Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Despre facebook, iubire și caractere

Păpădia

Păpădia e o plantă Foarte simplă şi galantă. Disipată peste lume, Creşte singură oriunde, Ştie viaţa să-şi adune. Creşte tufă...

Continuare...


Powered by

Despre facebook, iubire și caractere

Ramona Sandrinade @
16 January 2015

Susține și tu Webcultura. Mulțumim!

Vezi aici cine sunt cei cărora le mulțumim până acum.

Adevărul, fapta, cuvântul… toate ar trebui să fie ca în dragoste. Necondiționate.

Am citit de curând un articol în care se vorbea despre Facebook și despre impactul acestuia asupra relațiilor. Se stăruia foarte tare asupra faptului că Facebook a devenit dușmanul îndrăgostiților. Am zâmbit. A amar. A dezamăgire. A tristețe.  Mi se pare că toată umanitatea, educația, sensibilitatea noastră se duce de râpă. Mi se pare că ne lăsăm prea mult manipulați. De oamenii din jur, de televiziune, de presă. Mi se pare că ajungem să credem mai mult în ceea ce simt și spun alții, decât în propriile noastre convingeri, principii, reguli.

caractereEu cred, cu sinceritate, că în viață există două tipuri de oameni: oamenii de cuvânt și oamenii fără de cuvânt. Oamenii ale căror fapte nu sunt altceva decât o continuare a ceea ce spun, simt și gândesc și oamenii care mereu vor spune lucruri doar de dragul altora și independent de ceea ce sunt ei,  de ceea ce gândesc sau simt ei. Aceste două tipologii au existat însă mereu. Nu Facebook este dușmanul nostru, noi suntem. Dacă noi ne respectăm pe noi și pe cei din jurul nostru oriunde am fi, asta se va întâmpla și în lumea virtuală. Și pe stradă. Și în orice alt spațiu sau loc public. Dacă noi alegem să trăim după “cum dă bine”, nu vom respecta niciodată nimic. Nu vom trăi după propriile reguli și probabil, totul va fi superficial și de ochii lumii.

Dar astea, așa cum am spus, au existat de când lumea și pământul. Facebook este doar un spațiu unde unele lucruri se evidențiază mai mult decât altele, dat fiind faptul că putem constata un anumit aspect la mai multe persoane. În viața reală se întâmplă la fel. Câte relații nu se duc de râpă deoarece una se spune și alta se simte? Deoarece ai impresia că o simplă pasiune care se consumă în câteva săptămâni este marea iubire? Și în viața de zi cu zi sunt persoane care spun vorbe mari celor pe care din anumite considerente, îi doresc alături doar pentru a-i avea și a-și îndeplini scopul.

Am citit tot în acest articol despre fapte. Acolo se spune că doar faptele spun adevărul. Și iarăși mi-a fost amar. Și iarăși tristețe. Și iar îmi e a întrebare și frustrare! Oare așa să fie? Până la faptă este sufletul. Caracterul omului. Personalitatea. Cuvântul. Nu ne putem descarna de ceea ce suntem noi cu adevărat. Eu socotesc că această sintagmă este adevărată doar la oamenii care se înjumătățesc pe ei înșiși.

Socializarea ar trebui să fie socializare oriunde am fi: în spațiu virtual sau în spațiu real. Oriunde suntem ne asumăm un risc când vine vorba de oameni nou cunoscuți. Asta însă, nu înseamnă că ar trebui să ne transforme în paranoici. Precauția este bine venită oriunde și oricând, dar trebuie să știm și să învățăm să selectăm. Anticipat aș spune. E mult mai ușor să te ferești de o boală vaccinându-te împotriva ei decât să o lași să plutească în aer în preajma ta și să stai mereu într-un spațiu nociv unde te-ar putea infecta pe tine și pe cei din jurul tău.

Eu una, întotdeauna ceea ce am spus, am simțit. Ceea ce spun, spun și fac din inimă. Sau nu spun deloc. Sau nu simt deloc. Ceea ce spun mă reprezintă! Este carne din carnea mea și bucată din sufletul meu. Și ce spun – întotdeauna fac! Pentru că mă respect pe mine și pe cei cărora simt să le împărtășesc din mine. Fapta și cuvântul nu pot fi separate. Decât dacă nu suntem oameni de cuvânt. Oameni pe care alții nu se pot baza. Oameni îndoielnici.

Adevărul, fapta, cuvântul… toate ar trebui să fie ca în dragoste. Necondiționate. Din suflet. Din propria voință și responsabilitate. Cu alte cuvinte: ori sunt, ori nu sunt! Nu ar trebui să fim oameni de tușă care ne punem cuvântul la bătaie într-un joc ce nu face altceva decât să ne transforme în niște persoane de cacialma. Știți voi… merge o mână, două, zece, dar odată și odată toate se întorc și pierzi. Într-un fel sau altul. Uneori, pierzi cam tot! Cam tot ce ar fi putut fi inestimabil pentru tine. Și poate nu e rău că se întâmplă așa. Câteodată, unii doar atunci se trezesc la ei înșiși.

Ca să revin la subiect: faptele și cuvintele ar trebui să ne reprezinte în totalitate. Să nu rostim nimic până nu suntem siguri de sinceritatea și posibilitatea cuvintelor și acțiunilor noastre. Să nu rostim nimic până ce nu suntem convinși că în acele cuvinte suntem noi în totalitate!

Cât despre relații, dacă acestea sunt relații, iar oamenii au o maturitate, ele nu ar trebui să fie amenințate de nimic. Nici de Facebook, nici de viața de zi cu zi. Dragostea nu trece decât prin lipsa ei! Prin lipsa de încredere, de respect, de comunicare și înțelegere. În rest, totul este viață, experiențe, întâmplări, care în loc să ne despartă, ar trebui să ne învețe și să ne lege și mai mult unii de alții.

Faptul că uneori simțim să ne arătăm dragostea nu mi se pare a însemna nimic rău. Toți cei care iubesc simt să facă asta. În parc pe bancă, pe stradă, în sălile de cinema, la școală prin bilețele, la cafenea, la plajă, oriunde! Dragostea nu trebuie să fie un sentiment încătușat. Altfel, ce rost ar avea să simțim dacă nu arătăm?! Rău este însă când manifestarea dragostei nu este altceva decât o prelungire a unui caracter bolnav, cangrenat de propria pânză de păianjen, în care lumea unde oamenii se mint pe ei înșiși acaparează alte lumi și le ucide.

Dar mie îmi place să cred că astfel de oameni și astfel de relații sunt infime ca număr pe lângă oamenii frumoși care merită scoși la suprafață și de care merită să ne bucurăm că i-am întâlnit în calea noastră prin viață.

În viață, în toate există bine și rău. Depinde numai de noi ce alegem să fim, să dăruim, să primim. La urma urmei, ceea ce ni se întâmplă nu este altceva decât efectul propriilor alegeri.

Despre autor

Ramona Sandrina

| Blog | Facebook | De același autor

Unii cântă, alţii dansează step, iar eu scriu. Asta iubesc să fac. Textele mele sunt pentru toţi, dar asta nu înseamnă că toţi se vor regăsi în ele. La urma urmei, ele sunt ceva mai mult decât personal. Sunt carne din carnea gândurilor mele. Sânge din sângele sufletului meu. Spicuiri. Flash-uri. Emoţii, Fluturi. Zboruri. Căderi. Le-am adunat în cuvinte şi le-am dăruit.

    Comentarii
  1. Barbu Daniela

    Superb articolul!Multumim.

Comentează

Atitudini

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.