Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

E doar dor de tine…

Iubire

Iubire… ce cuvant! Cuvant care nu inseamna nimic daca nu e insotit de actiuni… Nu cred ca se poate iubi...

Continuare...


Powered by

Autor: Magda Oprișanu

E doar dor de tine…

Magda Oprișanu10 November 2017

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

M-am trezit singură într-o lume în care în urmă cu câteva ore te aveam.

Nu ți-am simțit pașii plecării și nici n-am crezut când ai trântit ușa după tine. Sau poate că n-ai trântit-o, ci doar ți-ai făcut de cu vreme bagajele, înghesuindu-ți în geamantan doar ceea ce îți aparținea, de teamă ca nu cumva să-mi lași ceva de-al tău iar eu să uit să îți înapoiez. Știai bine, căci n-am să arunc în focul uitării nimic din amintirea ta, și nici n-am să înapoiez vreodată ce îți aparține sau ne aparține.

Ai lăsat în urma ta doar tăcerea și o veșnicie, acea veșnicie care a început în răsărit și despre care am scris toate poveștile, veșnicia aceea în care n-ai cum să intri decât cu lumânările întunericului în mână și, pe măsura ce înaintezi și timpul își scindează bătăile, să apară lumina, să fie trecut de răsărit.

În amiezile lipsite de zori, acelea în care tu încă erai, mi-era atât de frig, deși oamenii se îngrămădeau în încăperi, izolându-se de căldură. În mine s-au cultivat țurțurii tăcerilor și mi-au înconjurat inima, ca și cum ar fi știut că e primejduită. Mai târziu am aflat că de la începutul nostru mi-am lepădat din inimă și n-am știut. Doar am simțit.
Apoi au început să plece din mine cuvintele ca dintr-o închisoare din care erau eliberați nevinovații după o senință lungă și dureroasă, pentru lipsa lor de păcate. În înfrigurările de-atunci aveam un singur stilou și-o singură foaie; cu ele încercam să mă acopăr, să mă încălzesc cu frigul de tine. Din acele momente sunt plină de foi, toate umplute cu evadații din închisoarea inimii mele.

Mi-au mai rămas doar părți din inimă astăzi, căci bucățile cele mai mari au rămas la tine, și le simt și-acum pulsul și zvâcnetul, mă caută și mă imploră să le iau înapoi, iar tu ești orb în fața lor și nu le auzi, și nu le simți, și nu le cauți. Nici măcar nu știi că sunt acolo…

Nu mi-ai auzit niciodată inima și n-ai știut că eu ți-o ascultam mereu cum îți pompa viață și in acele clipe scriam poezii. Și n-ai știut niciodată că atunci când îți mângâiam buzele, fața, ochii, părul și mâinile, eu de fapt îți așterneam rândurile care nu mai aveau loc în mine și pe care doream să ți le dăruiesc, fără să mă gândesc că vei lua tot când vei pleca, și am să rămân fără multe cuvinte și n-am să mai știu să-mi aștern pe foaie tăcerile.

N-a mai rămas nimic din noi, poate n-am mai rămas nici eu, am doar liniște în jur și m-au invadat nopțile, deși eu aș dormi un somn anesteziat de visele în care te caut. E în mine un întreg poem al dorului de tine, e noiembrie și noi nu mai suntem. Ne-am întors în începuturi, deși cândva te rugam să nu-mi fii frunză și-n friguri să mi te pierzi.

E-un dor de tine astăzi… Și încă îmi caut cuvintele, și părțile pierdute din mine în nopți. Mi-e deja frică să mă mai trezesc în răsărituri, pentru că acolo te-am găsit pe tine, și stiu că ești pierdut, că tu ai fost doar pentru zorii zilei și pentru răsărituri, de aceea ai ales să pleci noaptea, evaporându-te din lumea pe care am construit-o și-n care e loc doar pentru o lună plină care te-a contopit și tot în razele ei ai dispărut. Te-am găsit în lună și-n stele, și-n lună ai hotărât să te risipești, doar că eu deja culesesem toate stelele, ele nu mai erau…
Astăzi văd că tu n-ai fost niciodată pentru apus. M-ai pregătit doar pentru nopțile lipsite de somn, afundate în amintirea ta, acela în care mi-ai fost lună și răsărit, dar niciodată soare și apus.

Acum e atâta dor de tine încât mi-aș fi dorit să mă golești de toate poeziile și să rămân fără versuri, dar să nu mă părăsești în veșnicia tăcerii și să mă faci să mă tem de răsărit…

Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul acestui formular.

Despre autor

Magda Oprișanu

| Blog | De același autor

Uneori cred că am înăuntrul meu un păianjen care îmi țese nevrotic destinul, că sute de pânze îmi leagă trăirile și le țin captive acolo, ca o pradă a timpului, a existenței mele lipsite deseori de rațiuni, căci simțirile zboară mereu în fața logicii, ca într-un maraton iluzoriu.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.