Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Doamnă profesoară, vă mulţumesc!

Umbre si strecuratori de ceai

O nouă serie de sculpturi realizate de Isaac Cordal. Despre arta belgianului Isaac Cordal am mai scris atunci când am prezentat...

Continuare...


Powered by

Dascali minunati, va multumim!

Doamnă profesoară, vă mulţumesc!

Există, totuşi, un dascăl, căruia vreau să-i mulţumesc, pe bune, pentru ce a făcut pentru mine, aproape Misiune Imposibilă, aş spune! Numele acestei doamne este Lucia Petrescu şi mi-a fost, în ultimul an de liceu, profesoară de Limba şi Literatura română.

În fapt, doar de literatură, fiindcă eu, fiind la clasă de bio-chimie, nu făceam şi gramatică. Da, eram olimpică la Română fiindcă citeam de rupeam şi îmi plăcea analiza literară, aşa că, elevă bună la materia asta fiind, mi-a fost dragă foarte încă de la prima oră fiindcă, spre deosebire de profa pe care am avut-o înainte, chiar se strădui să ne facă să ne rămână ceva… atât în minte cât şi în suflet. Orele cu ea erau o plăcere, nu chiuleam niciodată, nu chiuleau nici măcar loazele, fiincă ştia cum să le atragă în dezbateri.

Peste ani, după ce am terminat cu Psihologia şi am decis să dau şi la Litere, m-am lovit inevitabil de examenul de analiză gramaticală. Zic “lovit” fiindcă am avut o profă sinistră de română în şcoala generală şi ajunsesem să urăsc cu pasiune sintaxa!

Şi ştiţi ceva?! I-a reuşit atât de bine încât nu doar că am luat 10 la admitere, dar chiar şi azi, când citesc şi mă întâlnesc cu vreo frază întortocheată, mintea mea se apucă s-o disece şi s-o împartă în principală şi secundare. Şi îmi place la nebunie!

Fireşte că, într-un fel sau altul, au mai fost profesori cărora le sunt recunoscătoare sau care au avut un impact asupra mea dintr-un motiv sau altul. Dar ca doamna Petrescu, să mă facă să fiu pasionată de o materie pe care am detestat-o din toate puterile, n-a mai fost nimeni! Mai mult, dincolo de un profesor cu har, a fost şi un om minunat! Din păcate, azi predă la îngeri, însă chiar şi aşa, daţi-mi voie să scriu aici, negru pe alb,

Doamnă profesoară, vă mulţumesc!

Ruxandra Predescu
Blog | Twitter | Facebook

    Comentarii
  1. Initiativa de a spune sincer ceva despre un dascal iubit mi -a placut nespus. Nu ai ,acun, prea multe ocazii si locuri sa-ti spui parerea despre OAMENI care ti-au marcat viata.
    Felicitari celor care au avut aceasta initiativa!
    O profa de Limba si Literatura Romana

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.