, toti avem astfel de ganduri. Acum eu o sa va spun un mic secret. Uneori ne intrebam care e drumul. Intotdeauna suntem in miscare. Si de multe ori…putem sa pierdem din vedere lucrurile importante. Dar ce este important pentru noi? O sa iti raspund eu la aceasta intrebare. Viata. Viata este cea mai importanta pentru noi. Ne defineste personalitatea. Si cum constientizezi ca traiesti? Ce repere ai ca sa iti arate ca Da! Intr-adevar esti in viata? Amintirile… Ele ne arata zilnic ca am parcurs un drum anume. Ca am trecut deja pe acolo. Nu avem voie sa regretam nimic. Trebuie sa ne amintim…este foarte important…ceea ce poate regretam astazi, reprezinta ce ne-am dorit cu tot sufletul si toata inima la un moment dat. Asa ca, hai sa fim ca o campanie anti-drog. Drogul tau sunt amintirile. Deci spune NU regretelor. Pana una alta suntem oameni. Stii ce e omul, domnisoara?

Ea imi raspunde:
-Omul. Creatura ciudata. Pasionala. Patimasa. Plina de ura ascunsa. Plina de deceptii. Mincionoasa. Iubitoare. Sincera. Egoista. Aroganta. Darnica. Ipocrita. Subiectiva. Originala. Geniala. Deschisa. Inchisa. Creativa. Imaginativa. Curajoasa. Cuprinsa de frica. Dispretuitoare. Superioara. Inferioara. Lacoma. Invidioasa si geloasa. Lenesa. Melancolica. Orientata. Dezorientata. Fiecare reprezinta o trasatura a personalitatii noastre, remarcata intr-o secventa a vietii noastre.

Ii zambesc.

-Pe aproape. Cum ai putea sa insumezi tot ce ai enumerat intr-o singura expresie?
-Habar n-am, doctore.
– E destul de simplu. Omul…este cel ce indura. Asta ne facem oameni. Capacitatea de a indura da sansa acelor trasaturi sa se manifeste. Asa ca…domnisoara. Fii om!

Ea ramane uimita de raspunsul meu. Parca nu ii vine sa creada definita mea. Practic i-am zguduit lumea.
– Adica vrei sa spui…
-Da! Omul va suferi toata viata. Se va lupta toata viata. Dar niciodata nu va inceta sa isi caute fericirea. Oricat de idiot ar fi. Intotdeauna isi va cauta fericirea.

El intervine in discutie.
– Si in cazul meu?

-Dragul meu.Fiecare are un drum. Care e concluzia pana la urma? Sa ne urmam drumul trasat deja? Crezi in destin? In providenta? In divinitate? Sau esti scepticul care isi faureste propriul pavaj? Ce este drumul? Drumul…fiecare are o destinatie. Unii spun ca cea ce conteaza e calatoria in sine , mai mult decat finalitatea. Dar daca pornesti pe traseul tau si esti concentrat la rezultatul final tinzi sa scapi din privire cea ce te inconjoara. Uneori trebuie doar sa fii atent la ce este in jurul tau. Sa privesti lumea, sa analizezi trairile, sa te raportezi la frumos, sa creezi conexiuni cu tine insuti. Sa reusesti sa te desprinzi de tine insuti, de ceea ce te face subiectiv, si sa te pui in pielea altui personaj. Sa incerci sa traiesti pentru tine, cu tine si fara tine. Sa atingi un catarsys. Si atunci tot drumul va fi o aventura. Capatul nici nu mai conteaza de multe ori. Din contra, capatul drumului poate venii ca o amara despartire. Pentru ca atunci tot ce iti vor ramane sunt visele.

Ea se scarpina in cap. A ascultat atent tot. Insa el mai are o intrebare.

– Domnule doctor, pai si atunci, daca aceasta constanta cautare a fericirii de catre om reprezinta un destin ingreunat de durere. De ce o mai face omul?

Pentru prima oara rad. Rad strasnic. Ma uit la amandoi.
– Dragii mei. Care este elementul ce leaga doi oameni mai presus de orice?
Ea: Iubire.
El: Ura.

Rad din nou. La fel de puternic.
– O sa va rog sa imi permiteti amandoi ceva. Sunteti la fel de idioti amandoi. Va rog, nu raspundeti cu sinonime.
Brusc ea se ridica.
– Ce vrei sa spui? Iubirea si ura nu sunt sinonime!

-Intotdeauna sunt sinonime draga mea. Amandoua sunt parti componente al unui concept mai vast. Ura se poate naste din iubire. Dar si iubirea poate proveni din ura. Hai sa va explic.

Ma uit cat pot de serios la ei. Ceea ce urmeaza sa le spun reprezinta una din credintele mele de baza. Sper sa le o pot insufla si lor.

-Dragostea reprezinta din punctul meu de vedere suma tuturor sentimentelor pe care un om le poate experimenta intr-o viata si care i se pot desfasura in suflet intr-o clipire cand priveste in ochii persoanei iubite.

Amandoi se uita la mine cu ochii mari. Cred ca au inteles mai multe decat puteam spera. Din fericire. Daca nu reuseam sa le raspund asa cum am facut-o…cine stie in ce pericol de nedescris am fi fost toti.
Amandoi se ridica. Ea bate palma cu mine. El face o mica reverenta.
-Pe data viitoare dragii mei!

In sfarsit. Cad epuizat inapoi in scaunul meu. Cum a fost asta! Senzational. Cine ar fi crezut ca Dumnezeu e o femeie hippie cu dileme existentiale ce promoveaza o totala lipsa de respect? Iar Diavolul e un barbat atat de elegant si politicos, naucit de izbucnirile femeii-Dumnezeu si indepartat de la calea corecta? A da. Si sa nu uit. Sa nu mai folosesc expresia mama dracu’. Ca practic ma refer la ambii mei pacienti. Si nu e etic. Ce dracu’!

ea-si-el

Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul acestui formular.

Despre autor

Claudiu Merisanu

| Blog | Facebook | De același autor

Stii, cand eram mic oamenii ma intrebau ce vreau sa devin cand o sa cresc. Le raspundeam ca vreau sa fiu "Dumnezeu". Ulterior am descoperit ca pot fi ce mi-am dorit in cadrul randurilor scrise.

RECOMANDĂRI

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.