Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Dragostea, ca un câmp de luptă fără învingători

De la inima ta la mine

Există o cale… Există o cale de la inima ta la mine Și inima mea o cunoaște Pentru că este...

Continuare...


Powered by

Dragostea, ca un câmp de luptă fără învingători

Mădălina Dumitrachede @
30 March 2017

Nebun din dragoste.

“O poveste despre iubiri vinovate și secrete tragice de familie, despre trecutul care se transformă într-un demon ce naște în protagoniști un puternic conflict interior care devine sursă a violenței si iraționalității pasiunilor și acțiunilor lor. Un spectacol provocator despre dragoste și demonii ei, dar și despre diferența uneori periculoasă, alteori salvatoare dintre realitatea individuală, subiectivă și realitatea brută a faptului întâmplat.” (Claudiu Goga)

Scrise într-o societate postmodernă, o societate a spectacolului caracterizată prin “reînnoirea tehnică neîncetată”… secretul generalizat, falsul fără replică, un prezent perpetuu (Guy Debord),  o societate intrată în “era vidului” și-a individualismului, supusă unor neîntrerupte efecte de “simulare și de seducție”(Jean Baudrillard) – piesele lui Shepard respiră angoasa depășirii unui modernism lipsit de autenticitate și de nostalgia întoarcerii la tradiția americană, celebrând șamanic inocența originilor și recunoașterea spirituală. Sam Shepard a apărut în dramaturgie din ruptura și absența oricărei tradiții literare sau teatrale, aducând mai mult adevăr și o mai  clară intuiție a vieții, miros de prerie, o iconografie inspirată dintru-un action-paiting.

Precum o cartolină vintage, reprezentația Nebun din dragoste de la Teatrul Național din București propune o viziune a disperării izvorâte dintr-o obsesie maladivă. Regizorul Claudiu Goga convertește ideile scriitorului american (traducerea de Andrei Marinescu) în emoţii și transformă frazele într-un riff produs, parcă, de coada unui șarpe cu clopoței. A distribuit, în spaţiul scenic, fascicolul de semnificaţii degajat de textul dramaturgic cu ajutorul a patru actori talentați – veritabil careu de ași – și a galvanizat culoarea în raport cu alb-negru-roșu expresionist. Poveştile din îndepărtatul Vest american/Wild West amestecă pasiunea cu moartea, loialitatea cu trădarea, adevărul cu fantezia, speranţa cu disperarea, devoalând, în acest fel, iluziile acestor eroi.

Personajele se ciocnesc, se evită, se ating sau se regăsesc. Directorul de scenă a optat pentru o lectură din perspectiva contemporană a miturilor antice, mixând realismul psihologic cu realismul poetic, adăugând și-o tușă suprarealistă, dar a lăsat spectatorului opțiunea de-a descoperi “cărarea” potrivită. Piesa poate fi văzută, dintr-o anumită perspectivă,  ca o “twisted cowboy romance”, dar regizorul e subjugat de duritatea conflictelor, de percepția disecției psihologice, de actualitatea stărilor de spirit. În zilele noastre, când posturile de televiziune se întrec în a populariza emisiuni despre viața dublă sau despre situații similare celor descrise de Shepard / “Șamanul Lumii Noi”, în veacul trecut, realizăm că suntem părtași la o cercetare a zonelor subconștientului, rânduite într-o altă ordine decât cea logică. Suntem parteneri, alături  de artiști, la investigarea anormalității ce provoacă drama.

Claudiu Goga vede în Eddie dimensiuni multiple, iar distribuirea lui Gavril Pătru a fost inspirată deoarece există un flux dramatic al stărilor sale dincolo de cuvinte, în tăceri, în priviri, în gesturi. Silueta înaltă şi suplă, chipul  aproape imobil (cu o veritabilă alură de “Marlboro Man”) sunt semnalmentele unui personaj popular graţie decorativităţii. El intră într-o relaţie (bine controlată scenic) cu May, păstrând viziunea desenului psihologic. Eddie, întrupat de Gavril Pătru, domină adversarul chiar și de la orizontală, iar replicile sale trădează sensibilitatea eroului ros de problemele iscate din abuzul de alcool, dar și din complicațiile provocate de volatilele idile. Deși   are o legătură strânsă cu tatăl său, relația e complicată, iar Bătrânul îi bântuie mintea și așa destul de tulburată.

