Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Dispariția iernii

De ce ar trebui salvata presa scrisa?

Trei motive amuzante la care cred nu v-ați gândit. La ce vă gândiți atunci când auziți vorbindu-se despre eventuala dispariție...

Continuare...


Powered by

Autor: Dragos Niculescu

Dispariția iernii

Dragos Niculescu21 November 2016

Copiii rîd şi parcă dănţuie,
Cu o mînă ascunsă la spate, pe seceri.
Şi, ca într-o joacă, rîzînd, – harşt -,
Dintr-o dată retează nasul părinţilor;
Plesneşte sîngele, dar nu înroşeşte zăpada,
Ci intră-napoi în pămînt.
De-aia se crapă pămîntul, altfel
Şi-ar face copiii lunecuş pe sîngele părinţilor.

Bucurîndu-se ca de-o minune,
Cei mici le-aşează nas nou:
Din morcovi de hîrtie şi cîlţi,
Prins cu zgîrci, pe sub plete.
Cei mari zac în genunchi –
Ştiu că acum vor da să plece
Şi-apoi le vor înfige cărbuni smoliţi
În locul ochilor,
Înşurubîndu-le-n găvanele calde.
Dar nici nu apucă să ştie;
Se mai văd o clipă-n oglindă,
De pe vîrful secerii azvîrlită pe jos,
Pînă vederile prind caimac de frig
Pe lumină.

Ce mai om de zăpadă vor să facă copiii !
Cu bucăţi de pămînt vor să-l facă,
Dezlegate în apă fierbinte,
Lipite cu bulgări pe trupul celor care
I-au învăţat basmul unei materii
Misterioase şi albe,
Din care se clădeau oameni frumoşi.

Şi-atunci lipesc, copiii, şi ridică oameni
Peste oameni,
Din pămînt înmuiat, peste forma
Bicisnică a tiparului;
Ei – cei văduviţi de poveste, ispăşind
Culmea păcatului, iarnă de iarnă
Mai siguri pe ceea ce fac,
Nemaiizbăvindu-se parcă nicicînd.
Ei – capăt de drum al stirpei –,
Copiii, feciorii, bărbaţii condamnaţi
La uscăciune şi boală,
La ierni deşertice, anunţînd foamea
Şi pîrjolul, şi jupuirea de vii;
Tot aruncă cu bulgări pe umerii
Şi faţa şi braţele unui neam întreg
Şi-şi îngroapă bătrînii,
Obligîndu-i să se nască din nou,
Să-i renască şi pe ei
Din burta de leac a făgăduinţei.

De bunăvoie, Cei mari stau în genunchi,
Ca la rugăciune, parcă ologiţi;
Corpuri pe jumătate – înţepenite
Şi descărnate; cum se joacă şi-aleargă,
Cei mici, de-ar da din grabă peste ei,
I-ar sfărîma negreşit,
Ca pe nişte Oameni de zapadă, în trei:
Bulgărele mic – primul; cel de mijloc –
Al doilea; iar cel mare – baza matriceală
A ruşinii, linotipul organic uns
Pe la-mbinări cu dulceaţă – ultimul,
Fiindcă nu e legat de raţiune,
Ci de nevoie.
În fiecare iarnă copiii se joacă de-a iarna,
Iar pe cei rămaşi nezidiţi îi ridică în sănii,
Apucîndu-i de dedesubt.
Anchilozaţi, aproape umbre, se lasă
Traşi părinţii-n sănii de copii;
Le mai cade mîna, mătură pămîntul,
Şi parcă un bulgăre de apă
Se strînge, singur, în palma lor.

Dragă cititorule, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Ne poți susține, cu ce sumă dorești, fie prin intermediul unui virament bancar (click aici pentru donație), fie prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!


disparitia-iernii

Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul acestui formular.

Despre autor

Dragos Niculescu

| Blog | Twitter | Facebook | De același autor

Premiat în cadrul mai multor concursuri literare naționale, poeziile lui Dragoș Niculescu au fost publicate de mai multe edituri. Este o prezență activă la târgurile de carte şi cenaclurile literare ale Uniunii Scriitorilor din România.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.