Dincolo de infinit

Despre nevoia noastră de necuprindere.

Te iubesc, i-a spus, te iubesc infinit, i-a spus, iar ea l-a crezut.
L-a crezut că o iubea infinit în acea clipă. Pentru că și ea îl iubea, în chiar acea clipă. Infinit.

Te iubesc, i-a spus, până dincolo de infinit te iubesc, i-a spus – pentru că el, infinitul părea prea neîncăpător pentru clipa ce i se dăruia.

Te-am iubit infinit, i-a spus, în chiar acea clipă te iubeam infinit, i-a spus. Iar ea știa că el îi spunea adevărul. Simțea că îi spune adevărul în timp ce clipele lor se îndepărtau mai mult și mai mult.

Și eu te-am iubit, i-a spus. Și, de la celălalt capăt al infinitului, i-a făcut cu mâna. Dar infinitul lui era deja prea departe de infinitul ei.

Ne-am iubit, și-a spus el.
Ne-am iubit, și-a spus ea.

În șiragul de amintiri clipa aceea strălucea. Infinită.

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu