Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Dispariția iernii

All That Jazz

Concert Viorica Pintilie (voce) si Liviu Negu (chitara). Luni, 4 noiembrie 2013, ora 20:00, Ceainaria Infinitea va invita la un...

Continuare...


Inregistrare

Colaboratori

Trimite-ne un articol prin intermediul formularului de aici. Daca ne place, il publicam. La cel de al doilea articol publicat vei primi o parola personala.

Ai uitat parola?

Noua parola iti va fi trimisa pe e-mail.

Aboneaza-te gratuit

Powered by

Autor: Dragos Niculescu

Dispariția iernii

Dragos Niculescu21 November 2016

Copiii rîd şi parcă dănţuie,
Cu o mînă ascunsă la spate, pe seceri.
Şi, ca într-o joacă, rîzînd, – harşt -,
Dintr-o dată retează nasul părinţilor;
Plesneşte sîngele, dar nu înroşeşte zăpada,
Ci intră-napoi în pămînt.
De-aia se crapă pămîntul, altfel
Şi-ar face copiii lunecuş pe sîngele părinţilor.

Bucurîndu-se ca de-o minune,
Cei mici le-aşează nas nou:
Din morcovi de hîrtie şi cîlţi,
Prins cu zgîrci, pe sub plete.
Cei mari zac în genunchi –
Ştiu că acum vor da să plece
Şi-apoi le vor înfige cărbuni smoliţi
În locul ochilor,
Înşurubîndu-le-n găvanele calde.
Dar nici nu apucă să ştie;
Se mai văd o clipă-n oglindă,
De pe vîrful secerii azvîrlită pe jos,
Pînă vederile prind caimac de frig
Pe lumină.

Ce mai om de zăpadă vor să facă copiii !
Cu bucăţi de pămînt vor să-l facă,
Dezlegate în apă fierbinte,
Lipite cu bulgări pe trupul celor care
I-au învăţat basmul unei materii
Misterioase şi albe,
Din care se clădeau oameni frumoşi.

Şi-atunci lipesc, copiii, şi ridică oameni
Peste oameni,
Din pămînt înmuiat, peste forma
Bicisnică a tiparului;
Ei – cei văduviţi de poveste, ispăşind
Culmea păcatului, iarnă de iarnă
Mai siguri pe ceea ce fac,
Nemaiizbăvindu-se parcă nicicînd.
Ei – capăt de drum al stirpei –,
Copiii, feciorii, bărbaţii condamnaţi
La uscăciune şi boală,
La ierni deşertice, anunţînd foamea
Şi pîrjolul, şi jupuirea de vii;
Tot aruncă cu bulgări pe umerii
Şi faţa şi braţele unui neam întreg
Şi-şi îngroapă bătrînii,
Obligîndu-i să se nască din nou,
Să-i renască şi pe ei
Din burta de leac a făgăduinţei.

De bunăvoie, Cei mari stau în genunchi,
Ca la rugăciune, parcă ologiţi;
Corpuri pe jumătate – înţepenite
Şi descărnate; cum se joacă şi-aleargă,
Cei mici, de-ar da din grabă peste ei,
I-ar sfărîma negreşit,
Ca pe nişte Oameni de zapadă, în trei:
Bulgărele mic – primul; cel de mijloc –
Al doilea; iar cel mare – baza matriceală
A ruşinii, linotipul organic uns
Pe la-mbinări cu dulceaţă – ultimul,
Fiindcă nu e legat de raţiune,
Ci de nevoie.
În fiecare iarnă copiii se joacă de-a iarna,
Iar pe cei rămaşi nezidiţi îi ridică în sănii,
Apucîndu-i de dedesubt.
Anchilozaţi, aproape umbre, se lasă
Traşi părinţii-n sănii de copii;
Le mai cade mîna, mătură pămîntul,
Şi parcă un bulgăre de apă
Se strînge, singur, în palma lor.

disparitia-iernii

Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul acestui formular.

Despre autor

Dragos Niculescu

| Blog | Twitter | Facebook | De același autor

Premiat în cadrul mai multor concursuri literare naționale, poeziile lui Dragoș Niculescu au fost publicate de mai multe edituri. Este o prezență activă la târgurile de carte şi cenaclurile literare ale Uniunii Scriitorilor din România.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.