Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Dragoste de mamă

Zece gânduri de primăvară

…în cinci citate Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireșii. (Pablo Neruda) Nu iubi primăvara, ci înfățișarea...

Continuare...


Inregistrare

Colaboratori

Trimite-ne un articol prin intermediul formularului de aici. Daca ne place, il publicam. La cel de al doilea articol publicat vei primi o parola personala.

Ai uitat parola?

Noua parola iti va fi trimisa pe e-mail.

Aboneaza-te gratuit

Powered by

Dragoste de mamă

Anca Horjde @
8 December 2016

Susține și tu Webcultura! Pentru că, împreună, putem supraviețui ignoranței și ignoranților.

Mulțumim. (Vezi aici cine a donat până acum.)

Nimic nu este mai scump pe lume decât mama. Acea persoană care se dăruiește cu totul pentru binele copiilor săi. Cea care oferă drept hrană cele mai valoroase ingrediente. Grijă, încredere, iubire. Iar cordonul ombilical nu va dispărea niciodată cu adevărat chiar dacă fizic va fi tăiat. E cea care pregătește copilul pentru zborul său dar și cea care îl îngrijește atunci când acesta își frânge o aripă în zborul către înălțime.

Cu fiecare copil pe care îl naște, ajunge să cunoască de câtă iubire este capabilă și câtă suferință poate îndura. Căci din păcate uneori ajunge să își conducă copilul către groapă. Iar durerea sa nu va putea fi simțită și înțeleasă de nimeni niciodată. Decât doar dacă va ajunge să treacă printr-un astfel de moment.

Iar astăzi priveam către suferința unei mame. Pierduse lupta în fața morții fiului său. Acum doar lacrimile sale erau capabile să mai vorbească. Pornise pe drumul Golgotei. Își luase crucea, coroana cu spini și pășea pe drum lipsită de speranță, de dorință. Privea trupul în care odată jucau râsetele care îi hrăneau visele, lacrimile pe care mâinile sale puteau să le șteargă. Totul fremăta. Acum, totul era tăcere, totul era doliu.

Și i se cerea să nu-și piardă credința, să nu uite că acel cordon ombilical îi leagă și în tăcere, că rugăciunile pot să ajute într-o lume nevăzută, dar parcă nimic nu o mai mângâia, căci mâinile sale care odată erau scut, astăzi își simteau neputința. Deodată se trezea într-o lume căreia simțea că nu îi aparține, dar va continua să pășească pe acel drum având în minte chipul copilului său, căci doar el va mai reuși să o țină în viață până la capăt de drum.

Nimic nu este mai puternic decât iubirea. E apă. E aer. E pământ. Și nimic nu este mai valoros. Ca mama.

Despre autor

Anca Horj

| De același autor

Când gândurile se transformă în cuvinte se nasc emoții.

Comentează

Atitudini

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.