Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Deșteaptă-te, române!

Bonne Nouvelle

Bonne Nouvelle este numele stației de metrou din Paris unde ne-am întîlnit. Și cred că acest lucru nu e întîmplător…...

Continuare...


Powered by

Deșteaptă-te, române!

Mihai Patrascude @
6 October 2015

Împreună putem supraviețui ignoranței. Susține și tu Webcultura.

Ne puteți citi astăzi și mulțumită lor.

Deșteptarea la care face trimitere acest cîntec al nostru să se refere la a fi deștept, nu la a fi treaz?

Stau și mă minunez de cîțiva ani buni la cîntecul nostru de căpătîi (nu de căpătat), care a fost adoptat (sau adaptat?) ca și imn național. Deșteaptă-te, române.

Televiziunile naționale, posturile de radio de stat, școlile sau instituțiile statului îl folosesc zilnic. Se cîntă uneori chiar și în biserici. Ne înclinăm în fața solemnității momentelor care îl însoțesc și facem uneori paradă cu ocazia intonării lui. Avem, bineînțeles, și o sărbătoare a imnului național. Pe care o celebrăm an de an. Cu discursuri pompoase, cu interes și pioșenie. Cu afișaj. Cu o expusă mîndrie. Toți îi cunoaștem prima strofă – unii chiar și pe a doua sau ultima. De fapt acestea sînt cele care se intonează mai des, la evenimente. Insă nu am cunoscut pe nimeni pînă acum care să cunoască toate cele 11 strofe. Al șaselea imn din cele adoptate de către România, devine deja al doilea ca durată, după Trăiască regele, care a fost cel mai longeviv, fiind cîntat și asumat din 1884 pînă în 1948. Celelalte au avut o durată mai scurtă de viață, fiind supuse vremii sau vremurilor.

De 25 de ani auzim, cîntăm, celebrăm acest imn. Zi de zi. De 25 de ani încercăm să trecem de la o lume pe care nu ne-am dorit-o, dar care ne-a călcat, ca un tăvălug, sufletele și identitatea, frumosul și sensibilitatea. Am trăit sub semnul unei limbi de lemn, într-o lume de constrîngeri, plină de limitări și de restricții. Nu am avut voie nici măcar să deschidem geamurile să vedem ce fac ceilalți. Decît cu perdele. Am fost educați că noi sîntem cei mai buni, că Occidentul e un spațiu al degradării morale și al opulenței nesănătoase. Dincolo de marile binefacerile ale partidului unic, am trăit în substrat toată drama presiunii lui și a sistemului care ne-a redus la tăcere…

Brusc, din 1989, cîntăm Deșteaptă-te, române! Ne-am trezit, pe moment, din amorțire și din starea de somnolență indusă. De atunci încoace avem libertatea vorbirii. Și a gîndirii libere. Aparent. Și nu mai avem presiunea unui partid. Deși, dacă stăm bine să ne uităm în jur, e același partid care conduce la fel, doar metodele sînt adaptate la ziua de azi. Și mai trist e că, dincolo de toate aceste libertăți, dormim mai mult ca pînă în 1989. Și nu ne deșteptăm. Să fie oare sensul imnului nostru național altul? Deșteptarea la care face trimitere acest cîntec al nostru să se refere la a fi deștept, nu la a fi treaz? Deșteptarea, ca antonim al prostiei, nu ca opus al somnului să fie  sensul imnului național?

Trăind zi de zi ceea ce vedem cu toții, simțind ceea ce putem, prinși în angrenajul din jur, nu pot decît să trag această concluzie. Și să mă întreb, cu amar – de ce oare nu ne deșteptăm?

desteapta-te-romane

Despre autor

Mihai Patrascu

| De același autor

Născut la Baia Mare, în 22 iunie 1974. A publicat peste 50 de studii, articole, recenzii sau traduceri în România, Elveţia, Franţa, Italia, Canada, Bulgaria, Mexic. Cărţi publicate: Jurnal (1998), Profeţi ai Mileniului (1998), Scrieri despre Nikos Kazantzakis (1999), Vallarta (2000), Palermo (2003), Acasă înseamnă Europa (2003), Oameni, fapte, zboruri (2012).

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.