Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Disneyland cu mitraliere şi alte impresii

Dubai: inapoi in viitor

V-ați întrebat vreodată cât de mult a câștigat fotografia de pe urma progresului tehnologic? Dar cât de mult a pierdut?...

Continuare...


Powered by

Disneyland cu mitraliere şi alte impresii

Adrian Mielcioiude @
14 August 2017

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

Tocmai ne-am întors din vacanţa pe care anul acesta am ales s-o petrecem la Paris şi aş vrea să vă împărtăşesc câteva impresii pe care mi le-am făcut cu această ocazie. Nu o să intru în detaliile turistice pe care le-a presupus această deplasare, pentru că ele pot fi găsite foarte uşor pe internet, relatate de vizitatori şi specialişti în domeniu, cu lux de amănunte.

Ceea ce mi se pare mie interesant de relatat sunt câteva lucruri care ne opun pe noi şi francezi, fără, însă, să ne deosebească într-atât, încât să nu găsim uşor multe lucruri pe care le avem în comun. Cultural şi politic datorăm francezilor mai mult decât oricărui popor din Europa, această realitate find parcă prea uşor trecută cu vederea în acest prezent puternic impregnat de valorile anglo-saxone, în general, şi americane, în particular. Da, şi eu am mârâit în faţa unei tastaturi cu layout francez, în casa prietenilor care ne-au găzduit cu atâta ospitalitate la Paris, obişnuit cu tastatura neaoş-americană. Dar francezii au adaptat keyboardul american la limba lor, dovedind şi prin acest lucru ataşamentul şi mândria faţă de cultura lor mare, asta neîmpiedicându-i să le dea americanilor multiple facilităţi fiscale ca să-i determine pe yankei să facă Disneylandul la Paris, nu în Germania.

Noi românii am renunţat demult în mediul virtual la diacriticele care ne particularizează atât de mult limba, scriind într-o limbă şchioapă, chiar dacă editorul de text al aplicaţiei pe care o folosim e prevăzut şi cu diacritice româneşti. Renunţăm prea uşor la identitatea noastră, în toate aspectele ei, ca să ne pliem cameleonic după identitatea altora, nemaisemănând nici cu ei, nici cu noi, arătând din ce în ce mai mult ca nişte mutanţi născuţi dintr-o cultură rezultată din încrucişările nefireşti pe care lipsa noastră de mândrie naţională a adus-o într-un stadiu denaturat. Francezii sunt mândri de limba şi cultura lor şi acest lucru îi face să nu aibe complexe de inferioriate. Nouă ne e ruşine de cine suntem şi ruşinea asta ne face mai urâţi pe zi ce trece.

Un lider de opinie în media românească (o să-i dau doar iniţialele, L.M.) îşi făcea un titlu de glorie, într-o emisiune pe care o moderează la Digi FM, din faptul că a vorbit numai englezeşte cu fiul său, ultima dată când a fost la Paris, pentru că îi era ruşine că e român din cauza unor români pe care îi văzuse el că nu ştiu ce făceau pe acolo. A uitat atunci moderatorul-filosof de toţi românii care ne-au făcut de-atâtea ori cinste peste hotare şi s-a identificat doar cu ăia care l-au făcut de ruşine. Fără să-şi dea seama, moderatorul de la Digi FM şi-a învăţat copilul să se identifice doar cu partea urâtă a poporului său, limitându-i perspectiva asupra propriei identităţi. Oare câţi dintre noi facem aceeaşi greşeală? Am înţeles, ascultând acea emisiune, că foarte mulţi români, din păcate, fac această greşeală. Ce a mai uitat acest moderator căruia îi este ruşine că e român este faptul că dacă ţi-e ruşine de originile tale, asta o văd şi străinii după respectul cărora tânjeşti, dar pe care, de la ei, nu-l vei primi niciodată, tocmai pentru că dacă tu nu te respecţi, nimeni nu te va respecta.