O prezență de o factură aparte, prin rigiditate (mai mult asistă dintr-un fotoliu-balansoar), dar și zeflemitoare, Bătrânul aduce tușa de suprarealism din acest spectacol.    Prezent atât în mintea lui Eddie, cât și în cea a lui May, Bătrânul devine catalizatorul relațiilor, dar și rezoneurul acestei piese (replicile sale circulare – rostite atât în introducere, cât și la final – reprezintă laitmotivul / “(..) și ea este doar în mintea mea”). Trecerile sale de la mişcările silenţioase la boscorodeli produc – deopotrivă – teamă şi fascinaţie, iar Mihai Călin, aflat sub presiunea rezervelor de care dispune, conferă o expresivitate nuanţată şi controlată a jocului, dând veridicitate portretizării. O inspirată translație regizoral-scenică în acel joc de umbre ferește reprezentația de trivialitate (inutilă).

Nebun din dragoste

Autor: Sam Shepard
Traducere: Andrei Marinescu
Regia: Claudiu Goga
Decor: Ştefan Caragiu
Costume: Liliana Cenean
Muzica: Valentin Luca
Asistent Scenografie: Iulia Popescu
Durata: 1 h 30 min

Distribuția

Eddie: Gavril Pătru
Bătrânul: Mihai Călin
May: Diana Cavallioti
Martin: Ioan Andrei Ionescu
Figurație: Camelia Moise

Directorul de scenă alternează, fără granițe clar delimitate, punctele de vedere ale fiilor și ale tatălui lor.Topografia, specifică spațiului, e mai degrabă emoțională decât fizică, iar curgerea realistă a timpului este răsucită doar de vârtejurile produse de intervențiile Bătrânului (bea în paralel, redând gesturi “în oglindă” cu Eddie, dar el camuflează/ambalează sticla de tequila). Plasându-l pe Bătrân într-un spațiu de joc separat de cel în care apar Eddie și May, nu putem ști sigur cărui personaj îi aparține viziunea la care asistăm. Mihai Călin poate fi rezervat în detaşarea autoimpusă, dar şi exploziv atunci când este spulberată carapacea personajului său.

Pata de culoare, în acest cadru semiarid, o reprezintă vulcanica May, întrupată de tânăra Diana Cavallioti. Jocul ei este sinuos și flexibil; găsește tonalitățile potrivite – plonjează într-o disperare înghețată și ilustrează cu patos capriciile și neliniștea (dialogurile dintre May și Eddie sunt adevărate jocuri de putere, deghizate într-un ping-pong verbal). Deşi are o partitură mai redusă    – cea a lui Martin – Ioan Andrei Ionescu completează, cu acurateţe, galeria personajelor aduse în fața privitorilor. Martin, martorul inocent/copilul (de odinioară) adoptat, intră în scenă fără o istorie personală, dar va pleca schimbat, după ce asistă la devoalarea adevărurilor și la raportările la istoriile personale ale celorlalti eroi. Distribuirea actorului Ioan-Andrei Ionescu în rolul lui Martin s-a dovedit o idee sclipitoare. Într-un contreemploi, actorul reprezintă un adevărat seismograf emoțional, chipul său trădând perplexitatea amestecată cu naivitatea confruntatată cu haosul de tip familial.

Regizorul a exploatat mai mult latura realistă a piesei demonstrând că pasiunile și iubirile vinovate devin acei demoni care sunt motorul violenței și-al iraționalității; Claudiu Goga ocolește capcana simbolurilor ce-ar putea fi zărite la tot pasul (oglinda spartă – reflector al morții). Toate personajele se susţin şi pe sound design-ul semnat de Valentin Luca, fiecare intrare în scenă (notabilă) beneficiind şi de o completare acustică percutantă. Costumele realiste, concepute de Liliana Cenean, caracterizează deopotrivă personajele de pe scenă, iar decorul (Ştefan Caragiu, asistent scenografie: Iulia Popescu) îmbină concreteţea detaliului realist cu unele sugestii metaforice, într-o scenografie ce devine un spaţiu concomitent al închiderii în sine, dar şi al deschiderii către sine.

Întreg spectacolul are o fluenţă, o normalitate asigurată de o atentă dirijare a distribuţiei şi a celorlalte elemente ce ţin de spaţiul scenic, iar faptul că relațiile prezentate s-au consumat la voltaje înalte demonstrează că dragostea transcende totul. Este alcătuită din zboruri ale imaginației, între transă și paroxism, pe deplin imaterială, confirmând replicile Bătrânului. Nebun din dragoste oglindește, printr-un conflict romantic, dorința bărbatului de a controla povestea femeii. Bătălia dintre sexe – personificată de Eddie și May – este redată de opoziția dintre perspectiva masculină asupra lucrurilor și cea feminină. Deşi strigă în pustiul unei provincii americane, Nebun din dragoste – o poveste ca un western contemporan – adună tot  mai mulţi spectatori decişi să întâlnească emoţie vie, izvorâtă (doar) din dragoste.

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.