Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Despre banalitatea răului

Zece gânduri despre iubire și viață

…de acum 2.000 de ani. Sau, altfel spus: zece gânduri despre iubire ale lui Ovidiu (n. 20 martie, 43 î.Hr.,...

Continuare...


Powered by

Despre banalitatea răului

Vladimir Stoicescude @
23 October 2013

Trăim cu percepția că răul este încarnat în mici spiriduși cu suflete sterpe, urâte și întunecate.

Avem impresia că răul este un tărâm în afara noastră, trăiește în defectele scursuri ale naturii. Iar noi, noi asociem răul cu ucigași în serie, violatori și politicieni.

Este simplu să evităm subiectul. Este poate indicat să ne refugiem în tablouri pline de curcubeie, pescăruși și curcubitacee. Ne place să fim ignoranți, ne ajută să ne trăim viața într-o lumină mai caldă și mai bună. Trebuie să înțelegem că problemele există indiferent de percepția noastră. Copacul picat în pădure face zgomot chiar dacă nu-l aude nimeni.

Sunt nevoit să precizez, înainte să intru în detalii, că eu nu mă refer la sensul biblic al cuvântului. În mintea mea, binele și răul nu sunt două entități separate. Binele și răul sunt o singură entitate pe care o numesc afectuos, omul.

Banalitatea răului se naște dintr-o idee care distruge percepția pe care o avem asupra existenței sale. Ideea demolează impresiile preconcepute pe care le avem asupra răului și se concentrează pe natura umană. Celebrul neurolog și “cocainist” Freud spune că omul urmărește două lucruri: plăcerea și evitarea durerii. Prin urmarea, fiecare acțiune pe care noi o facem este într-o anume măsură conectata cu această “mantra”. Dacă suntem de acord cu Freud, atunci când omul face bine, face lucruri bune, frumoase și înălțătoare. El le face din motive care sunt în fapt egoiste. Atunci când omul face rău, motivația este la fel de egoistă, chiar dacă îl face dintr-un instinct de autoconservare.

Am citit câteva cărți despre procesele împotriva naziștilor și mă voi concentra pe procesul lui Eichmann din Ierusalim. Omul ăsta avea “datoria” să coordoneze transportul feroviar către lagărele de concentrare. După război, a reușit să obțină un pașaport fals și a fugit în Argentina. Eichmann era un criminal de război cu mâinile pătate de sânge. Teoretic, natura lui era diabolică și te gândești că omul era compromis ca ființă umană. Nu a fost chiar așa, a ajuns în Argentina și a dus o viață perfect “normală”. A crescut iepuri, a lucrat ca inginer, a fost mecanic. Viața lui după război nu a fost congruentă cu șablonul diabolic pe care eu îl avem în minte.

La proces, a spus ca el pur și simplu a urmat ordinele.

Aceeași situație am văzut-o  și la Alexandru Vișinescu, fostul comandant al închisorii, comuniste, din Râmnicu Sărat. El fiind acuzat, printre altele, de moartea prin tortură a fondatorului Partidului Țărănesc, Ion Mihalache. După ce și-a terminat “sejurul” ca torționar, Vișinescu a dus o viață perfect normală. În prezent, este un “bătrânel simpatic” care a folosit exact aceeași scuză ca Eichmann. Visinescu spune ca își făcea datoria.

Este drept că ei puteau spune “nu”. Cel puțin în cazul lui Eichmann, s-a dovedit că au fost ofițeri care au ales să nu fie implicați și nu au plătit cu viața. De ce unii acceptă și alții nu, mă depășește. Sunt însă de părere că aici este vorba de natura umană și nu despre cazuri neapărat “diabolice”, cel puțin nu în sensul în care noi suntem obișnuiți să privim răul.

Vă propun două experimente filmate, despre studii care îmi susțin punctul de vedere.

Omul are tendința de a urma persoanele pe care le percepe ca fiind într-o poziție de autoritate. Autoritatea poate să fie un general, un politician, un om de știință, un doctor și asa mai departe. În general, în acele situații suntem dispuși să facem lucruri pe care nu le-am face dacă responsabilitatea ar sta pe umerii noștri.

Cel de al doilea studiu este despre o închisoare. O închisoare care, de fapt, reprezenta un experiment. Prizonierii și paznicii erau studenți și rolurile au fost alese aleatoriu. Problema este că prizonierii încep să se creadă prizonieri și paznicii încep să se creadă paznici.

Pentru a concluziona: natura umană este dificilă. Suntem capabili de foarte mult rău și de foarte mult bine. Mergem prin viață ținând de mâna și un monstru și un înger și sper că poate, cândva, vom fi capabili să îi ținem sub control. Răul este banal, pentru că trăiește și în mine și în tine.

Note:

– nu este imposibil ca Eichmann și Vișinescu să fi avut mari probleme mentale, am folosit aceste exemple pentru ca viața lor la “pensie” nu a fost congruentă cu viata din timpul “serviciului”.
– daca sunteti interesati de subiect: Eichmann in Ierusalim de Hannah Arendt, Efectul Lucifer de Philip Zimbardo, Civilizatia si Neajunsurile ei de Sigmund Freud.

Despre autor

Vladimir Stoicescu

| Blog | Facebook | De același autor

Eu Sunt lumina de la capatul noptii, si adierea vantului de vara. Sunt Alfa si Omega, intunericul in lanul de secara. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt ambitia inaripata si sunt sangele stramosilor. Sunt mormanul de pamant, sunt copilul muribund. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt vipera ce-ti sopteste , si sunt cantecul de leagan Sunt femeia ce zambeste la barbatul care intreaba Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt diavolul cu pene, sunt Adam in pielea goala. Sunt tristetea absoluta, efemera, si fatala. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt o pata de culoare, ba un verde, ba mai tare. Esti un negru! Sunt culoare. Sunt … sunt … cogito ergo sum. Sunt mainile lui Venus, si sunt catelusul schiop Sunt atent calcand pe tine, cand eu am calcat pe mine. Sunt … sunt … Sunt … sunt? Esti. Cogito ergo sum.

    Comentarii
  1. nicoleta pop

    depinde ce roluri iti asumi. nu poti omora pe cineva si apoi sa te scuzi ca asa iti era rolul. de ce ti-ai asumat acest rol?
    freud zice si multe aberatii....deci nu il putem cita verosimil. ca omul cauta palcerea si evita durerea...da. dar cand gasesti placere in sadism...nu e o scuza teoria lui freud cand e vorba de crime. daca e vorba de mancatul unei prajituri, se accepta social, cand e vorba de placerea uciderii....sa-mi fie cu iertare.

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.