Altă deosebire dintre noi şi francezi este legată de cum alegem fiecare să ne cheltuim banii. Francezii preferă să nu investească foarte mulţi bani în bunurile materiale, aşa cum facem noi. Ei preferă să investească mai mulţi bani în educaţia lor şi a copiilor lor, iar prin educaţie înţeleg, inclusiv, călătoriile de vacanţă. Decât să-şi cumpere o maşină scumpă sau un televizor cât tot peretele de pe lăţimea sufrageriei, ei preferă maşini şi televizoare mai modeste, astfel încât din banii economisiţi, şi în acest fel, să-şi cumpere călătorii de vacanţă în care pleacă chiar de mai multe ori într-un an. E la fel de adevărat că nivelul salariilor în Franţa este mai mare decât în România, dar e un ecart de mentalitate pe care dacă l-am micşora, poate că n-am avea posibilitatea să călătorim la fel de mult ca ei, dar, cu siguranţă, numărul călătoriilor noastre ar creşte, la fel şi destinaţiile pe care să ni le permitem.

Va dura ceva să ne modificăm tipul acesta de mentalitate şi pentru faptul că românul, neavând foarte mulţi bani ca să-şi permită aşa multe călătorii, investeşte mai mult în confortul casei sale, pentru că acolo îşi petrece el cel mai mult timp. Francezii văd casa ca pe un loc unde ajung seara târziu să se culce şi de unde pleacă dimineaţa devreme cu treburile lor zilnice. Nici eu nu aş investi prea mult într-un loc în care stau atât de puţin. Aceasta este şi explicaţia pentru faptul că numărul chiriaşilor la ei este mai mare decât la noi, unde aproape toţi suntem mândri proprietari ai unui imobil care ne face să devenim imobili.

Am aflat cu toţii că francezii au anunţat că până în 2040 vor opri vânzarea de maşini diesel şi pe benzină. Cel puţin mie, treaba asta mi-a sunat de domeniul fantasticului, dar doar până am ajuns în Franţa, unde am văzut cu ochii mei cât de bine puse la punct sunt toate alternativele la maşină. Când ai asemenea trenuri care îţi merg ceas, e fezabil că până în 2040 să se interzică toate maşinile cu combustibil fosil. În acest caz, România e mult prea departe şi tare mi-e că vom ajunge printre fericiţii cumpărători ai bolizilor care le poluează lor aerul pe care ni-i vor vinde nouă la super ofertă ca să scape de ei.

La capitolul gastronomie nu aş aminti decât faptul că francezilor plăcându-le să creeze multe gusturi, beneficiază de o diversitate de produse alimentare (şi nu mă refer neapărat la brânzeturi) greu de egalat de multe popoare mai evoluate la acest capitol, chiar şi decât noi, românii. Am intrat într-o brutărie să cumpăr repede o pâine şi mi-au trebuit minute bune să pot să decid ce fel de pâine voi cumpăra. Acolo am înţeles de ce femeiele întârzie atât de mult în dressing când trebuie să se pregătească să plece afară. Avantaj pentru soţia mea pentru că de-acum încolo n-o să-i mai spun din minut în minut că trebuia demult să plecăm.

Ce mai au francezii şi nu avem noi, multe mitraliere pe străzi. Inclusiv la Disneyland, unde am fost pentru băieţelul nostru, patrulau soldaţii cu degetul pe trăgaci. În Paris nu mai vorbesc, mai ales că în săptămâna în care am fost noi francezii şi-au serbat ziua naţională. Apropo, Bonne fête la France!

Despre autor

Adrian Mielcioiu

| Blog | De același autor

Numeroase premii la diverse festivaluri literare. În 2005 publică primul său volum de poezie, “Despachetări carnivore”. Publică poezie în numeroase reviste literare. În anul 2013, la editura Brumar, a publicat un al doilea volum de versuri: “Crânguri de portocali”.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.