O cronică din sala de spectacol.
eXplore dance festival a ajuns la a 7-a ediție. Dans contemporan, teatrul underground și multimedia sunt elementele pe care publicul spectator le va întâlni pe parcursul evenimentului, ce se desfășoară până pe 21 octombrie. În continuare, puteți să aflați despre cum a fost în primele trei zile.
Ziua unu
La premieră, în audiență l-am remarcat pe Radu Afrim care s-a pierdut printre studenții de la UNATC puși pe discuții, reprezentații de la alte publicații de cultură și curioși care au venit să vadă despre ce e vorba. În mare parte, media de vârstă a fost între 22-35 de ani.
Tot ne lăudăm că suntem europeni și că vrem să vină Occidentul la noi, dar suntem oare pregătiți să-l primim? În timpul celui de-al doilea spectacol, un tânăr așezat chiar în primele rânduri, probabil, a fost atât de tare jignit, încât a simțit nevoia să arate asta. Astfel, în timpul performance-lui s-a ridicat, a aruncat broșura festivalului în mod demonstrativ pe scenă, după care a ieșit din sală. Ce l-a supărat pe tânărul român? Timp de 40 de minute cât a durat piesa, cei trei artiști, doi bărbați, dintre care unul cu trăsături ariene, celălalt hispanic, și o femei cu forme, au trepidat la propriu. Asemănător ca atunci când faci echitație și mergi la trap. În rest, tot ce au prezentat artiștii erau activități „banale”, precum a bea o bere, a fuma, o simulare de sex, un pic de nuditate și altele. Modul sacadat în care erau puse în scenă au TRANSFORMAT obișnuitul în grotesc.
Ziua doi
S-a concretizat într-o plimbare sonoră cu Maria Balabaș, Daria Ghiu și prietenii lor. Conceptul nu e nou, a mărturisit Maria. S-au inspirat de la un artist Canadian, însă ei au schimbat conceptual. Pe lângă conștientizarea sunetelor orașului, introduc sunete noi. Vibrațiile produse un saxofon pe stradă, răsunetul muzicii de taraf și chil out sau o gălăgia provocată de un șirag de cd-uri ce atârnau de o bicicletă. Vacarmul şiragului pe două roţi m-a făcut iniţial să cred că e vorba de o maşină, pentru ca apoi să confund bicicleta cu un skateboard. Plimbarea este un soi de meditație budistă, în care toată lumea tace și este atentă la ce aude în jurul său. Timp de o oră am explorat zona industrială din preajma WASP, platforma unde au loc majoritatea spectacolelor din festival. Aceasta a fost ieșire numărul 3. Urmează plimbarea sonora numărul 4, luna viitoare pe 16 octombrie, orele 15.00, tot în cadrul festivalului.
Ziua trei
A avut loc spectacolul The end is near. Bloom! , produs de companie din Ungaria, despre am vrut să aflu ce au preluat din specificul lor național. În urma unei discuții cu Aniko Racz, managerul de producție, răspunsul a fost „nimic. Doar venim de acolo” . Piesa vorbește despre arhetipuri universale și nu s-a axat pe ceva particular, întocmai să fie înțeleasă de public. S-a plecat la drum cu o idee de scenariu, iar, în timpul lucrului, conceptul a fost dezvoltat împreună cu actorii. Ce s-a văzut pe scenă reprezintă aportul fiecărui artist. Construind scenele de la un sâmbure înțeles de (noi) toți, membrii companiei de dans au „povestit” viziunea naționalităților din care fac parte, ca ,în final, rezultatul să poate fi „ceva universal valabil”.
În contextul actual, când romii sunt dați afară din Franța, când lumea islamică folosește pretextul youtube pentru a răbufni vădit, la întrebarea de ce ați preferat sa jucați „ceva universal” când culturile naționale par să ocupe din ce în mai mult sfera publică, Aniko zis: „situația asta este temporară, pentru că acum suntem în criza și când suntem în criză, suntem mai nervoși. Însă universalul rămâne calea de mijloc”.
Înainte să mă îndepărtez, m-a întrebat dacă mi-a plăcut. „Da, dar sper că am descifrat corect”, am răspuns. „Nu am urmărit un mesaj concret pentru că vrem să lăsăm libertatea publicului să ia ce vrea din piesă”, a adăugat ea.
Din ce AM văzut pe scenă: un grup de tineri îmbrăcați, în general, cu pantaloni strâmți și în culori tari, care ba doreau să epateze în fața celorlați și atunci se înarmau cu <<mantie>>, ori duceau lipsă de atenție și pregăteau minuțios incidente pentru a avea parte de contact uman. Alteori lupta s-a dus între clasa „de sus” reprezentată de o pink lady meticuloasă și perfecționistă versus clasa „de jos” interpretată de o black lady sau o femeie ce striga ca un curcan pentru că era violată de doi bărbați în spatele unui cearceaf roșu, băieți care între timp și-au dat seama că se plac între ei. Ce AM văzut a fost o reamintire a rolurile pe care le trăim în fiece zi.
