Dimineţi risipite din boabe de rouă sunt oamenii,
înfloresc odată cu razele de soare,
îşi plăsmuiesc universuri, îşi deschid porţile sufletului,
pictând în vise mirări
şi povestind amintiri mai târziu.
După-amiezi de treceri în zbor sunt oamenii,
oscilează pe drumul lor între a fi cer senin,
nori, furtuni,
lumină sau întunericul zilei,
complicaţi sau simpli,
fericiţi sau întristaţi de singurătate.
Înserări printre adierile trestiilor sunt oamenii,
privesc la sfârşitul zilei pământul,
mulţumesc sau nu pentru destin,
sărută fruntea copiilor şi mâna părinţilor,
adorm unul lângă altul,
încălzind cu sufletele jumătatea cealaltă a lumii.
Nopţi cu stele sunt oamenii,
visează răsărituri
ce-şi deschid larg porţile luminii,
ca apoi, tăcuţi, să se retragă
în boabele de rouă ale zorilor.
Dimineţi cu ferestre de vise –
un popas spre clipa de azi, spre ziua de mâine…
Sufletul deschis spre lume, uneori doarme,
uneori plânge, uneori râde,
uneori cântă.
Ne dorim mereu veşnicia
sau măcar stropi mari din ea.
din volumul de poezii “Dincolo de luntrea visului”
Editura Muşatinia, 2016
