Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Despre faptul creștin în era smartphone

De la artizanal la digital

Muzeul Național al Țăranului Român sărbătorește 23 de ani de la refondare prin lansarea unei aplicații de mobil. Marți, 5...

Continuare...


Powered by

Despre faptul creștin în era smartphone

Ana-Maria Botnarude @
5 September 2018

Un dialog între prieteni: Răzvan Bucuroiu, Teodor Baconschi – “Mărturii încrucișate. Faptul creștin în era smartphone”.

Titlul și subtitlul exprimă limpede esența cărții pe care o prezint aici, scrisă nu doar “la patru mâini“, ci și – mai ales – “pe două voci“ (aspect important, veți vedea mai departe de ce); în titlu, cuvântul-cheie este “mărturii“ (cine detectează aici nuanța creștină nu se înșală, iar confirmarea vine nu doar prin adjectivul din subtitlu, ci din toată substanța textului).

Dialogul online între cei doi începe cum nu se poate mai frumos, prin evocarea prieteniei:

RB: „Dragă Doru, prefer să-ți spun pe nume, mai mult chiar, prefer să folosesc apelativul de «alint», tocmai pentru ca, astfel, cele spuse/scrise de noi să dobândească aerul natural, care este întocmai cel al raporturilor de prietenie veche și statornică“.
TB: „Platon a filozofat primul asupra prieteniei ca iubire sufletească“.
Despre „prietenie“ însă, autorii se exprimă la fel de tranșant, semn că au cunoscut-o, din belșug, și pe aceasta (dar cine n-a cunoscut-o oare…?):
RB: „Euripide rostea o sentință usturătoare: «Când ești nefericit, nu conta pe prieteni!»“.
TB: „[…] există un pervers mecanism care-i face să te urască tocmai pentru că le-ai făcut bine. Sau să se dezică de tine, de parcă nu tot ei s-ar fi aflat deunăzi în ipostaza contrară“.

Când se uită-n jur, la lumea postmodernă (dar privirea lor critică bate foarte departe), amândoi se simt outsideri și, „de pe margine“, fac observații sagace. În miezul problemelor de tot felul (sociologie, istorie, politică, mentalități, teologie, filosofie), ei se înțeleg de minune, nu există discordanțe la nivel ideatic. Diferența este una de raportare și ton(alitate).

Răzvan Bucuroiu, Teodor Baconschi – „Mărturii încrucișate“
Faptul creștin în era smartphone

Ed. Lumea credinței, București, 2018, 176 p.

Răzvan Bucuroiu este neliniștit și neliniștitor deopotrivă. Așa cum îi stă bine unui creștin cum-se-cade, nu se simte acasă în lumea aceasta: “[…] suntem mânați «civilizațional» de la spate, ceas de ceas, fie spre eficiență (care este contrariul reflecției așezate, privită acum drept cronofagă și inutilă), fie spre relaxare, distracție și consum“; iar în altă parte, pune degetul pe rană și numește răul direct și necruțător: “Umanitatea a ajuns ca o mașină de spălat cu centrifugă de mare putere și compresor cu bule de aer. În loc de detergent e corectitudinea politică, noua ideologie care intră în țesătura sufletească a ființelor umane fără profil și le curăță răzbit“.

Teodor Baconschi, în schimb, exprimă adesea o detașare, o liniște, o ironie delicată și miezoasă ce par desprinse din Pateric. Așa cum îi stă bine unui creștin cum-se-cade, știe că totul este în mâna lui Dumnezeu și nu-i este dat omului să se îngrijoreze de căile Sale: “[…] o explozie de subculturi, stiluri de viață divergente: asta se aude pe net, cutia de rezonanață a cacofoniei postmoderne. Numai că și asta va trece. Numai chipul lui Dumnezeu din om nu va trece. Și copiii noștri vor ajunge – pe drumul lor – spre același centru simbolic“. Gândirea teologică și sensibilitatea creștină îi prilejuiesc la tot pasul mici “bijuterii“ care îl încântă pe cititor, edificându-l:

„[…] am tot studiat istoria Bisericii universale. Și am dat de o constantă: aproape fiecare generație s-a socotit nevrednică de Hristos“;
sau:
„[…] trăirea creștină e intrinsec apocaliptică. Fiecare generație creștină – și au trăit cam 60 de la Înălțare încoace – poartă această tensiune eshatologică. Lumea aceasta va trece“;
în altă parte:
„[…] nu pot fi inteligent (deci înțelegător al firii și al celor supranaturale) fără să admit sorgintea nedeslușit «inspirată» a ideilor prin care scrutez taina universală, adică aura propriei vieți. Însăși persistența credinței mi se pare un dar al lui Dumnezeu, un soi de constantă subînțeleasă, gratuită și necondiționată a libertății de a căuta sensul final“;

și iarăși:

“În fond, Dumnezeu e cu noi când libertatea îi face loc în suflet, adică în «locul» negeometric unde sălășluiește, dinamic, amprenta divină a fiecărei persoane. Avem aici dovada faptului că, dacă ieșim din scepticismul metadiscursiv, instalându-ne în miezul credinței trăite, căpătăm iarăși acces la dimensiunea pe care, zăpăciți de atâtea ispite și năluciri, am ocultat-o“;

și încă:

“Când mă chinuie insomnia dubitativă și anxioasă, rostesc mental rugăciunea inimii și mă simt transportat, evanghelic, în prezența Lui: ce să-i spună un biet om, dacă nu acele cuvinte? «Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul!» Sunt copleșit de conștiința disparității dintre logica mea, umană, și rostul Său transcendent, inclusiv, atotcuprinzător, eliberator de mirare sau stupefacție reveloatoare“.

Și despre ce nu vorbesc cei doi prieteni în această micuță carte…? Dialogul lor are de toate: de-ale României, de-ale Europei, de-ale Americii, de-ale lumii, în general. O privire atentă asupra prezentului, cu numeroase trimiteri la istoria mai recentă ori mai îndepărtată… Mozaicul subiectelor este deopotrivă deconcertant și savuros: integrarea în UE, relația între biserică și puterea politică, capcana etnocentrismului, modernitatea europeană, Regele Mihai I, între plecarea forțată din 1947 și culisele revenirii din 1992, PCR, securitatea și urmașii lor, dialogul cu Dumnezeu (și darul lacrimilor), sfinții anonimi și nebúnii întru Hristos, sfințenie și luciditate, dragostea, ca dezvăluire de sine, despre discernământ, dialogul filosofiei creștine cu științele tari, despre lecturi marcante, despre un Alzheimer religios, despre cum ne creștem copiii, despre diavolul care pare mai dezlegat în vremea noastră, despre protestul de la MȚR (la filmul cu tematică LGBT), despre funcționarea imnică și teologică a omenirii, despre intelectualii creștini (care par să stea pe tușă), despre balansul dintre Occident & Orient, despre mântuirea sufletelor globalizate, despre prințul acestei lumi, despre dacomani, dacopați și dacologi, despre conspirații, despre adevăr, despre dregătoriile acestei lumi.

În loc de concluzie: “Esențial rămâne curajul mărturisirii, într-un veac al scepticismului relativist și al blasfemiei ca semn al unei «transgresivități» programatice“. (TB)

Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi. Mulțumim!

Despre autor

Ana-Maria Botnaru

| Blog | De același autor

Jurnalist cultural freelancer (din 1999), doctor in filologie al Universitatii din Bucuresti (2009), pasionata de literatura, muzica baroca, apologetica crestina si... pisici.

Comentează

Parteneri