Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Dualitate

Violoncelistul Adrian Naidin, într-un concert exceptional găzduit de Green Hours

Probabil una dintre cele mai valoroase compoziții jazz imaginate vreodată în maiestuasa umbră a Mariei Tănase, un proiect de excelenţă,...

Continuare...


Powered by

Dualitate

Vladimir Stoicescude @
17 December 2013

“Call me maybe”, acest “sună-mă, sunt fierbinte” al generației “Y” ma face sa fiu optimist în ceea ce privește viitorului si viața noastră pe suprafața terifiantă a Terrei.

Sunt doar răutăcios, este dificil să îi păcălești pe oameni că ești interesant într-o lume în care mâncătorii de aer gravitează spre extreme. Într-o lume predominat centristă, ne păcălim că suntem altfel și privim către inorogii mistici ai frumosului, aceste balene albe, frumos mirositoare și îndesate cu “floricele pe câmpii”, dragoste, armonie și speranță. Paradoxal, la polul opus, aceiași mâncători de aer sunt fascinați de rău, de moarte, de tragedie și de suferința umană.

“Senzațional! Super BREAKING NEWS! De ultima oră über alles!” Am impresia că suntem teribiliști, ori este foarte posibil ca în fiecare din noi să trăiască un mic criminal în serie, ce se hrănește cu tragediile altora. Nu pot să îi învinuiesc pe cei ce raportează, industria este clădită către profit și profitul se naște din audiență. Practic vânzătorii de rahat vând rahat consumatorilor de rahat. Dacă nu se consumă rahat, nu se vindea rahat și cercul vicios avea finalitate.

Suntem telenoveliști, acesta fiind un mod “interesant” de a descrie nevoia umană pentru dramă și dramatic. Fapt care se răsfrânge și asupra nevoii noastre de a digera “mondenul”. Fugim din tranșeele vieților noastre centriste, acea poezie banală a vieții, și ne refugiem în “ciocănelile” starletelor, aceste simboluri perverse de interes național. Nu știu cu câți pot discuta despre Mihail Sebastian, dar dacă îi întreb “frate” despre Băsuță jr. sau despre “Bomboana de pe mort” le fac chiloții fleașcă (pardon de expresie).

În lumea binelui – acel tărâm îndepărtat, plin cu poze pisicești, picturi neînțelese, copilași mici și naivi ce dau din piciorușe, acadele moca, apusuri de soare, dragoste și aurore bore/australe. O lume în care moralitatea există, oamenii sunt buni, femeile sunt blânde și frumoase și bărbații penisoși și etici. Propriul nostru Hollywood, născut și mânat de un idealism feroce. O fantasmă, o fantezie ce ne gâdilă și în care ne pitim de propria realitate. Din nefericire, binele nu este contagios, nu poți deveni mai bun dacă observi binele, la fel cum nu poți ajunge violonist ascultând concerte de muzica simfonică. Binele nu este osmotic și chiar dacă mergi pe ideea că te poți preface, natura ta rămâne neschimbată. Multă vreme am considerat acest argument irelevant: am crezut că omul, în realitatea lui imaginară, are capacitatea de a discerne propria condiție în momentele în care capul său, obosit, atinge suprafața rece a pernei. Am revizuit: nu cred că majoritatea au gânduri existențiale în acele momente prețioase.

“Eh, maică, pe vremea mea lucrurile erau altfel. Tinerii își respectau bătrânii, răul era mereu îngropat de puterea absoluta a binelui și oamenii erau mai deștepți, mai blânzi și mai buni. Pe Cutăreasca, de la doi, nu o interesa de viața amoroasă a starletelor, jurnaliștii erau etici și morali, iar lumea, lumea era altfel.” Cât se poate de fals, oamenii au tendința să idealizeze trecutul și mecanismul nostru de autoconservare ne îmbată mincinos. Este o minciuna bazată pe uitare, o minciună în care trecutul este ideal, prezentul este defect și viitorul este o fantezie. Din nefericire, acest fenomen va continua la ad infinitum, fiind mereu prinși între trecut și viitor.

Oamenii nu se schimbă, esența umană rămâne aceeași, chiar dacă uneori se schimba ambalajul. Sunt de părere că suntem imperfecți, suntem centriști, gri și prinși într-o interminabilă bătălie cu propria noastră dualitate. Suntem și îngeri și demoni, avem capacitatea de a crea și a distruge. Fiecare dintre noi este posedat de sine însuși și eu consider, în propria mea nevrednicie, că noi trebuie să ne înțelegem condiția pentru a ne putea controla. Pentru a înțelege realitatea este indicat să nu ne pierdem în una dintre extreme și să încercăm să depășim absurdul evadării din propria natura.

Te lepezi de Satana?

Despre autor

Vladimir Stoicescu

| Blog | Facebook | De același autor

Eu Sunt lumina de la capatul noptii, si adierea vantului de vara. Sunt Alfa si Omega, intunericul in lanul de secara. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt ambitia inaripata si sunt sangele stramosilor. Sunt mormanul de pamant, sunt copilul muribund. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt vipera ce-ti sopteste , si sunt cantecul de leagan Sunt femeia ce zambeste la barbatul care intreaba Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt diavolul cu pene, sunt Adam in pielea goala. Sunt tristetea absoluta, efemera, si fatala. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt o pata de culoare, ba un verde, ba mai tare. Esti un negru! Sunt culoare. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt mainile lui Venus, si sunt catelusul schiop Sunt atent calcand pe tine, cand eu am calcat pe mine. Sunt … sunt … Sunt … sunt? Esti. Cogito ergo sum.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.